Ce-ar face TEO dacă ar ieși la pensie?? Nu te așteptai la un asemenea răspuns…

Teo Trandafir si Bursucu

Are o inteligență ascuțită. Iute. Aprigă. Se folosește de ea pentru a crea ironii atât de fine ca să nu te prinzi cu una – cu două. Trebuie să fii din același aluat ca să-i faci față. Și totuși ce-ar face Teo dacă ar ieși la pensie?

Numele ei a devenit brand național, iar parcursul ei profesional, deși pare o electrocardio­gramă, este, mai degrabă, mâna tremurândă a lui Dumnezeu, care a pus de toate într-un destin de femeie…

Statutul unui realizator TV de succes crezi că ține de audiență sau de carismă?

Audiența și carisma sunt lucruri atât de diferite între ele încât nici nu cred că pot intra în același context. Audiența este generată de carismă și nu invers. Dacă ai audiență asta nu înseamnă că ai neapărat carismă. Părerea mea este că ceea ce se numește șarm, lipici, vinoncoa', drag de public, se transmite prin ecran și ți se întoarce. Mă tot uitam la televizor și am văzut personaje, foarte interesante de altfel, care nu au succes și m-am întrebat de ce nu trec sticla. Pentru că nu au „drag.  O fac de dragul lor. Meseria asta dacă o faci de dragul tău, să fii tu cunoscut, să fii tu miezul', nu o să-ți iasă niciodată.

Realizatoarea TV Teo Trandafir se ferește de banal în emisiunile sale. În viață de ce se ferește?

Mă feresc de mizerie, mi se pare îngrozitoare, de mizeria fizică și morală, de armele' care se pot întoarce cu forța cu care au fost lansate, de nedreptățile pe care le-am făcut de-a lungul vieții mele și pe care le-am resimțit ulterior și care m-au durut la fel cum au durut-o pe victima' de atunci; pentru că mi-am dat seama ce am făcut cu niște vorbe sau niște gânduri, mult după aceea. Am realizat că orice spui sau gândești, are niște reverberații puternice; de aceea îmi este teamă de intensitatea gândurilor mele. Dar sunt atât de susținută din toate punctele de vedere, inclusiv intim, de către mine însămi, încât am început să mai răresc din aceste frici.

Ce ți-a adus postura de vedetă? Bani, faimă, distracție, prieteni, dușmani, întâmplări frumoase sau mai puțin frumoase. Simți cumva că succesul te-a schimbat?

Cred că dacă lași succesul să te schimbe și te îndepărtezi de prietenii tăi, de valorile tale, de mediul tău, de contextul care te-a creat, ești un om de nimic. Și cred că dacă acest lucru se întâmplă și după aia spui că te-ai schimbat din cauza banilor și gloriei, ai fost de la început un om de nimic. Înainte de a fi devenit celebru, ai fost plămădit din „balegă de mânz'. Dacă lași gloria să te schimbe nu vei deveni niciodată cu adevărat valoros. Mă uitam la Johnny Logan, a venit în emisiune, a terminat de cântat, a salutat publicul, a salutat pe toată lumea și a plecat mulțumind. Sau la Laura Zapata…

Ce ai schimba în societate? Cum ar arăta România pe care ți-o dorești?

Mie mi-ar plăcea ceea ce ar plăcea oricărui român. Să avem un sistem de educație, un sistem de sănătate zdravene. Aceste două sisteme ar face restul să prospere. Profesorii sunt blazați și chinuiți, medicii mereu pe picior de plecare și ai senzația că-ți vezi medicul pentru ultima oară, că data viitoare va fi în Anglia. Această nesiguranță în aceste două domenii definitorii pentru orice societate generează o uriașă instabilitate. În aceste două sisteme aș investi banii. Dar, din păcate, la noi se fură în mod curent…

Ai un echilibru al vieții tale? Există tentații pe care le refuzi? Cum găsești armonia necesară în acest vacarm al vieții moderne?

Există un vacarm al vieții moderne până în momentul când ajungi în casă și închizi ușa după tine. Nu te pune nimeni să trăiești în Piața Universității. Când te duci acasă la tine, tragi zăvorul și obloanele; unde mai e vacarmul? Poate doar în capul tău. Aaa, dacă nu știi să gestionezi liniștea, nu te plânge de vacarm. Ar trebui să ne adaptăm vieții noastre, nouă înșine, gestionându-ne momentele de liniște cu cele de neliniște. Omul este o ființă socială. Nu poate trăi complet izolat. Dar în momentul în care are nevoie de propriile resurse pentru a se regenera, există ușa de la intrare, care îi ține pe toți ceilalți în exterior. Iar televizorul, telefonul, calculatorul… toate pot fi închise.

Cât de mult te lași influențată de părerea celor din jur?

Nepermis de mult. Mă rănesc oamenii, ei știu, și cel mai adesea se și folosesc de asta, dar mi-am creat un sistem de valori și de oameni în jur care acționează în mod natural ca o sită. Ei așa s-au clădit în jurul meu, de la sine. S-au poziționat în jurul meu formând un cerc moral prin care nu se intră. Este un sistem de protecție pe care, culmea, nu l-am creat eu. S-a întâmplat, s-a creat în mod natural… ca un dig, ca o sită.

Ai momente în care nu îți iese deloc ceea ce vrei să aduci pe micul ecran, să le transmiți oamenilor. Cum treci peste astfel de momente?

Mă înțeleg, mă iert și cred că este o chestiune de bioritm. Sunt zile în care nu se leagă nimic cu nimic, vorbă cu vorbă, frază cu frază. Toate sunt ca un fel de maioneză tăiată pe care nu pot în nici un fel să o reconstitui, să o definesc cumva. Atunci mă iert, îmi spun că nu este cea mai bună zi a mea, va trece. Dacă știi că azi ai o zi proastă și că va trece, odată cu venirea nopții, ești liniștit. Vorbești în propoziții scurte, răspunzi mai greu la stimuli, dar o 'dai' pe umor', aștepți să dormi pentru ca dimineață să o iei de la început. Mâine va fi mereu mai bine.

Te tentează să încerci și altă formă de exprimare artistică?

Mi-ar fi plăcut foarte mult să pot cânta. În capul meu cânt, din mine iese bine, iese fantastic, dar când mă aud parcă aud o mâță călcată pe coadă din greșeală de stăpân, cu papucul de pluș. Distanța de la ce aud până la ce iese mă face să cânt doar în mine.

Ce ai schimba în alegerile vieții tale dacă ai putea?

Aș fi plecat din România în 1990. Chiar mă gândeam dacă am făcut bine, am făcut rău, din perspectiva vieții și vârstei mele de acum. Am plecat în 1990 în Franța pentru prima oară. Am văzut Parisul, câmpurile de lavandă, dar mai ales primul hypermarket. Nu știam că există așa ceva, am avut un șoc. Am fost la un fast-food, am mâncat un sandviș pe care nu l-am înțeles, dar care m-a fermecat, apoi am dorit să mă spăl pe mâini. Nu știam cum să mă spăl pe mâini, lavoarul era cu senzori, pentru că erau baterii de lavoar cu senzori. Mi-am zis că eu din Franța nu mă mai întorc. Totuși… m-am întors să-mi dau lucrarea de diplomă. Și aici am ezitat. De obicei fac lucrurile bine și hotărât, dar aici am ezitat, am gafat și am rămas.

De unde îți iei toată energia asta debordantă pentru emisiuni?

De dincolo de ușa de la intrare despre care vorbeam mai înainte. Dacă te expui și te lași consumat de toată lumea, într-o mai mare sau mai mică măsură, vei descoperi că nu mai rămâne mare lucru din tine. Evident că la un moment dat tot te mai ciupește' cineva energetic, intelectual, material dar te regenerezi dacă ești un pic atent. Te gestionezi, te închizi, te evaluezi și începi procesul de „vindecare'.

Ce te-a înfrânt și ce te-a întărit?

M-a înfrânt durerea fizică, m-a rupt în două, m-au înfrânt oamenii în care am crezut orbește și care m-au mințit. M-au întărit oamenii pe care presa îi numește simpli și obișnuiți, dar care, de fapt, sunt atât de complecși și speciali. În interiorul fiecărui om obișnuit se ascunde o sursă de energie, de bucurie, de culoare și de punct de vedere și de unghi de abordare și de poveste. Toate astea devin în tine pietre prețioase pe care să le montezi într-o coroană pe care să o porți cu mândrie, deși nevăzută.

Care e locul tainic unde stă pitită copilăria ta?

În Inima mea. Cred că un om mare care și-a uitat copilăria și nu a păstrat-o vie îmbătrânește și moare. Copilul din tine te păstrează viu. Un copil este curios și vesel. Atâta timp cât nimic nu te mai miră s-ar putea să ai o problemă. Dacă nu te mai bucură nimic, dacă un curcubeu nu-ți mai spune nimic, dacă o muzică de orgă nu te impresionează, înseamnă că ai murit de mult și nu ți-a spus nimeni și nici tu nu aveai de unde să știi.

TEO

Care e greul cel mai mare al unui artist? Dar bucuriile?

Atunci când un artist se expune fără a avea posibilitatea de a repeta, de a-și evalua opera apriori, este o problemă. Un pictor își vede tabloul, un actor își învață rolul. Eu creez sculpturi în gheață, sub soare. Mereu trebuie să creez altceva. Asta este marea problemă. La un moment dat, în mijlocul procesului de creație pe care îl faci la vedere, ca un chef care gătește în fața invitaților pentru prima oară o rețetă irepetabilă, te gândești: dacă nu îți iese, dacă te blochezi, dacă e ridicol ce spun… te lansezi într-o frază, ești la TV, în direct. Nu ai repetat fraza aceea, nu știai că o să-ți vină, și îi dai drumul. Ea se desface ca un mosor uriaș, și, deodată, în mijlocul mosorului te gândești…' și dacă…?'.

Te enervează vreo etichetă?

Doamna Teo! Pe care oamenii o folosesc crezând că au umor! Dar, atunci când vine un puști la mine și îmi spune Teo, îmi atrage atenția, mă blochează, fără să știe, de drag! E plăcut!

Simți mereu să faci ceva nou?

Nu, simt nevoia să fac ceva bun. Atâta timp cât ceva merge, nu are rost să-l tot înnoiești. Ai mereu alți invitați, alt context, alt anotimp, altă stare… Ceea ce e minunat, asta e schimbare.

Trei lucruri pe care le detești și trei de care ești îndrăgostită.

Detest farsele, timpul liber și să-mi spună cineva că se plictisește.
Iubesc navigatul pe net, îmi place să am dreptate și să fie liniște în capul meu.

Cum arată viața ta văzută din spatele ecranului?

Cred că e ca viața fiecăruia. Dar eu sunt ușor dramatică, abisală. Dar realizez că n-am inventat apa caldă și că mă iau prea în serios. Trec de această fază și redevin ludică. Viața mea e atât de previzibilă… Ca să-mi păstrez echilibrul am același program în fiecare zi. Mă trezesc la aceeași oră, mă uit la aceleași emisiuni, mă joc același joc pe telefon. Sunt atâtea invariabile în viață încât simt nevoia să îmi creez o structură fără de care viața mea nu ar putea să existe. Ca și într-o emisiune, dacă vrei să fii bun și spontan trebuie să îi cunoști structura. Dacă intri gândindu-te ce ai de făcut și nu cum ai de făcut, ești pierdut, speriat. Trebuie să ai cinci scenarii pentru orice se întâmplă, cinci strategii în orice situație te afli, cinci răspunsuri posibile.

Visul omului de televiziune, al lui Teo…

Mi-ar plăcea să nu ies la pensie, să mă retrag, pentru că nu știu ce aș face… Nu e vorba că nu m-aș pricepe să fac ceva. Dar mi se pare înfiorător să-ți iei la revedere de la colegii tăi…

Foto: PR

Citește și:

Teo Trandafir: „De la Maia am învățat altruismul!'

Care este cea mai mare frică a prezentatoarei de televiziune Teo Trandafir?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje