Mic îndreptar pentru mântuire în folosul credincioşilor

Iisus

După cum spun şi Sfinţii Părinţi, scopul vieţii fiecărui suflet creştin este mântuirea. Pentru a fi drepţi în ochii lui Dumnezeu ar trebui să renunţăm la bogăţia lumească şi să ne gândim mult mai departe, adică la veşnicie, pe care o putem accede numai prin mântuire. Pentru că, aici, pe pământ suntem doar în trecere, adevărata viaţa ne aşteaptă mai apoi.

Omul este o fiinţă duală, are în el atât binele cât şi răul. Depinde doar de el să fugă din calea răului şi să se  înarmeze cu răbdare, iubire şi rugăciune. Se spune că un om cu cât râvneşte mai mult la iubirea lui Dumnezeu cu atât este împresurat de tot felul de obstacole, numite ispite.

Citeşte şi Sfaturile părintelui Paisie pentru cei osteniţi şi împovăraţi

Rugăciunea lui Iisus

Pentru a fi tot timpul pe drumul cel drept mult-plăcut Domnului ar fi bine dacă am spune neîncetat rugăciunea inimii:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi! Amin.

Sfaturi pentru curăţirea sufletului pentru mântuire

Potrivit cuvantul-ortodox.ro, un credincios ar trebui ca toată viaţa să trăiască o viaţă curată, după învăţăturile Bibliei şi prin respectarea celor 10 porunci. Iată mai jos câţiva paşi demni de urmat de către fiecare creştin ortodox în folosul mântuirii sale:

  • Fii evlavios. Respectă-ţi duhovnicul, părinţii, bătrânii şi cel mai greu, iubeşte-ţi nu numai prietenii ci şi duşmanii, căci Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel. Nu uita cât trăieşti să-ţi ajuţi aproapele, să te rogi pe cei aflaţi la necaz, nu păstra supărare, ură.
  • Renunţă la mânie
  • Iartă-i pe toţi care ţi-au greşit cu gândul, cu vorba sau cu fapta. Cine suntem noi să îi judecăm pe ceilalţi?
  • De asemenea, dacă tu ai supărat pe cineva prezintă-ţi scuzele şi nu mai repeta acea greşeală.
  • Nu vorbi urât. Nu dori răul altuia şi nu te bucura când cineva păţeşte ceva rău. Dăruieşte.
  • Ai grijă la ceea ce îţi doreşti, nu dori cu ochii ci cu sufletul.
  • Nu râvnii la ce au alţii: bogăţie, statut, haine etc.
  • Nu fura şi mulţumeşte-te întotdeauna cu ce ai în acel moment al vieţii.
  • Nu căuta să obţii bani din lucru necinstit sau din câştiguri de la jocurile de noroc.
  • Ţine-te de cuvânt.
  • Nu te lăuda nimănui. Nu bârfi.
  • Dacă ai luat ceva cu împrumut, returnează.
  • Nu te lăsa în grija lenei.
  • Dacă ai un necaz, nu nădăjdui ci mai bine roagă-te.
  • Ajută persoanele neputincioase, săracii şi bolnavii.
  • Renunţă la invidie, aceasta nu face decât să-ţi înnegrească sufletul şi să-ţi îmbolnăvească trupul
  • Nu fii egoism sau mândru
  • Nu linguşi pe nimeni
  • Fii alături de cei trişti

10 paşi către mântuire

  1. Fă corect semnul crucii
  2. Taci înţelept
  3. Ai bunăvoinţă pentru toţi
  4. Fă des rugăciunea: „Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine!'
  5. Dacă eşti năpădit de gânduri rele alungă-le folosind Numele lui Dumnezeu
  6. Caută în permanenţă să te dezvolţi pe verticală, urcând treaptă cu treaptă spre Împărăţia lui Dumnezeu
  7. Fă spovadă sinceră şi ţine post
  8. În loc să-i judeci pe ceilalţi, socoteşte tu ca cel mai păcătos dintre toţi
  9. Ascultă întotdeauna de duhovnic şi nu acţiona „după cum te taie capul”
  10. Gândeşte-te des că eşti în trecere, călătoria e scurtă şi ai grijă ca tot ceea ce gândeşti, spui şi faci să fie pe placul Domnului

Citeşte şi Rugăciune către Sfântul Ioan Gură de Aur, apărătorul celor necăjiţi

Sursa foto: shutterstock.com

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate