Alina Marin, psihoterapeut, despre triunghiul dramatic Victimă – Salvator – Persecutor. Cum putem ieși din tiparul care ne sabotează relațiile

19.11.2025, 15:52 . Actualizat 19.11.2025, 16:03

Relațiile de cuplu și de familie sunt, de multe ori, locul în care ne simțim cel mai aproape de ceilalți. Dar tocmai în intimitate putem repeta fără să vrem aceleași tipare care duc la tensiuni, certuri și senzația că „nu ne înțelegem deloc'. Un astfel de tipar este triunghiul dramatic Victimă – Salvator – Persecutor. Am stat de vorbă cu Alina Marin, psihoterapeut specializat în Analiză Tranzacțională și trainer certificat în Process Communication Model (PCM) la Centrul EKA, pentru a înțelege cum funcționează acest tipar, cum ne influențează relațiile și cum putem învăța să ieșim din el.

Pentru început, ce este triunghiul dramatic Victimă – Salvator – Persecutor și ce presupune fiecare dintre aceste roluri?

Triunghiul dramatic descrie 3 tipuri de atitudini pe care fiecare dintre noi le putem manifesta în relații. Îi spunem dramatic, pentru că interacțiunea se simte ca o dramă reală, totul pare greu, rămânem cu senzația că nu am fost auziți sau înțeleși sau că noi înșine nu-i înțelegem pe ceilalți, devenim suspicioși și simțim nevoia să ne apărăm mai mult decât să ne apropiem de celălalt și să găsim rezolvări pentru problemele noastre.

Când sunt în rolul de Salvator, simt că este datoria mea să-i ajut pe cei din jur și să fac lucruri pentru ei, ca și cum dacă nu am face noi, nu ar face nimeni și ca și cum ceilalți nu s-ar descurca fără noi. Când sunt în rolul de Victimă, am senzația că nu am nicio putere, că totul este negru și rău în jur, că nu există nicio soluție, că este vina noastră pentru tot ce se întâmplă rău și poate chiar că ceilalți ne vor răul. Când suntem în rolul de Persecutor, credem că noi știm mai bine, că noi avem dreptate și dreptul de a le spune celorlalți, cu agresivitate uneori, ce greșesc și ce ar trebui să schimbe la ei.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Imaginile cu Loredana Groza care au stârnit reacții neașteptate. Cum a apărut în Maldive. „Nu înțeleg ce este cu pozițiile astea așa vulgare”

Cum ajungem, de fapt, să fim prinși în acest triunghi, mai ales în relațiile de cuplu sau în familie?

Atunci când nu suntem obișnuiți să ne identificăm emoțiile și nevoile, nu putem fi cu adevărat sinceri despre ce simțim și nu putem formula solicitări în mod direct. Dacă am fi fost învățați să facem asta din familie sau din școală, am fi putut să comunicăm deschis și vulnerabil despre ce se întâmplă în interiorul nostru. În absența acestor conștientizări, încercăm să ne îndeplinim nevoile de apropiere, doar că în moduri care mai mult fac rău decât ajută.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Mircea Radu a divorțat de soția sa, Raluca, după mai bine de un deceniu de căsnicie. Cum a confirmat trista veste

De exemplu, poate în familie, o mamă se simte tristă și are impresia că nu este importantă pentru cei din jur. Dacă și-ar da seama, ar putea să spună direct că își dorește să fie de ajutor și ar întreba ce poate să facă. Dacă nu e obișnuită să facă asta, e posibil să treacă direct la acțiune și să spună dintr-un rol de salvator față de un fiu adult 'ia-ți umbrela că au anunțat ploaie, îmbracă-te gros să nu răcești'. Intenția este bună, dar pentru că fiul ei nu a cerut ajutorul, iar ea nu a verificat înainte dacă el își dorește aceste sfaturi, se poate simți ca și cum îl consideră neputincios (într-un rol de victimă) și are nevoie de ea ca să se descurce în viață.

Alina Marin, psihoterapeut specializat în Analiză Tranzacțională și trainer certificat în Process Communication Model (PCM) la Centrul EKA

De ce atragem, uneori, în viața noastră persoane care completează acest tiunghi într-un mod nesănătos?

Ne vom găsi în astfel de interacțiuni tocmai pentru că, la nivel general, nu suntem obișnuiți să ne analizăm emoțiile și nevoile. Sau, chiar dacă avem această practică, totuși să se afle în jurul nostru persoane care nu sunt în contact cu lumea lor interioară și atunci să încerce să ne atragă în conflicte. M-aș bucura să ne putem uita fără judecată la aceste relaționări totuși, pentru că ele indică dorința de apropiere, dar lipsa mijloacelor sănătoase. Astfel, dacă cineva ne provoacă, există în noi responsabilitatea și puterea să nu intrăm în conflicte care ne fac rău.

Cine poate juca aceste roluri și cum se manifestă ele concret? Ne puteți da câteva exemple din viața de zi cu zi a unui cuplu?

Fiecare dintre noi putem juca aceste roluri. Într-un cuplu, ea poate să povestească despre ceva neplăcut care i s-a întâmplat de-a lungul zilei (fără să spună sau să ceară direct, doar să fie ascultată). El poate crede că este o problemă pe care ea nu o poate rezolva singură, așa că vine cu soluții dintr-o poziție de salvator (poate nici el nu-și dă seama să verifice cu ea ce nevoie are în acea situație: doar să vorbească, să se descarce, să-i ofere soluții sau altceva).

Ea se poate simți invitată într-un rol de victimă ca și cum partenerul crede că ea nu se poate descurca singură, așa că încearcă să se apere. La rândul lui, partenerul se poate simți el certat și într-un rol de victimă și să spună 'eu doar voiam să te ajut', iar apoi să ia un rol de persecutor, „tu niciodată nu asculți și nu vrei să primești soluții, doar te plângi și nu faci nimic'. Fiecare rămâne cu o senzație neplăcută, deși niciunul nu voia răul celuilalt, doar nu și-au dat seama să spună clar ce nevoie are și să facă o solicitare clară în acest sens.

În ce fel sabotează acest triunghi dramatic atât relația de cuplu, cât și propria noastră stare de bine?

În urma unor astfel de discuții, putem avea senzația că noi nu suntem ok, că nu comunicăm cum trebuie, că nevoile noastre nu contează și nu pot fi îndeplinite, că celălalt are ceva cu noi sau că nu suntem compatibili, adică credințe negative despre noi înșine, despre partener și chiar despre relație. Poate să ducă la deznădejde și la senzația că nu există soluții, când, de fapt, ar ajuta să putem spune clar ce se întâmplă cu noi și ce nevoi avem.

Cum putem conștientiza că ne aflăm într-un astfel de tipar și care sunt primii pași pentru a ieși din el?

Conflictele sunt inevitabile în relații, indiferent de natura lor. Cu cât devenim mai apropiați de cineva, cu atât este mai ușor să atingem anumite puncte sensibile fără să ne dăm seama. Ne putem da seama că nu sunt sănătoase conflictele în momentul în care, la final, în loc să ne simțim mai apropiați și auziți, și înțeleși, rămânem cu senzația că mai rău am făcut și că ori noi, ori celălalt nu este ok.

Primii pași sunt să devenim noi conștienți de emoțiile noastre, de nevoile din spatele lor, să le formulăm într-un mod neutru, fără atacuri, fără acuze, fără victimizare și să putem să purtăm discuții deschise despre cum ne putem susține unul pe celălalt, cu multă curiozitate și blândețe și față de partener și cu conștientizarea faptului că fiecare are propria lume interioară, care are nevoie să fie ascultată și acomodată.

Ce înseamnă, în viziunea dumneavoastră, o relație de cuplu sănătoasă și echilibrată, în afara acestui triunghi?

Cred că o relație sănătoasă este cea în care fiecare dintre parteneri se simte în siguranță să fie vulnerabil și să spună cum se simte și ce ar avea nevoie. Poate nu totul poate fi rezolvat, dar este important ca totul să poată fi discutat și luat în considerare cu respect, grijă și compasiune reală.

Acest interviu a fost publicat în numărul de noiembrie al REVISTEI AVANTAJE

Citește și: Dr. Cristina Pavel: „Copiii și părinții trebuie să învețe să recunoască simptomele de hipoglicemie și hiperglicemie'. Diabetul – ghid esențial

Citește și: Ce este sindromul impostorului și cum te eliberezi de el. INTERVIU cu psihologul Cazimir Comandașu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro