Cum se ține postul negru? Învățăturile Părintelui Argatu pe care orice credincios trebuie să le știe

Suntem în perioada Postului Paștelui, pe care o respectă mulți credincioși. Cei care țin post nu au voie să mănânce deloc produse de origine animală în această perioadă, însă trebuie să fie și atenți la felul în care se poartă. 

Tradiția spune că în Vinerea Mare se ține post negru, pentru că această zi a fost cea mai grea pentru Mântuitorul Iisus Hristos. În ultima zi de vineri înaintea Paștelui, Iisus a fost răstignit pe cruce, iar pentru a înțelege măcar o mică parte din patimile pe care El le-a trăit în această zi, credincioșii trebuie să țină post negru.

Toată lumea știe că postul negru presupune să nu mănâncăm absolut nimic într-o zi. Cu toate acestea, părintele Argatu susține că mai există câteva reguli importante care trebuie să fie respectate. Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, recunoscut pentru numeroasele exorcizări pe care le săvârşea, a lăsat câteva învăţături pentru cea mai importantă perioadă din viaţa creştinilor: postul, scrie adevarul.ro. Părintele spune că este imporant ca în ziua în care ținem post negru să ne abținem și de la fapte rele, nu doar de la mâncare.

Părintele Ilarion Argatu a explicat și de ce este bine să ducem postul până la capăt şi de ce nu trebuie să mergem în vizite în acea zi. În cartea „Pe treptele suirii către cer”, ediţia a II-a, 2007, părintele îi învaţă de bunii creştini ce reguli trebuie să respecte la ajunare.

Cum se ține postul negru

  • Puțini știu că postul negru începe la ora 18.00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.00. Așadar, în această zi nu trebuie să mănânci nimic toată ziua.
  • În zilele de post nu trebuie să ne certăm cu nimeni, indiferent de ce s-ar întâmpla sau de motivul din cauza căruia suntem supărați. În ziua de post, orgoliul nu contează, trebuie să avem sufletul liniștit și încărcat cu energie pozitivă.
  • Când ținem post negru, trebuie să ne abținem de la orice păcat și răutate.
  • Părintele Argatu spune că nu este bine să dormim în ziua postului pentru ca nu cumva, diavolul să „râdă” că am vrut să trecem mai uşor şi mai repede postul ca să nu simţim osteneala şi greutatea lui.
  • Nu este bine să mergem în vizite atunci postim, pentru a nu fi servit cu mâncare, iar în acest fel să poftim. Nu trebuie să ne „lăudăm” celorlalți că ținem post, ci trebuie să o facem doar pentru noi.
  • Mâncarea pe care ar trebui să o mâncăm în ziua în care ținem post negru, ar trebui să fie împărțită la cei săraci.
  • Dacă ne simțim slăbiți şi că nu mai putem duce postul, putem lua în cursul zilei o bucăţică de anaforă şi 3 înghiţituri de aghiazmă.
  • Dacă nu putem ține postul toată ziua, atunci nu este bine să mâncăm mai mult decât o singură masă şi tot de post.
  • Nu putem întrerupe postul la orice oră. Unii trimit la ora 15.00, alţii la ora 18.00, la ora 21.00, la ora 24.00. Trebuie să ținem postul până la aceste ore pentru a respinge loviturile vrăjitorilor.

Așadar, dacă te hotărăști să ții post negru în Vinerea Mare, încearcă să ții cont de aceste reguli.

Foto: libertatea.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Care sunt zilele din post în care este permisă întreținerea relațiilor intime?

Rugăciunea soţilor, de rostit în Postul Paștelui

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate