Pe 13 mai, creștinii romano-catolici celebrează Înălțarea Domnului, cea mai importantă sărbătoare de după Paști. Anul acesta, ea va fi urmată la aproape o lună, pe 10 iunie, de sărbătoarea din calendralele ortodoxe și greco-catolice.
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante momente din an pentru creștini. Acesta marchează despărțirea lui Iisus de lumea palpabilă pentru a se alătura, în ceruri, lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut pe Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani unde, în văzul tuturor celor prezenți, s-a petrecut minunea Înălțării.
Locul este unul plin de însemnătate: pe deoparte este spațiul preferat de Mântuitor pentru rugăciune, pe de altă parte, este și locul în care Isus a fost arestat, înainte de a fi răstignit. „Isus intră în starea de slavă a Tatălui, de mărire, pe care noi o recunoaștem, în care noi credem și spre care ne îndreptăm cu toți frații noștri întru aceeași credință', spunea monseniorul Ioan Robu în cadrul unui interviu, referindu-se la această sărbătoare importantă.
Ziua este marcată de slujbele de oficiere a Sfintei Liturghii, la care toți credincioșii sunt invitați să participe, fie fizic, fie online, pe site-urile bisericilor care transmit slujbele. De astăzi, saluturile „Hristos a Înviat! și „Adevărat a Înviat' sunt înlocuite cu „Hristos s-a Înălțat!' și „Adevărat s-a Înălțat!'. Și tot în această zi se mănâncă pentru ultima oară ouăle roșii (vopsite).
La 10 zile distanță de Înălțarea Domnului, adică la 50 de zile de la sărbătoarea Învierii, romano-catolicii se pregătesc pentru o altă sărbătoare importantă, Rusaliile sau Coborârea Sfântului Duh.
Citește și: Ce poți face cu ouăle roșii nemâncate?
Foto: 123rf.com