Divorţul când sunt copiii la mijloc

Divorţul este o piatră de încercare teribilă pentru parteneri. Deşi din ce în ce mai multe cupluri divorţează, sunt puţini care reuşesc să o facă apelând la eleganţă şi respect pentru lucrurile frumoase care odată i-au determinat să-şi plănuiască toată viaţă împreună.

Articol de Mădălina Ghîdiuţă

Copiii nu vor divorţul

Când însă cuplul are şi copii, divorţul este sfâşietor, partenerii sunt sleiţi de energie şi răbdare, pentru că pe lângă răni şi dureri personale, au în responsabilitate copiii mici cu sufleţelele lor mari, şi tot ce vor crede ei, toată viaţa, despre iubire şi cuplu.

Astfel, cea mai mare preocupare are legătură cu copiii, foştii parteneri având tendinţa să treacă în al doilea plan fricile, nesiguranţa, dorul, tristeţea proprie şi să se preocupe în primul rând de modalitatea în care poate fi traversată mai uşor perioada delicată de către copil (copii).

Cu toate astea, am avut ocazia să observ, prin natura meseriei, neputinţa frecventă a părinţilor de a gestiona corect despărţirea aşa încât să fie cât mai puţin traumatizantă pentru copii, deşi asta îşi propuseseră iniţial.

Am asistat cu tristeţe, la momente dureroase, triste, penibile, hilare, puse în scenă de părinţi care par că uită şi că sunt părinţi dar şi că la un moment dat în viaţă lor, au mers cu iubire de mână, pe un drum comun cu fostul partener.

Am alinat feţişoare triste, lacrimi, întrebări, dureri care însoţesc astăzi copilul şi mai târziu adultul, poate pentru toată viaţa. Ştiu adulţi ai căror părinţi au divorţat, care simt în relaţiilor lor disfuncţionale bagajul emoţional trăit odată cu divorţul părinţilor. Ce este interesant, este faptul că evidenţiază ca fiind amintiri dureroare ce au făcut părinţii în contextul divorţului şi nu despărţirea: „nu şi-au vorbit ani întregi', „tata nu m-a căutat', „am trăit ani de zile cu convingerea că au divorţat din cauza mea' etc…

Citeşte şi De la Salvați Copiii la Salvați Părinții

Cred cu tărie că fiecare eveniment din viaţa familiei este digerat de copil într-o mare măsură prin prisma atitudinii adulţilor care îl înconjoară, dar mai ales a părinţilor.

Am văzut copii trişti, pe care atunci când i-am întrebat cu blândeţe ce îi deranjează la separarea părinţilor, mi-au povestit aproape de fiecare dată despre aceleaşi lucruri care îi rănesc:

Că mă întreabă unul ce face celălalt în loc să îşi vorbească;
Că vorbesc urât unul de celălalt în prezenţa mea;
Că se ceartă mereu şi simt că se urăsc;
Că îşi transmit mesaje prin mine;
Că se ceartă în privinţa mea şi nu mă întreabă niciodată care este părerea mea.

De asemenea, am avut ocazia să cunosc şi copii cu părinţi divorţaţi care sunt veseli, relaxaţi şi acceptă situaţia părinţilor cu relativă uşurinţă. Ei au de regulă un numitor comun: părinţii lor au o relaţie armonioasă! Cu siguranţă nu a fost uşor pentru părinţii respectivi, probabil au făcut compromisuri şi fac în continuare, însă ei au înţeles ce înseamnă iubirea adevărată şi poate instinctiv, sau îndrumaţi, au reuşit să ofere copiilor reperele de care aceştia aveau nevoie ca să se simtă în siguranţă.

Lucrurile pe care le pot face părinţii care trec prin divorţ pentru copiii lor sunt raţionale şi puţin complicate, însă din cauza tuturor factorilor de stres cu care se confruntă, ei pun adesea, din păcate, înaintea raţionalului, pasiunea.

În cazul divorţului, copiii trebuie trataţi ca parteneri

Copiii trebuie trataţi ca parteneri în această situaţie a familiei şi este necesar să fie informaţi cu blândeţe, de preferat de ambii părinţi, despre divorţ însă într-un mod adaptat vârstei lor. Acest lucru trebuie să se facă într-o manieră în care să nu se simtă neiubiţi, vinovaţi, părăsiţi.

Divorţul nu este despre cine câştigă

Divorţul nu este despre cine câştigă, despre care pe care, ci despre a aşeza pe făgaşul normal, noua realitate. Copilul are nevoie să simtă că nu este arma părinţilor pe care îi iubeşte în aceeaşi măsură. Nu există niciun motiv pentru care copilul trebuie să aleagă între părinţi. Nu-i treaba lui care e mai deştept, sau care a avut dreptate. El îşi vrea ambii părinţi, îi iubeşte şi dacă îi şi vede din când în când făcând echipă, este fericit. Un copil niciodată nu ar trebui să aleagă între părinţi şi nu ar trebui să aştepte cu dor un părinte, doar pentru că celălalt crede că are dreptul să le interzică comunicarea.

Copilul trebuie să înţeleagă că în această situaţie, nu a rămas fără unul dintre părinţi, şi că divorţul nu este în niciun caz din vina lui, iar o despărţire nu este motiv de război, ci poate un început nou de drum.

După divorţ

Părinţii trebuie să rămână conectaţi cu nevoile copiilor, care vor simţi probabil o perioadă îndelungată, furie, nesiguranţă, teamă. Ei vor avea nevoie în continuare să fie ascultaţi, ajutaţi să îşi poată înţelege şi exprima sentimentele, să fie cu adevărat înţeleşi de părinţi, să li se ofere lămuririle de care au nevoie, cu răbdare, să fie reasiguraţi că sunt iubiţi, să li se ofere timp că să-şi poată vindeca propriile răni.

Pentru ca un părinte care a trecut prin divorţ să poată face toate aceste lucruri pentru copil, are nevoie de propriile instrumente:

răbdare pentru propriile sentimente
prieteni buni alături
sport
poate şi un terapeut, pentru că ajută enorm.

Foştii parteneri, părinţii, care reuşesc să depăşească cu demnitate, iubire şi înţelegere o etapă atât de grea din viaţă, oferă cel mai puternic exemplu de succes pe care probabil îl va folosi copilul în viitor, când îşi va gestiona propriile crize, care ştim cu toţii că vin, fie că vrem sau nu, pe parcursul vieţii.

Citeşte şi Cum tratezi subiectele sensibile in discutiile cu copiii

Sursa foto: 123rf.com