Cum te pregăteşti pentru spovedania din Postul Crăciunului

spovedanie-ortodoxa

Aşa cum ne spălăm zi de zi trupul, aşa ar trebui să ne îngrijim şi sufletul. Spovedania regulată este cea care îi ajută pe credincioşi să se cureţe de păcat şi să urce spre lumină.

Pentru că ne aflăm în perioada Postului Crăciunului, când mulţi ortodocşi ţin post şi se roagă pentru iertarea păcatelor ne-am gândit să vorbim despre actul spovedaniei. Rugăciunea ne apropie de Dumnezeu, iar postul ne ajută să ne smerim pentru că este cel care opreşte ispitele trupeşti şi ne determină să ne concentrăm cu toată fiinţa către cele duhovniceşti.

Citeşte şi Semne că e momentul să mergi la spovedanie

Spovedania în Postul Naşterii Domnului

Cui ne spovedim? Direct lui Dumnezeu sau preotului duhovnic? Nu trebuie să confundăm “convorbirile” noastre cu Domnul care au loc în intimitate, cu actul spovedaniei care se face la părintele duhovnic. El este cel căruia trebui să-i spui păcatele, pentru că el este mijlocitorul tău în faţa lui Dumnezeu.

Dacă îi vei urma întocmai sfaturile, duhovnicul va fi  cel care te va ajuta să te curăţeşti de păcate. În funcţie de faptele fiecăruia, îndrumătorul spiritual, duhovnicul, va alege ce canon să dea spre iertarea păcatelor. Doar atunci când va considera că credinciosul a renunţat la păcate şi a făcut o spovedanie sinceră şi totală, de abia atunci va decide să-l împărtăşească.

Potrivit cuvantul-ortodox.ro este bine ca spovedania să se facă la acelaşi părinte duhovnic, de minim patru ori pe an.

Sfaturi pentru o spovedanie corectă

Dacă încă nu ţi-ai ales Duhovnicul, ai putea merge la mai multe biserici şi să stai de vorbă cu mai mulţi preoţi pentru a simţi care ar fi potrivit pentru sufletul tău. Conform parohialuton.co.uk, dacă ai duhovnic dar nu ţi-ai făcut curaj să te spovedeşti astfel că mergi pentru prima oară la spovedanie, ar fi bine să urmezi paşii de mai jos:

1. Poartă o discuţie liberă cu duhovnicul. Citeşte Îndreptarul de spovedanie

2. Citeşte apoi rugăciunile pentru spovedanie.

3. Gândeşte-te la păcatele pe care le-ai făcut.

4. Regretă tot răul gândit, rostit şi făcut. Nu trebuie să dai vina pe alţii din cauza păcatelor tale.

5. Când te spovedeşti, nu intra în detalii, fii concis.

6. Exprimă-te clar, fără ocolişuri.

7. Nu omite unele păcate, doar pentru că ţi-e ruşine să le pomeneşti. Spovedeşte-te complet.

8. Nu te supăra şi nu-l blama pe preot că nu consideră că ai voie momentan să te împărtăşeşti. Ţine cont de canonul primit şi pune-l în aplicare. Odată iertate păcatele, nu le face din nou.

Citeşte şi Care sunt cele mai mari păcate în fața lui Dumnezeu

Sursa foto: 123rf.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate