Când te simți blocată: cum transformi frica în curaj și îndoiala în putere interioară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Multe femei ajung, la un moment dat, să simtă că s-au „blocat' – fie în carieră, fie în relații, fie în propria dezvoltare personală. Este acea senzație că ai încercat totul, dar parcă nimic nu se leagă și, mai grav, nu mai găsești bucurie în lucrurile care altădată îți aduceau împlinire. Cum recunoști acest punct de cotitură? Cum înțelegi că nu este un capăt de drum, ci o invitație la transformare? Și mai ales, cum poți găsi resursele interioare pentru a merge mai departe? La aceste întrebări răspunde Alina Holom, psiholog si coach la Centrul EKA.

Semnalele blocajului

Blocajele nu apar peste noapte. Ele se strecoară în viața de zi cu zi, mascate uneori de oboseală, alteori de responsabilitățile cotidiene. „Cel mai ușor recunoști un blocaj după felul în care te simți', explică Alina. „Când starea de bine dispare și apar tot mai des frustrarea, golul interior, resemnarea sau îndoiala de sine, e un semn că ceva nu mai este în echilibru.'

De multe ori, apare și o discrepanță între ceea ce trebuie să faci și ceea ce îți dorești cu adevărat. Această ruptură internă consumă enorm de multă energie, iar fiecare alegere pare să sacrifice ceva important.

Corpul, la rândul său, transmite semnale. Dureri de spate, migrene, senzația de apăsare în piept, tulburări digestive sau insomnie – toate pot fi expresii ale unui dezechilibru interior. „Sunt felul în care corpul îți arată că există o tensiune pe care mintea preferă să o ignore', spune specialistul.

Fricile care ne țin pe loc

Deși fiecare poveste este unică, există câteva tipare care revin constant. Una dintre cele mai mari frici, observă Alina, este teama de a lua o decizie greșită. Alături de aceasta, apare frecvent gândul că „nu sunt suficient de bună', dublat adesea de sindromul impostorului.

„Multe femei au crescut cu ideea că valoarea lor vine doar din ceea ce fac pentru ceilalți. Așa ajungem să spunem da atunci când vrem, de fapt, să spunem nu, cu frica de a nu fi respinse sau de a pierde ceva important. Și, pe lângă asta, apare convingerea că trebuie să facem totul perfect ca să fim acceptate și iubite.'

O altă rană subtilă, dar puternică, este cea legată de meritul personal. Atunci când simți că nu meriți afecțiune, sprijin sau validare fără să demonstrezi constant ceva, viața se transformă într-o luptă continuă de a dovedi. „Adevărata forță vine atunci când realizezi că meritul tău există deja în tine', spune Alina.

În căutarea propriei direcții

Trăim într-o lume în care rețetele de succes circulă la fiecare pas: cursuri, cărți, metode care promit rezultate imediate. Și totuși, această abundență de soluții ne poate face să ne simțim și mai pierduți.

„Nu există o formulă universală pentru împlinire, pentru că fiecare om are propria poveste și propriul ritm', subliniază Alina Holom. „Rolul meu este să creez un spațiu în care femeia să se poată opri pentru o clipă, să se privească pe sine cu sinceritate și să își descopere resursele deja existente. Din momentul în care începe să-și recunoască valoarea, apare claritatea, iar cu ea vine și puterea de a merge mai departe.'

De la dorință la acțiune

Visurile mari ne însoțesc pe toți, însă nu de puține ori rămân doar la stadiul de dorințe. Care este primul pas pentru a le transforma în realitate? „Nu lipsa de motivație ne oprește, ci lipsa unei direcții clare', spune Alina. „Primul pas este să știi ce vrei cu adevărat. Atunci când îți dai seama că la finalul zilei simți că ai făcut multe, dar parcă nimic important, acela este semnul că nu ai o direcție clară.'

Claritatea și curajul – două resurse inseparabile

Odată ce începi să vezi ce îți dorești cu adevărat, apare și întrebarea: ai nevoie mai întâi de claritate sau de curaj? „Claritatea și curajul merg mână în mână. Ai nevoie de curaj ca să te uiți la tine și să accepți ce descoperi, inclusiv acele părți pe care ai prefera să le eviți. Dar în momentul în care capeți claritate, curajul crește odată cu tine. Frica nu dispare, dar poate deveni un semnal că ești pe drumul cel bun, că faci ceva nou și depășești tiparele vechi.'

Transformarea, subliniază ea, nu este un drum liniar. Este firesc să aducă disconfort. „Dar tocmai din acel disconfort se nasc resursele pe care nici nu știai că le ai.'

Lecții din experiență personală

Când vorbește despre curaj și transformare, Alina nu se bazează doar pe teoria învățată, ci și pe propriul parcurs. După 16 ani în industria comunicării, a realizat că munca ei nu o mai reprezenta. Dorința de a merge spre psihologie era puternică, dar drumul părea copleșitor: facultate, master, formări. „M-am întrebat de multe ori dacă nu e prea târziu sau dacă voi reuși. Ce m-a ținut pe drum a fost pasiunea de a lucra cu oamenii. Am început cu pași mici: o formare în coaching și, în paralel, studiile. Frica nu a dispărut, dar am învățat să merg alături de ea și să o transform într-un aliat.'

Astăzi, privește în urmă și vede cum acele decizii au dus-o exact acolo unde și-a dorit. „Cred că atunci când ai claritate și curaj, drumul se construiește în fața ta și îți lasă bucuria descoperirii pas cu pas.'

Povești care inspiră

Experiențele clientelor ei îi confirmă constant că schimbările mici pot avea un impact uriaș. Unele au învățat să își pună limite sănătoase, altele și-au regăsit echilibrul în felul în care își hrănesc corpul. „Am văzut și femei care au depășit frica de a zbura și au descoperit plăcerea de a călători. Pare un detaliu mic, dar pentru ele a fost o deschidere uriașă către libertate.' Fiecare transformare, indiferent de dimensiune, aduce cu sine un val de schimbări pozitive și în alte arii ale vieții.

Un mesaj pentru femeile care ezită

Ce le spune femeilor care încă se tem să facă un pas spre schimbare? „Îndrăznește să te alegi pe tine', răspunde simplu Alina. „Nu trebuie să faci totul dintr-o dată. Marile transformări se construiesc prin pași mici, în ritmul tău. Bucură-te de proces, nu doar de rezultat. Curajul de a începe cu tine nu e egoism, ci cel mai frumos dar pe care îl poți face ție și celor din jur.'

Alina Holom este psiholog și coach la Centrul EKA, cu o experiență bogată în însoțirea oamenilor pe drumul lor de transformare personală. După o carieră de peste 16 ani în industria comunicării, a ales să urmeze vocația de a lucra direct cu oamenii și de a le oferi sprijin în momentele de incertitudine. Astăzi, ea ajută femeile să își depășească fricile, să își redescopere resursele interioare și să își construiască încrederea de a merge înainte cu claritate și curaj.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Psihologie