Hărțuirea care trece drept “normală”. Georgiana Chiriță, psihoterapeut, ne învață cum să recunoaștem abuzul și ce să facem înainte să fie prea târziu INTERVIU

30.11.2025, 10:16 . Actualizat 27.01.2026, 13:40

Auzim des povești despre abuzuri care nu poartă neapărat eticheta de „abuz'. Ce forme mai subtile poate lua abuzul sexual – mai ales în contexte cum ar fi locul de muncă sau familia – și de ce ne e atât de greu să le recunoaștem? Unde se termină umorul și unde începe abuzul? Ce mecanisme interioare ne fac să minimizăm abuzul și cum putem învăța să ne trasăm limitele fără teamă?

Discutam despre toate acestea cu Georgiana Chiriţă de la Centrul EKA, psihoterapeut specializat în lucrul cu persoanele aflate în situaţii de violenţă domestică, incluzând abuzuri fizice, emoţionale, psihice sau sexuale, de tip economic sau verbal.

Când spunem ,,abuz sexual', imediat ne gândim la viol sau la o agresiune fizică evidentă. Dar ce se întâmplă foarte des, atât în familii, cât și la locul de muncă, este uneori mai subtil și mai greu de identificat ca abuz, nefiind gesturi fizice evidente. Cum arată aceste forme diferite de agresiune sexuala?

Abuzul poate îmbrăca multe forme, ca de exemplu:

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Destăinuirea emoționantă a lui Teo Trandafir: „Dacă îl chem acum, vine fără să întrebe de ce”. Cine este singurul bărbat din showbiz pe care se bazează oricând

– comentarii mascate sexuale, despre corp ,,arăți bine în rochia asta/cămașa asta, nu mă pot concentra'

– aluzii sexuale sau întrebări intime fără acord, despre viața sexuală a unei persoane ,,pari tensionat/ă, ai nevoie să faci sex?'

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Horoscop Urania: 5 zodii ajutate de Jupiter să adune bani și să rezolve probleme acute în luna iulie

– șantaj emoțional ,,dacă îți pasă de mine, faci asta pentru mine' sau ,,e nevoie să faci ceva mai mult pentru promovare, colega ta cum crezi că a ajuns în poziția actuală?'

– atingeri necerute, necorespunzătoare tipului de relație, prezentate ca gesturi de apropiere ,,doar te-am luat de talie'.

Toate aceste gesturi sunt încadrate la definițiile de hărțuire sexuală și abuz sexual, chiar dacă nu implică violență fizică. În Uniunea Europeană, una din trei femei au experiemntat astfel de situații la locul de muncă.

De ce este greu să le recunoaștem ca fiind abuz?

Pentru o perioada foarte lungă de timp, aceste gesturi au fost normalizate. De cele mai multe ori, agresorul este o persoană apropiată, prezentă în viața victimei (șef, coleg, membri ai familiei). Atunci când depindem într-o formă sau alta de o persoană, atunci când știm că ne vom reîntâlni cu acea persoană, mintea noastră caută să evite conflictul, să îl reducă și astfel tindem să minimizăm ceea ce trăim negativ.

Atunci când nu există urme fizice, este foarte ușor ca cei din jurul să spună că victima exagerează; iar rușinea care le însoțește le împiedică să vorbească despre abuz, chiar și atunci când există semne fizice clare. Doar 14% dintre femeile din Uniunea Europeană care au trăit violență sexuală ajung să raporteze oficial – din cauza rușinii sau de teama că nu vor fi crezute.

Trăim într-o cultură care a normalizat gluma cu tentă sexuală, atingerea „nevinovată' sau comentariul „compliment'. Unde se termină umorul și unde începe abuzul? Cum putem învăța să identificăm acea linie invizibilă, dar atât de importantă?

În momentul în care o ,,glumă sexuală' te face să te încordezi, să simți că ești blocată fizic, să simți că vrei să pleci, să îți așezi ținuta, să își închistezi postura sau să eviți o persoană/un loc, ceea ce trăiești este o formă de hărțuire.

Linia este trecută atunci când:

– simți că ești redusă la corp, ca un obiect, simți că îți pierzi calitatea umana, calitatea de colegă sau de membru al familiei (nepoată, fiică, soră);

– situația se repetă după ce ai transmis verbal sau non-verbal (retrăgându-te) că nu îți este confortabil ce se întâmplă

– exsită o diferență de putere: șef – subordonat, unchi/văr adult – nepoată/verișoara copil, care transformă gluma în presiune

Întrebarea „Dacă aș înregistra gluma și aș prezenta-o HR-ului / mamei, ar mai suna a glumă?', poate fi de ajutor să definim mai bine limita.

Georgiana Chiriță, prihoterapeut — **Georgiana Chiriţă, psihoterapeut** specializat în lucrul cu persoanele aflate în situaţii de violenţă domestică

Multe femei spun „n-a fost mare lucru' sau „poate am exagerat' după o situație care le-a făcut să se simtă inconfortabil. Ce mecanisme interioare ne fac să minimizăm abuzul?

Paradoxal, atunci când spunem „n-a fost mare lucru', se activează un mecanism de apărare, o senzație de aparentă putere. Auto-blamarea este des întâlnită și crează un sentiment fals de a fi în controlul situației.

Sau, din cauza vinovăției, apare gândul ,,dacă nu m-am opus suficient de tare, înseamnă că am acceptat'. Totuși, a nu putea avea o reacție nu este egal cu a consimți cele întâmplate. Acest răspuns de înghețare este recunoscut științific ca un răspuns de protecție a corpului în astfel de situații.

Apare și teama legată de etichetele care ar putea fi puse asupra victimei, ,,este sensibilă, problematică, nu știe de glumă, manipulează…' Așadar acel „poate am exagerat' este un mecanism de apărare.

Într-o societate care încă pedepsește femeia care spune „nu', cum putem învăța să ne trasăm limitele fără teamă? Și cum arată, în concret, o limită sănătoasă spusă cu fermitate, dar fără agresivitate?

În primul rând, fiecare persoană este necesar să conștientizeze că are dreptul la limite și asta nu o face să fie o persoană rea. Pentru a pune o limită sănătoasă este nevoie să: ne dăm seama ce s-a întamplat, care au fost faptele, cum ne afectează acestea, ce vreau să cer pe viitor. De asemenea, este important de știut că atunci când începem să ne comunicăm limitele, inițial ne simțim prost, ca și cum facem ceva greșit, iar reacțiile reticente ale celor din jur, pot accentua aceste sentimente.

Dacă îți este teamă să comunici limitele, poți exersa prin a pregăti o frază, a transmite în scris (mesaj/mail), a apela la un specialist alături de care să lucrezi comunicarea limitelor personale. A spune ,,NU' nu te face un om rău și nu te face agresivă, ci te protejează. În cercetările despre violența de gen, suportul instituțional sau al unui alt adult, reduce semnificativ riscul ca situația să continue.

Ai putea împărtăși un exemplu din cabinet (cu discreția necesară, desigur) care arată cum o femeie a conștientizat pentru prima dată că, ceea ce i se întâmpla, era de fapt abuz? Ce schimbări au urmat acelei conștientizări?

Am lucrat cu o clientă care lucra într-un departament condus de un bărbat, care îi era mentor. Gesturile nepotrivite erau însoțite de complimente legate de performanța profesională. Complimentele erau însoțite de atingeri subtile pe umăr, pe ceafă, gesturi care îi creau disconfort. Îi spunea să nu împărtășească altora ce discută ei – practic, încerca să izoleze ce se întâmpla. Totul era prezentat sub forma: ,,ai un potential uriaș și eu te pot ajuta să te dezvolți'.

Inițial ea credea că exagerează și se simțea prost când aducea în discuție subiectul. Momentul de conștientizare a fost când s-a auzit zicând, în terapie, amenințarea lui ,,pot să îți stric imaginea', amenințare venită când ea nu a fost de acord cu o părere pe care el o avea. Atunci a realizat că se simte captivă. Am lucrat în transmiterea limitelor. A inceput să păstreze capturi de ecran din conversațiile avute și a ales să schimbe departamentul.

La nivel emoțional, sentimentul de vinovăție s-a diminuat, a reușit să poată fi prezentă în corp și să identifice imediat când un gest nu îi este confortabil. Și-a consolidat stima de sine prin a accepta că ce a făcut el nu a fost in regulă și a se opri din a minimiza impactul pe care l-au avut gesturile lui asupra ei.

Cât de mult contează educația emoțională și sexuală în prevenirea abuzului? Putem vorbi despre o formă de educație preventivă și pentru adulți, nu doar pentru copii și adolescenți?

Educația contează enorm, are puterea de a schimba lucrurile pentru orice persoană exspusă abuzului. Educația preventivă ar trebui să includă recunoașterea și numirea comportamentelor ,,asta e hărțuire verbal, fizică', ,,asta e presiune sexuală prin șantaj emoțional', în momentul în care le putem recunoaște și denumi, se reduc semnificativ șansele ca abuzul să escaladeze în forme fizice.

De asemenea, educația preventivă ar trebui să includă și ce poți face ca martor, și este o formă de prevenție primară. Atunci când victima are o persoană alături, care știe cum să o ajute și nu minimizează cele întâmplate, îi este mult mai ușor să se apere.

Punctual, este necesar să știm ce înseamnă consimțământ, adica entuziasm clar, nu absența opoziției; cum arată manipularea sexuală prin vinovăției sau promisiuni de avantaje; cum transmiți o limită și cum documentezi încălcarea unei limite; cum asculți pe cineva care îți povestește ce i se întâmplă, fără să judeci.

Ce le-ai spune femeilor care simt că au fost trecute peste limitele lor, dar nu știu cum să vorbească despre asta? Care ar fi primul pas – acela mic, dar curajos – spre vindecare?

Un prim pas mic, dar foarte curajor, este să poți pune în cuvinte, pentru tine, ce s-a întâmplat. Poți nota pe telefon sau in jurnal următorii pași:

Ce s-a întâmplat concret. De exemplu ,,X mi-a pus mâna pe coapsă și eu m-am retras, a râs și a zis să nu fiu rece' sau ,,Y a făcut o glumă și i-am spus că nu mi-a plăcut gluma, dar a râs și a continuat'
Cum m-am simțit în corp. De exemplu: ,,m-am blocat, mi s-a făcut greață, am simțit că vreau să fug…'
Ce aș fi vrut să se întâmple. ,,Să plec, să mă lase în pace, să vadă și altcineva…'

Abuzul te face să te desprinzi de propria realitate și este foarte important să îți poți traduce cele întâmplate, pentru a nu te îndoi de ce ai simțit. Următorul pas ar fi să vorbești cu o persoană de încredere și să cauți un ajutor specializat pentru urmările care pot apărea: depresie, axnietate, vinovăție și chiar dorința de a nu mai trăi, în anumite cazuri. Nu trebuie să demonstrezi nimănui că a fost destul de rău', meriți sprijin indiferent de cât de grav consideri că a fost. Ai încredere în propriul disconfort, căci el îți indică ce e greșit din ceea ce ți se întâmplă.

Citește și: Alina Marin, psihoterapeut, despre triunghiul dramatic Victimă – Salvator – Persecutor. Cum putem ieși din tiparul care ne sabotează relațiile

Citește și: Endometrioza, o boală dureroasă care afectează grav fertilitatea. Prof. Dr. Elvira Brătilă vorbește despre consecințele bolii și cele mai noi metode de tratament

Citește și: Obezitatea, boala care provoacă mari probleme de sănătate și infertilitate. Dr. Bogdana Bănescu vorbește despre cele mai noi tratamente și intervenții chirurgicale

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro