O proastă funcționare a glandei tiroide poate atrage după sine o mulțime de probleme de sănătate. Chiar dacă acțiunea acesteia este influențată de mai mulți factori, anumite obiceiuri zilnice pot determina apariția problemelor la nivelul glandei tiroide.
Stilul de viață este foarte important atunci când vine vorba despre sănătate. Adoptarea unui regim alimentar care să aibă la bază alimente sănătoase și activitatea fizică regulată sunt două dintre modalitățile prin care pot fi ținute la distanță problemele de sănătate.
În momentul în care apar dereglări ale glandei tiroide, întreg organismul poate avea de suferit și asta pentru că acest lucru poate fi resimțit la nivelul tuturor organelor importante. Anumite dezechilibre apărute la nivelul glandei tiroide pot fi puse pe seama obiceiurilor zilnice.
Știm cu toții că nu este indicat să consumăm alimente bogate în grăsimi, dar în această categorie nu sunt incluse grăsimile sănătoase. Acestea pot fi luate din nuci, avocado sau ulei de măsline. O dietă săracă în grăsimi poate afecta absorbția vitaminelor și a mineralelor, lucru care afectează glanda tiroidă, potrivit care2.com.
Cu toate că nu trebuie făcute excese, consumul de iod este foarte important pentru o cât mai bună funcționare a glandei tiroide. Atunci când iodul lipsește din corp, mai ales în copilărie, acest lucru poate duce la apariția hipotiroidismului. Sursele sănătoase din care poate fi luat iodul sunt sarea marină, algele marine, afinele și cartofii.
Fumatul afectează întreg organismul, dar poate avea efecte dintre cele mai nocive și asupra glandei tiroide. În componența țigărilor există toxine care atunci când intră în contact cu glanda tiroidă pot provoca un dezechilibru major.
Nenumărate studii au arătat că un consum moderat de alcool poate reduce riscul de cancer tiroidian. Cu toate acestea, alcoolul în exces poate interveni în buna funcționare a tiroidei, cauzând probleme serioase de sănătate.
Foto: shutterstock.com
Citește și: