EXCLUSIV AVANTAJE Mihaela Geoană, preşedinta Fundaţiei Renaşterea, despre programul regional gratuit de screening pentru cancerul la sân

Mihaela Geoană, Fundaţia Renaşterea

În România, datorită Fundaţiei Renaşterea există o Zi Naţională de luptă împotriva cancerului la sân, există iluminarea în roz, există linia roz, campanii și unități mobile de diagnostic, iar autoritățile au lansat, în toamna anului 2018, un program-pilot de screening pentru cancerul la sân.

Despre toate acestea, despre prevenție, statistici, soluții de vindecare și despre ce s-a făcut și ce se poate face pentru depistarea cancerului în stadiul zero, într-un interviu cât se poate de deschis cu președinta Fundației Renașterea și a Think Pink Europe, Mihaela Geoană.

Fundația Renașterea, cea mai importantă organizație românească ce luptă împotriva cancerului la sân, şi-a sărbătorit, pe 1 octombrie 2018, majoratul – a împlinit 18 ani de activitate, ce includ demersuri extraordinare. Vorbiți-mi puțin despre rezultatele acestor 18 ani.

Luna octombrie este declarată, la nivel mondial, Luna Roz. Pe 1 octombrie, peste 70 de state ale lumii iluminează clădiri de referință în culoarea roz,
simbol al luptei împotriva cancerului la sân. Din 2001, Fundația Renașterea a inclus și România pe harta internațională a evenimentelor de Iluminare în Roz, iar în urma demersurilor legislative ale fundației, în septembrie 2014, Senatul României a declarat ziua de 1 Octombrie – Zi Națională de Luptă împotriva Cancerului la Sân.

Scopul evenimentului de iluminare în roz este unul simbolic, de a le reaminti femeilor că a trecut un an și că este momentul să efectueze controlul medical periodic, pentru a afla că sunt bine sau a descoperi orice afecțiune în stadiu incipient.

În 18 ani de activitate am realizat: 46 Campanii de informare și educație pentru sănătate în rândul populației generale, 17 Iluminări în roz, 10 ediții ale Galei de strângere de fonduri „Artă pentru viață', 4 ediții ale cursei Race for the Cure – Happy Run, două Centre Medicale de Diagnostic: „Șerban Vodă' și Centrul Medical de Excelență „Virgil Pleșoianu', două Unități Mobile de Diagnostic – Screening cancer de sân și col uterin și un Centru de informare, oferind mamografii și teste Babeș-Papanicolau gratuite pentru 21.780 de femei din mediul rural și din orașe mici și peste 83.000 de investigații medicale la centrele din București.

Mihaela Geoană, Fundaţia Renaşterea

Care au fost reacțiile față de toate aceste proiecte? Ați găsit sprijin pentru ele?

Pot spune că am avut norocul de a beneficia de încrederea și de susținerea unor parteneri nemaipomeniți în Campania destinată Sănătății Femeii în
România. Zeci de companii private s-au alăturat cauzei noastre în cei 18 ani de activitate, fie că discutăm despre multinaționale care au planuri foarte
ample de CSR, fie că discutăm despre companii 100% românești care aduc un suflu nou ideii de fundraising (unul dintre exemplele cele mai actuale este Cosmetic Plant, care donează din vânzarea fiecărei creme din noua gamă lansată 1 leu către Fundația Renașterea).

Iar numeroasele recunoașteri naționale și internaționale prin premiile acordate Renașterii și testimonialele miilor de femei susținute de programele noastre au contribuit și ele la creșterea gradului de încredere atât din partea autorităților statului, cât și a sponsorilor și a donatorilor individuali.

Știu și că ați inițiat cel mai amplu studiu românesc asupra impactului cancerelor ginecologice și mamare, iar cifrele indică o realitate aproape halucinantă: 90% dintre românce nu au făcut niciun control medical pentru depistarea cancerului de sân, iar 66% nu și-au autoexaminat niciodată sânii pentru a descoperi prezența unor noduli, deși medicii recomandă ca această metodă de autocontrol să fie efectuată lunar.

Studiul „Afecțiuni oncologice feminine în România', realizat de ISRA în cadrul „Coaliției pentru Sănătatea Femeii' (lansată la inițiativa Fundației
Renașterea), este într-adevăr cea mai amplă cercetare privind impactul a trei tipuri de cancer – de sân, de col uterin și ovarian – în țara noastră. Iar rezultatele cele mai relevante ne prezintă, da, o situație îngrijorătoare, dacă ne raportăm la locul pe care se situează România în contextul european și
discrepanțele existențe între noi și media statelor membre UE:

• Rata de supraviețuire în cazul cancerului la sân este de doar 63,9%, comparativ cu media europeană de 75%;

• 90% dintre românce nu au efectuat niciodată un control medical pentru depistarea cancerului la sân;

• medicamentele noi pentru tratarea acestor cancere nu sunt compensate, deși sunt aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor;

• rata mortalității pentru cancerul de col uterin este de 4 ori mai mare decât în celelalte țări UE;

• doar 17,6% dintre românce au efectuat măcar o dată un test Babeș-Papanicolau; în majoritatea țărilor din UE, procentul depășește 70%;

• 25% dintre doctori și 72% dintre femei nu au auzit despre existența programului național de screening pentru cancerul de col.

Mihaela Geoană, Fundaţia Renaşterea

Cum ați decis să porniți lupta împotriva cancerului la sân, o afecțiune despre care, în România, acum 18 ani, nici nu se vorbea?

Ideea de a înființa o fundație cu scop umanitar mi-a venit în America, pe fondul unei experiențe personale, dar și prin implicarea mea în diferite acțiuni dedicate luptei împotriva cancerului la sân. După o scurtă perioadă de la instalarea soțului meu în funcția de ambasador al României la Washington, am fost invitată să sprijin o organizație în domeniul cancerului la sân, iar acest lucru m-a ajutat să cunosc activitățile în care erau implicate soțiile politicienilor de peste Ocean.

Am înțeles cum funcționează acest sistem și mi-am spus că ar fi un lucru extraordinar să îl implementăm și în România. După ce am revenit în țară, în 2001, am reușit, în jumătate de an, să punem bazele Fundației Renașterea.

În România anului 2018, mortalitatea și incidența cancerului mamar este printre cele mai mari din UE. Există cifre exacte la nivel național?

Europa a făcut progrese semnificative pe atât de multe niveluri. Dar, analizând starea sănătății populației europene, disparitățile rămân prea mari. Din păcate, în România, femeile care primesc diagnosticul de cancer la sân au cu 20% mai puține șanse de supraviețuire față de cele din Belgia. Ceea ce înseamnă că, în 2018, femeile supraviețuiesc sau mor în funcție de locul în care trăiesc.

Reprezentați una dintre foarte puținele fundații care monitorizează de ani întregi datele legate de cancerul mamar și nu numai. Ce arată cifrele fundației?

De la înființare, peste 83.000 de femei au beneficiat de serviciile medicale oferite de Fundația Renașterea, iar peste 2,8 milioane de femei au fost informate în legătură cu importanța prevenției și depistării precoce a cancerului la sân. În perioada 2003-2018, la Centrele Medicale Renașterea
din București s-au efectuat 27.207 ecografii, 39.279 de mamografii și 45.250 de consultații, 4.011 femei primind diagnosticul de cancer.

În ceea ce privește serviciile medicale oferite femeilor din zone defavorizate, Unitatea Mobilă de Diagnostic Renașterea s-a deplasat în 57 de localități rurale/mic urbane ale României, unde s-au realizat gratuit mamografii și teste Babeș-Papanicolau pentru 21.780 de femei. În această perioadă au fost făcute 19.680 de teste Babeș-Papanicolau și 11.317 mamografii. În urma investigațiilor, 67,50% dintre femei au fost diagnosticate cu infecții genitale și 2,5% au primit indicații de consult oncologic.

Mihaela Geoană, Fundaţia Renaşterea

De ce, în ciuda statisticilor alarmante, nu există un program național funcțional pentru cancerul la sân?

Din fericire, Ministerul Sănătățiia demarat un Program Regional de Screening pentru cancerul la sân, în patru regiuni (Nord-Vest și Vest, respectiv Nord-Est și Sud-Est). Peste 30.000 de femei cu vârste cuprinse între 50 și 69 ani care au domiciliul într-una din aceste regiuni de dezvoltare vor beneficia gratuit de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire.

Consider că este un pas extrem de important în eradicarea cancerului de sân acest program regional, care, odată ce își va dovedi utilitatea, se va extinde cu siguranță la nivel național.

Există posibilitatea ca prin programul de screening să se depisteze așa+numitul cancer în stadiul zero. Cât mai are România până acolo?

Tocmai prin prisma acestui Program Regional de Screening pentru Cancerul de Sân, care sper să demareze cât mai curând, consider că suntem foarte
aproape de a depista cancerul mamar în stadiu incipient și a crește exponențial șansele de vindecare. Știm foarte bine că un cancer de sân depistat
în stadiul zero are 99% șanse de vindecare, iar cele în stadiul 1 și 2, peste 90% șanse de vindecare, iar astfel ne vom alinia și noi celorlalte state
europene, prin creșterea ratei de supraviețuire.

Mihaela Geoană, Fundaţia Renaşterea

Ați fost desemnată în funcția de președintă a Think Pink Europe. Ce este Think Pink și ce obiective v-ați propus?

Desemnarea mea în funcția de președintă a Think Pink Europe a reprezentat o importantă recunoaștere internațională a eforturilor depuse în România de Fundația Renașterea și de Coaliția pentru Sănătatea Femeii și a avansului înregistrat drept rezultat în ultimii 18 ani în țara noastră în lupta împotriva cancerului la sân.

Think Pink Europe va promova cu prioritate schimbul de practici în ceea ce privește accesul egal la servicii de diagnostic și tratament pentru femeile din Europa și își va canaliza întregul efort pentru a schimba această situație inacceptabilă de a trăi sau a muri în funcție de țara în care te-ai născut.

Citeşte şi

Problemele cu care se confruntă femeile cu cancer de sân în România

În ce condiții cresc șansele de supravieţuire ale pacientelor cu cancer de sân?

Dr. Elena Claudia Teodorescu: 85% dintre femeile care fac cancer de sân nu au un istoric în familie'

Autor: Adrian Cîlţan

Foto: arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje