Dr. Elena Claudia Teodorescu: “85% dintre femeile care fac cancer de sân nu au un istoric în familie”

dr elena claudia teodorescu

Elena Claudia Teodorescu este doctor în ştiințe medicale și fondator Clinica Donna. Revista Avantaje este, luna aceasta, vocea tuturor femeilor salvate la timp de cancerul de sân depistat de doamna dr. Teodorescu.

Cum ați ajuns unul dintre cei mai căutați medici pentru orice suspiciune la nivelul sânilor?

Povestea mea profesională înseamnă pasiunea enormă și dăruirea pe care le-am pus în această meserie, perseverența de a deveni foarte bună în ceea ce fac și, mai presus de toate, dorința de a ajuta cât mai multe femei, de a le salva viața cu un diagnostic corect, pus la timp.

Eu mi-am dorit din copilărie să devin medic. Dar cu adevărat povestea a început cu vreo 25 de ani în urmă. Ca rezident de Radiologie și imagistică medicală, m-a atras ecografia, o metodă care era încă la începuturi în România ca tehnologie disponibilă. În anul 1995, după ce m-am înscris la un concurs publicat în ziar, am câștigat singura bursă de 3 luni la cel mai mare institut de ecografie din lume, „Thomas Jefferson” din Philadelphia, SUA.

Acolo parcă am ajuns în altă lume: nenumărate ecografe superperformante, medici cu ultraspecializări precum ecografia musculo-scheletală, mamară sau transvaginală (ceva ce nu se făcea în țară în acel moment), acces la calculator, internet și la biblioteci uriașe, pline cu cărți și reviste medicale, într-o perioadă în care în România abia reușeam să facem rost de câte o carte străină de specialitate, pe care o trăgeam la xerox.

Atunci am realizat că pentru a fi un medic foarte bun, trebuie să mă supraspecializez, să-mi aleg o arie de competență pe care să o perfecționez la maximum. Au urmat câțiva ani în care mi-am cheltuit aproape în întregime salariul de 80 de dolari de la acea vreme pe cărți și cursuri în străinătate.

Sub îndrumarea mentorului meu, dr. Adrian Mircea Pop, considerat de mulți ca fiind „părintele ecografiei” în România, am căpătat pasiunea deosebită pentru ecografie și în special pentru cea ginecologică și obstetricală. Aș vrea, pe această cale, să îmi exprim recunoștința profundă pentru privilegiul de a fi fost unul dintre cei mai apropiați discipoli ai săi.

La începutul anilor 2000, mi-am dat seama că ar fi benefic pentru pacientele mele să îmi completez specializarea anterioară în ecografie ginecologică cu una nouă: Imagistica Sânului. Aveam la spital un mamograf care pur și simplu nu era utilizat aproape deloc.

Poate vă vine greu să vă imaginați, dar acum 15-20 de ani erau foarte puțini mamografiști în București și în România, iar aceștia nu făceau și ecografie mamară. Nu existau cursuri și nici cărți, iar cei care făceau asta erau pur autodidacți. În acea perioadă, am reușit să fiu acceptată ca „ucenic” de doamna dr. Livia Colda, considerată cel mai bun specialist în mamografie de la acea vreme.

La început, am mers să văd cum interpretează mamografiile, iar apoi mă duceam cu cazurile mai dificile la dumneaei pentru a doua opinie. Am continuat să merg la cursuri de specializare în Europa și în SUA, de multe ori cu sprijinul financiar al familiei, am luat competența în Imagistica Sânului și am început să fac din ce în ce mai multe mamografii și ecografii de sân, uneori văzând chiar zeci de examene pe zi.

A fost un moment în care am realizat că ceea ce făceam era ceea ce „trebuia” să fac, era menirea mea.

dr elena claudia teodorescu

Ce ați sacrificat ca să ajungeți la acest nivel profesional?

De foarte mulți ani muncesc cel puțin 12 ore pe zi, de luni până vineri, și mai puțin în weekend, iar asta face să nu mai am timpul pe care mi l-aș dori pentru mine sau familie. Apuc să fac sport, să citesc sau să mă ocup de flori doar în weekend.

Nu știu ce înseamnă să mergi la shopping sau să ieşi cu prietenii după serviciu. Am sacrificat din timpul pentru familie, dar m-am bucurat de înțelegere din partea ei; Și cred că am mai „sacrificat” din orele de somn. Anul final de doctorat (cu tema Diagnosticul Imagistic al cancerului de sân) a fost cumplit, cred că am dormit în medie 2-3 ore pe noapte.

Acum, meseria pe care o fac zi de zi mă împlinește enorm și nu prea mă lasă să mă gândesc la mine. Este mai mult despre femeile pe care le examinez și încerc să le ajut, care își lasă sănătatea în mâinile mele cu toată încrederea și pe care eu nu pot să le dezamăgesc.

Sunt femei care vin la mine din toată țara, pentru second opinion, iar eu sunt bucuroasă întrucât datorită experienței acumulate și a tehnologiei pe care o utilizăm în clinică, reușesc să identific corect formațiuni foarte mici, să pun un diagnostic incipient, ce le poate salva viața.

Ați părăsit sistemul medical de stat pentru a vă dedica propriului vis. Nu v-a fost teamă de eșec?

Bineînțeles că a existat o oarecare teamă, însă știam că atunci când îți dorești ceva cu ardoare și îți pui toată priceperea și energia pentru a realiza acel lucru, el are toate șansele să devină un succes. Decizia de a pleca din sistemul de stat și din celelalte clinici private a fost foarte dificilă, dar am luat-o pentru că voiam să creez un centru la cele mai înalte standarde, să mă dezvolt în direcția pe care o doresc, unde să pot alege cele mai bune echipamente și să formez o echipă medicală de profesioniști dedicați pacienților.

Am dorit totodată să creez un mediu cald și primitor, feminin, diferit de cel al celorlalte clinici unde mai lucrasem, pentru a face vizita pacientelor cât mai plăcută și mai puțin stresantă, pentru că știu cât este de important acest lucru, mai ales când vorbim de subiecte atât de sensibile precum controlul ginecologic și în special cel al sânilor. În plus, știam că va fi greu, că nu am experiență de antreprenor și că va trebui să dezvolt noi abilități.

M-am bazat inițial pe experiența profesională. Atunci când am deschis Clinica Donna, în 2011, ajunsesem la „maturitate profesională”, la acel grad înalt de specializare pe care mi-l dorisem în toți anii anteriori. După doi ani, a venit alături de mine și fiul meu, care își terminase studiile economice, iar acum conducem și dezvoltăm împreună această clinică.

Cum ați reușit să creați un Centru de Excelență în Diagnosticul cancerului de sân? Sunt din ce în ce mai puțini medici în România…

A fost într-adevăr o mare provocare, dar cred că implicarea mea în toți acești ani în sănătatea femeii și în imagistica sânului m-a apropiat de alți medici cu aceeași pasiune și, chiar dacă nu suntem mulți, se poate spune că am fost norocoasă că am reușit să-i aduc în Clinica Donna pe unii dintre cei mai buni imagiști senologi și obstetricieni din București.

Cu ajutorul acestei echipe de medici dedicați acestui domeniu foarte restrâns, am reușit să ne câștigăm o reputație foarte bună printre pacienți și în lumea medicală.

V-ați gândit să ajutați doctori aflaţi la început de drum să se specializeze?

La Clinica Donna, totdeauna am urmărit să aduc medici care au deja o experiență considerabilă în specialitățile lor. Am vrut ca pacienții noștri să se poată baza pe diagnosticul pe care îl primesc, să nu mai simtă nevoia să meargă în altă parte pentru o a doua opinie. Aceasta este și promisiunea unui Centru de Excelență: să oferi cel mai înalt standard posibil în ceea ce faci.

Totuși, m-am gândit și la posibilitatea de a le permite unor doctori mai tineri să învețe din ceea ce fac eu, să-i ajut cu experiența mea. Dar cred ca inițiativa trebuie să plece de la cel care vrea sa învețe, să fie dispus să facă eforturi. Realizez că, atunci când eu am fost tânăr învățăcel, a trebuit să le arăt mentorilor mei determinare și pasiune, să le arăt că îmi doresc foarte tare să învăț, că sunt dispusă să mă mulez oricând după programul lor.

Din păcate, tinerii medici de astăzi nu mai au aceeași răbdare și voință. Vor să ardă etape, vor să câștige mai repede, nu mai sunt dispuși să facă aceleași sacrificii. Însă, dacă cineva își va dori să învețe și îmi va arăta asta, eu îl voi primi cu plăcere pentru specializare în Imagistica Sânului, la Clinica Donna.

La clinica dv. se face mamografie cu o tehnică avansată. În ce constă ea?

dr elena teodorescu

Dr Elena Claudia Teodorescu și Vlad Teodorescu, managing partner Clinica Donna

Într-adevăr, se face un an de când femeile pot efectua la Clinica Donna mamografia digitală cu tomosinteză 3D, ce le permite medicilor noștri imagiști să caracterizeze cu maximă acuratețe acele formațiuni sau tipuri de leziuni incerte la mamografia clasică. Tomosinteza sânului e considerată, la momentul actual, cea mai avansată tehnică folosită în screeningul și diagnosticul cancerului de sân la femeile peste 40 de ani.

În plus, ca avantaje pentru pacientă, presiunea aplicată sânilor este minimă la mamograful cu tomosinteză, iar în ceea ce privește iradierea, investigația este minim invazivă, beneficiile mamografiei și șansele pe care aceasta le oferă în depistarea cancerului mamar depășind de mii de ori riscul de a dezvolta această boală din cauza iradierii. Aparatul pe care noi îl utilizăm, Selenia Dimensions de la Hologic, este lider mondial în mamografia digitală cu tomosinteză. Softul C-View, unic în România la Clinica Donna, permite efectuarea unei singure expuneri mamografice a pacientei, păstrând astfel un nivel minim de iradiere.

Totuși, de ce nu merg femeile la control?

Cu toate că tehnologia disponibilă este atât de avansată, femeile continuă să evite vizita la medic. Multe dintre ele spun că sunt sănătoase, că nu li se poate întâmpla tocmai lor, pentru că nu le doare nimic sau nu observă nicio modificare. Trebuie să știe că nu toate afecțiunile prezintă simptome sau semne. Cancerul mamar nu doare decât în faze avansate.

Această boală se poate dezvolta și în cazul femeilor care nu au factori de risc și care aparent sunt foarte sănătoase; 85% dintre femeile care dezvoltă cancer mamar nu au istoric familial de cancer la sân. Chiar și în cazul în care observă vreo schimbare sau întâmpină o senzație de durere, multe dintre femei își spun că „va trece”, că totul va fi bine, însă își pun sănătatea în pericol.

Un alt motiv pe care l-am auzit frecvent este lipsa timpului. Da, avem foarte multe lucruri de făcut și ne rămâne puțin timp pentru noi. Însă când vine vorba de sănătate, trebuie să conștientizăm că orice altă activitate poate să aștepte. Un control medical făcut din vreme ne scutește de foarte multe vizite nedorite la medic, aju tân du-ne să economisim timp și bani.

O mamografie efectuată la doi ani sau o ecografie mamară ne poate salva viața. Și, nu în ultimul rând, unul din motivele pentru care femeile nu vin la control este frica. Frica de un diagnostic grav. Dar trebuie să știe că frica nu le va rezolva problema; sănătatea este resortul unei vieți fericite.

Ce le recomandați cititoarelor noastre?

Le încurajez să fie o Super-Donna în viața lor! Cele mai multe dintre noi suntem preocupate de carieră, de familie, însă uităm că pentru a putea avea grijă de ceilalți, trebuie să avem grijă și de noi înșine. Și când vine vorba de sănătatea noastră, cel mai important pas, pe care majoritatea dintre noi nu îl facem, este să conștientizăm că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, dar pe care noi trebuie să-l prețuim și să-l menținem.

Așadar, le recomand tuturor femeilor ca, pe lângă un stil de viață sănătos și activ, să meargă anual la un control medical la ginecolog și la o investigație imagistică a sânilor, ecografie mamară sau mamografie cu tomosinteză, în funcție de vârstă.

Din păcate, foarte multe femei din România pierd lupta cu cancerul de sân și cu cel de col uterin, din cauza neefectuării controalelor de rutină ce ne permit să diagnosticăm precoce aceste afecțiuni și să le tratăm cu succes în peste 90% din cazuri.

Acum, femeile au acces la tehnologii performante și la medici specializați, de aceea trebuie să folosim toate armele pe care le avem la dispoziție împotriva acestor maladii, trebuie să fim sănătoase pentru noi și pentru cei dragi nouă.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate