Este bine sau nu să intri în Biserică atunci când ești la menstruație? Părerile preoților sunt împărțite

De-a lungul timpului, unul dintre cele mai controversate subiecte când vine vorba despre Biserică a fost interzicerea intrării în Casa Domnului a femeilor care sunt perioada delicată a lunii. 

Unii preoți spun că această interdicție trebuie să fie respectată, iar alții, din contră spun că acesta nu este un motiv întemeiat pentru a nu intra în Biserică. Dar care este adevărul până la urmă?

Este bine de știut faptul că Noul Testament nu opreşte femeia să între în Biserică în timpul ciclului menstrual. Astfel, femeia are voie să intre în biserică chiar şi în perioada aceasta, iar dacă se simte nedemnă sau necurată poate apela la duhovnic pentru a-i da dezlegare să intre sau să nu intre. Ideal este să nu mai credem în superstiții băbești.

,,Ideea necurăţiei femeii în perioada ciclului menstrual este una ce ţine de tradiţia iudaică şi de Vechiul Testament. Nicăieri în Noul Testament nu se spune că femeia este oprită de la a intra în biserică în perioada ciclului…” a spus Îps Nifon al Târgoviştei, ierarh care s-a pronunţat ferm în favoarea primirii femeii la Liturghie, potrivit moldovacrestina.md.

Este bine sau nu să intri în Biserică atunci când ești la menstruație?

Când vine vorba despre acest subiect delicat, părerile sunt împărțite. Tradiţia bisericii ortodoxe are la bază învăţătura sfinţilor părinţi bisericeşti care s-au expus diferite opinii asupra participării femeii la slujbele bisericii atunci când se află în zilele delicate ale lunii. când are ciclul menstrual.

„În privinţa femeilor, care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase şi cucernice n-ar îndrăzni aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul şi de Sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea curgerea sângelui de 12 ani, nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat şi cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, şi de Sfintele Sfinţilor”, se arată în Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei.

Cu toate acestea, opiniile preoților de astăzi sunt cu totul altele. Spre exemplu, Părintele Visarion Alexa consideră că nu are nicio relevanță dacă o femeie are menstruație sau nu într-o zi în care își dorește să intre în Biserică. Ciclul menstrual este un fenomen natural, care apare independent de voința femeii, așa că nu ar trebui să constituie un impediment pentru intrarea în Biserică sau pentru rugăciune.

Așadar, importantă este credința și rugăciunea, iar superstițiile și zicalele băbești trebuie să fie verificate în scrierile de specialitate sau întrebând un preot.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Cât de des ar trebui îți sfințești casa? Părintele Visarion Alexa îți spune ce trebuie să știi despre Sfeștanie

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Cuvioasă Parascheva! Părintele Visarion Alexa îți spune ce trebuie să faci în această zi ca să ai noroc

Cum se face un acatist în mod corect? Părintele Visarion Alexa îți spune tot ce trebuie să știi

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate