Deși se vorbește mai rar despre cancerul de vezică urinară, statisticile arată că se află pe locul 5 ca incidență la nivel global, în fiecare an înregistrându-se peste 165.000 de decese.
În România, peste 3.825 de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer de vezică urinară, iar dintre aceștia, aproximativ 1.471 pierd lupta cu boala, arată ultimele statistici Globocan. Această formă de cancer este una foarte agresivă, iar specialiștii atrag atenția că rata mortalității poate fi chiar mai mare decât în cazul altor cancere.
În cazul cancerului de vezică urinară, fumatul este principalul factor de risc. Medicii atrag atenția că fumătorii prezintă un risc de trei ori mai mare decât nefumătorii de a dezvolta acest tip de cancer și asta din cauza substanțelor toxice care ajung în organism. Un alt factor declanșator al cancerului de vezică urinară este vârsta, pacienții peste 55 de ani prezentând un risc mai ridicat de a se confrunta cu această boală.
Alte cauze care pot duce la apariția cancerului de vezică urinară sunt expunerea la anumite chimicale, mai ales la substanțele folosite în fabricarea vopselurilor sau în industria textilă şi a pielăriei, alte tratamente folosite împotriva cancerului, boli cronice inflamatorii ale vezicii urinare sau existența în familie a unor cazuri de cancer de vezică urinară.
Pentru a diagnostica din timp acest tip de cancer, medicii recomandă ca orice simptom care semnalează existența unei probleme la nivelul vezicii urinare să fie tratat cu maximă responsabilitate. Cele mai frecvente simptome ale cancerului de vezică urinară sunt apariția sângelui în urină și a unor iritații ale vezicii urinare, durerile abdominale, durerile apărute în partea inferioară a spatelui și nevoia de a urina frecvent.
Cu toate că specialiștii nu au găsit cea mai eficientă modalitate prin care poate fi prevenit cancerul de vezică urinară, aceștia sunt de părere că renunțarea la fumat, evitarea expunerii la substanțe chimice și dieta bogată în fructe și legume sunt pașii care trebuie urmați pentru a reduce cât mai mult riscul de a dezvolta această afecțiune.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Mit sau realitate? Ce legătură este între consumul de apă minerală și obezitate?