EXCLUSIV AVANTAJE Cum a slăbit Irina Reisler. Drumul de la 100 kg la 50 kg

16.01.2020, 08:00 .

Acum mai bine de 15 ani, cu fetița în landou și peste 40 de kilograme în plus, Irina Reisler urca șapte etaje. La capătul acestora aproape a leșinat. Acela a fost momentul 0, în care a decis că nu mai poate continua așa.

Este suficient să te uiți la poze pentru a-ți da seama prin ce transformare fizică spectaculoasă a trecut Irina Reisler, cunoscuta realizatoare de emisiuni medicale. Dar nu este îndeajuns pentru a-i descoperi și schimbările interioare care au apărut în toată această perioadă. Tocmai de aceea a prins contur și recent lansata 'De la 100 la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac pentru că merit' (Ed. Lifestyle Publishing).

Este o carte-confesiune foarte emoționantă (de asta și scrierea ei a durat circa doi ani), dar extrem de utilă nu doar pentru cei care vor să slăbească, ci și pentru toți cei care încă nu au ajuns la un consens cu ei înșiși. „Secretul' Irinei, detaliat în carte, constă într-o combinație de două diete: regimul de 13 zile al Clinicii Mayo, recomandat cardiacilor obezi care urmează să fie operați pe cord, urmat de regimul disociat 3+3 (trei zile proteine animale, trei zile vegetale), ținut un an de zile.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Alexia Eram, confesiune despre viața ei după ce Mario Fresh a vorbit iar despre despărțirea lor: „Ți se pare că nu sunt bine?”

Au trecut 17 ani de la acel an hotărâtor din viața ta și totuși scrierea și apariția cărții ți-au provocat mari emoții. Ce „răni' redeschide cartea?

Îţi mulţumesc pentru ocazia de a povesti despre carte în revista Avantaje – una dintre cele mai vechi și de succes reviste de pe piața românească. Îmi aduc aminte că, acum 25 de ani, aveam o colecție generoasă și completă a revistei, nu ratam și nu aruncam nici un număr. Le-am păstrat ani de zile, până când m-au dat afară din casă (n.r. râde).

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată fiica cea mare a lui Robert Turcescu și cum își câștigă banii. Taisia are 22 de ani și a studiat în SUA

Mă bucur mult că pot povesti aici despre faptul că se poate să slăbeşti şi să-ţi recapeţi sănătatea. Iar asta se întâmplă doar atunci când ajungi să spui: Vreau, pot, fac, pentru că MERIT. Acesta este mesajul principal al cărţii, că poţi să-ţi împlineşti orice vis, atunci când te întorci spre tine şi îţi recapeţi respectul şi iubirea pentru propria persoană şi pentru propria viaţă.

Cea mai grea etapă a fost cea a recunoaşterii greşelilor pe care le-am făcut, a acceptării şi a iertării. A fost poate cea mai ruşinoasă trăire, aceea când am realizat cât mi-am chinuit organismul, punându-l să care 100 de kilograme. Mi-a fost rușine față de mine, pentru că eram vinovată sută la sută de tot ceea ce mi se întâmpla.

Îmi aduc aminte cum vorbeam cu corpul meu și îi ceream iertare, și îi mulțumeam pentru că nu a clacat… Poate că multora li se poate părea o poveste ilară – auzi, vorbea cu corpul ei! – dar, până când nu înțelegem că acest corp al nostru este unicul partener de cursă lungă pe care îl avem – e un partener pe viață, până la moarte – nu îi putem cere nici lui să funcționeze sau să arate perfect.

Cartea a răscolit bine în sufletul meu, pentru că atunci când faci confesiune, cotrobăi prin cele mai ascunse și intime cotloane ale inimii tale… Practic, scriam și retrăiam toate acele momente, încercam să îmi aduc aminte ce simțeam, ce gândeam, ce mă speria, de ce îmi era frică, ce mă durea… Am povestit despre teama că Marius, soțul meu, ar putea să nu mă mai iubească, despre cum mă priveau oamenii cunoscuți și necunoscuți, despre cum era să par cu 20 de ani mai în vârstă decât eram…

Am reușit să aștern pe hârtie, până la urmă, totul, exact așa cum a fost. Cât m-a răscolit? Atât de tare, încât am dat Bun de tipar cu lacrimile șiroind. Cartea chiar este o bucată din sufletul meu și tocmai din acest motiv îi rog pe oameni să o citească nu numai cu ochii, ci în primul rând cu inima.

Ai inițiat și un grup de susținere care poartă chiar numele cărții, în care, de altfel, se regăsesc mărturii ale celor care au trecut prin transformări asemănătoare. De ce este atât de greu să faci primul pas în procesul de a slăbi, deși dorința este clară?

Este greu atunci când dorința nu e clară. E greu, atunci când doar cochetezi cu ideea de a slăbi sau când ești un mare gurmand sau când nu te respecți și nu te iubești. În momentul în care dorința este arzătoare, din tot sufletul tău, nu mai este greu. În toate grupurile de suport în care am făcut voluntariat, rolul meu inițial a fost mereu același: am apucat omul de umeri și l-am întors spre oglindă, cu fața la el. Acesta este primul pas, foarte important, după părerea mea: să te vezi, să contezi.

Femeile, în general, nu se văd, nu contează, nu își acordă importanță, nu mai au loc în viețile lor. Și atunci, în mod firesc, nu fac lucruri pentru ele, se lasă mereu pe ultimul loc. Eu asta le rog: să se regăsească și să se reîntoarcă în viețile lor. Iar apoi, totul va deveni clar și ușor, inclusiv să slăbească.

Cât de important este să ai pe cineva alături? Pe tine cine te-a susținut necondiționat?

Este important și nu este important. Este important ca cineva să îți dea valoare și să îți repete că ești important, atunci când tu aluneci. Dar slăbirea este o luptă personală: dacă tu nu vrei sau nu faci ce trebuie, te pot încuraja alții oricât. Am întâlnit și multe persoane cărora le-am oferit sprijin și ajutor, dar ele au ales să plece. Sunt, și acum, supraponderale.

Esența acestei lupte este la tine în ogradă și trebuie să o poți duce, indiferent dacă ești singur sau ai sprijin. Lupta cu kilogramele trebuie să o duci pentru tine, nu pentru alții. Trebuie să o duci pentru că tu îți dorești asta, nu pentru că alții te împing de la spate să o faci. Dar, da, pe parcursul acestei lupte se poate întâmpla să aluneci. Și atunci, e bine să ai lângă tine un braț de care să te agăți și să te sprijini.

Eu i-am avut pe ai mei, pe mama, pe Marius, pe Anisia. Care, chiar dacă era micuţă, a fost motivaţia mea, a fost tot ceea ce am avut nevoie, ca să duc această luptă până la capăt. Am povestit în carte ce gânduri legate de ea mă speriau, că aş putea să o las orfană de mamă, că ar putea ajunge o adolescentă obeză, pentru că urmează un exemplu rău.

Sigur că au fost și oameni care nu m-au susținut, în sensul că se supărau, de exemplu, dacă refuzam să mănânc ceva pregătit de ei. Aceștia au dispărut din viața mea, am povestit și despre cum fac detoxifierea vieții mele, în carte.

Cartea Irinei Reisler – „De la 100 la 50 kilograme: vreau, pot, fac pentru că merit”

Dacă ar fi să îi dai un prim și singur sfat unei persoane care vrea să reducă la sfert, la jumătate numărul de kilograme, care ar fi acesta?

Întoarce-te cu fața către tine, privește-te, vorbește cu tine, regăsește-te, iubește-te, respectă-te, fă-ți loc în viața ta și nu uita că ești cel mai important proiect al vieții tale.

Ce i-ai spune Irinei de acum 17 ani? Pentru ce ai felicita-o și pentru ce ai critica-o?

Dacă m-aș întâlni cu Irina de 100 de kilograme, i-aș spune să slăbească. „Irina, pune mâna și slăbește, ca să vezi cât de frumoasă este viața sănătoasă! Slăbește, pentru că obezitatea este o boală, grăsimea e simptomul ei. Slăbește, pentru că această boală te poate ucide.' Iar dacă m-aș întâlni cu Irina de 50 de kilograme, i-aș spune „Bravo, vino să te pup!'

Dacă ar fi să alegi un aliment care să te definească, pentru ce ai opta?

Pâinea. Oricând. Dintotdeauna. Și, probabil, pentru totdeauna. Este slăbiciunea mea, de când aveam 2 ani și stăteam la bunici, la curte. În colțul străzii, era un centru de pâine, iar mașina aproviziona la aceeași oră, în fiecare zi. Ei bine, în fiecare zi, când știam ca e momentul, mă așezam în poartă și întrebam pe toată lumea care trecea pe stradă: „E poapătă pâinea?' „Da, este. Vrei și tu?' „Da, vreau!' Evident, pe jos era un covor de colțuri de pâine, mătura bunica zi de zi.

Și acum iubesc pâinea și o prefer ca răsfăț, în loc de orice altceva. O felie de pâine neagră prăjită – sunt o fată simplă, cu gusturi simple. Dacă mă întrebi despre un aliment pe care îl consum acum în mod frecvent și cu plăcere, acela este kefirul. Apropos, kefirul este un aliment care ne ajută să slăbim, e de pus pe lista „must have', dacă vrei să slăbești.

În ce relație ești acum cu propriul corp?

Una foarte bună, pentru că am ajuns să ne cunoaștem foarte bine, să ne iubim și să ne respectăm reciproc. Corpul este ca un copil: îl ai cum îl crești. Îl înveți să mănânce corect, el cere alimente sănătoase și arată armonios. Îl înveți să bea apă, el va cere apă. Atunci când avem kilograme în plus, corpul nu are nici o vină, ci este victima greșelilor noastre.

În cei 16 ani de menținere, am învățat să țin corpul, respectiv kilogramele, sub control. Nu m-am cântărit de ani buni, dar, imediat ce hainele încep să strângă, iau măsuri. Iar corpul este fericit, pentru că e iubit și răspunde ca atare. La 45 de ani, mă simt mult mai bine decât la 20 – e o certitudine.
Și am povestit toate secretele mele, în cartea „De la 100, la 50. Vreau, pot, fac, pentru că merit!'

Povestește-mi despre poeziile din carte – publicate în premieră. De unde această plăcere? Mai ai timp pentru poezie?

Poeziile sunt scrise în timpul liceului și în primii ani de studenție, când lucram în radio. O singură poezie am scris în ultima perioadă, pentru Anisia, fiica mea, atunci când a împlinit 14 ani. Poezia este chiar prima din carte și cred că toți părinții se vor regăsi în ea. Poeziile sunt scrise în perioada adolescenței, atunci când trăirile erau furtunoase… aveam nevoie de furtuni în suflet, ca să pot scrie!

Chiar mă amuzam cu Virginia, editorul care s-a ocupat de cartea mea (și care m-a întrebat, acum mai bine de 2 ani, dacă nu vreau să scriu o carte despre povestea mea) și îi spuneam că, de când sunt cu Marius (eu și sotul meu suntem împreună din 1996, de 23 de ani) nu am mai scris nici o poezie, pentru că sunt fericită și nu mai am furtuni în suflet.

Cred că orice lucru are un timp al lui… Așa a fost și cu poeziile mele. Mai mult decât atât, nici nu am cultivat zona aceasta, nu am dezvoltat-o. Le-am publicat în carte, nu pentru că mă cred vreo poetesă, ci pentru că sunt alte frânturi din sufletul meu. O altă parte din mine, dacă tot m-am arătat pe
de-a-ntregul, fără nici un fel de poleială.

În toată această perioadă, de la decizia de a slăbi, până în ziua de azi, viața ta profesională a fost într-o continuă transformare. Ce te definește acum din punct de vedere profesional?

E adevărat, traseul meu profesional a fost unul cu schimbări radicale, dar și-a păstrat esența: grija pentru oameni și pentru sănătatea lor. Și în emisiunea medicală Doctorul Casei, de pe Pro TV, și astăzi, fac același lucru: iubesc oamenii, am grijă de ei, îi susțin, îi încurajez, le transmit informații care îi pot ajuta și le ofer o îmbrățișare, poate atunci când au mai mare nevoie să se simtă iubiți și importanți.

Concret, de când m-am retras de pe ecran, în 2011, conduc un mic centru de remodelare corporală și estetică și gestionez un magazin online cu același
specific. Am un site de nutriție, fac voluntariat în online și, de 3 ani, creez bijuterii din perle și pietre semi-prețioase – aceasta este sursa mea de energie, ca să pot merge înainte. Și, bineînțeles, continuu să colaborez, tot în domeniul esteticii și slăbirii, cu cei care îmi solicită acest lucru, așa cum este site-ul „Ce se întâmplă, Doctore?', unde scriu articole sau realizez live-uri.

Am continuat și colaborarea cu Pro TV, dar ca invitat, nu ca realizator. În concluzie, urcați-vă în trenurile care vă ajung în viață, cu mult curaj! Nimic nu este întâmplator sau nu se întâmplă degeaba, în viețile voastre. Nu vă temeți de schimbare și nu vă feriți să o luați de la capăt, ori de câte ori viața vă aduce în acest punct. Orice schimbare face parte din evoluție și Drumul vă duce, întotdeauna, acolo unde vă e Rostul.

Nu te mai tentează ideea unei emisiuni TV medicale?

Sincer, nu știu dacă aș mai lua-o de la capăt. Pentru mine, a face o emisiune înseamnă a merge pe teren, a fi prezentă la toate filmările, a viziona, a face scenarii, a scrie texte, a prezenta. Eu așa am lucrat 15 ani, cu implicare totală, cu tot sufletul și cu toată viața mea acolo. Nu știu dacă aș putea
renunța la tot ce am clădit, ca să mă întorc în televiziune. Dar am învățat să nu spun niciodată, niciodată.

Fiica voastră a împlinit 18 ani. Ce îi dorești?

Pe 4 octombrie, Anisia a făcut primul pas către viața de om mare. Ce îi doresc? Să-și împlinească toate visurile! Să creadă în visurile ei și în ea, să muncească și să facă totul pentru visurile ei și să aibă curajul de a se urca în trenurile care îi vor veni în viață. Așa cum spuneam, când facem totul pentru viața noastră – este Datoria pe care o avem, fața de Darul numit Viață – trenurile ne vor duce acolo unde ne e Rostul.

A, și încă ceva: să nu eticheteze întâmplările mai puțin fericite drept eșecuri. Nimic nu este întâmplător, nici măcar aceste întâmplări. Și ce este cu minus reprezintă tot o Lecție a noastră, pe care trebuie să o primim și să o transformăm în Frumos. Uite, eu am picat la Litere, în primul an. Pentru că, tot liceul, m-am pregătit pentru Medicină, iar în clasa a 12-a am decis că nu asta îmi doresc să fac, ci îmi doresc sa scriu, să le dăruiesc oamenilor povești frumoase.

Așa că, mi-am depus dosarul la Litere. Am picat la mustață. Iar în anul în care am stat acasă, am avut șansa de a mă angaja la Radio România. Deci, am terminat Facultatea de Jurnalism. Iar când m-am angajat în Pro TV, singurul domeniu neacoperit era medicalul. Deci, am folosit tot ce am învățat în liceu pentru medicină, în cei 15 ani de presă medicală. Așadar, urmează-ți Drumul, oricine și oriunde ai fi!

Citește și

Ce-ar face TEO dacă ar ieși la pensie?? Nu te așteptai la un asemenea răspuns…

EXCLUSIV AVANTAJE Dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală: Factorul genetic este important în apariția cancerului, dar la acesta se adaugă și nerespectarea unor reguli comportamentale'

EXCLUSIV AVANTAJE Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: Ura este cancerul ființei'

Autor: Cătălina Chiricheș

Foto: arhiva personală, Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro