Cum să-ți asiguri propria sănătate: 3 principii de bază ale unui stil de viață sănătos
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/09/gravida-in-piscina.jpg)
Sănătatea este esențială pentru o viață fericită și plină de împliniri, fiind unul dintre cei mai importanți factori care ne influențează starea mintală și atitudinea generală. Însă, în ciuda faptului ca avem mai mult control asupra ei ca oricând, puțini dintre noi fac schimbările necesare pentru a-și proteja sănătatea. Pentru aceste schimbări, ai nevoie de motivație pozitivă și de o bună documentare despre ce implică o viață sănătoasă.
Sănătatea este puternic influențată de trei arii din rutina ta zilnică: dieta, sportul și stilul de viață. Orice schimbare în aceste trei domenii va avea un impact vizibil asupra stării tale, însă mai multe făcute la un loc te vor ajuta să ai o viață mai lungă. Acești factori vitali pot fi influențați prin trei principii: principiul evaluării, al echilibrului și al varietății. Înainte de a explica cum aceste trei principii îți pot ajuta sănătatea, e bine să știi și lucrurile care te vor ajuta să faci aceste schimbări benefice. Conform Amstermind, cu cât vei face mai multe schimbări, cu atât va fi mai ușor să le implementezi în rutina ta. Motivul este că succesul pe care îl ai implementând o schimbare mică te va ajuta să îți construiești încrederea să faci încă o schimbare și tot așa. De asemenea, este foarte important să nu fim nerăbdători cu rezultatele schimbărilor.
- Principiul evaluării
Înainte de a face orice schimbare în rutina noastră, trebuie să ne evaluăm atât sănătatea, cât și dieta, activitatea fizică și stilul de viață. Începe cu câteva analize de laborator de bază, de exemplu: colesterolul, hemoleucograma, trigliceridele, creatinina și ureea. Chiar dacă nu ai observat semnele unei boli, acest lucru nu înseamnă că totul este perfect în organismul tău. După acest set de analize, vei ști dacă trebuie să te axezi pe ceva anume în dieta ta și dacă vei avea nevoie de suplimente alimentare. De exemplu, dacă ai colesterolul mărit, vei reduce semnificativ grăsimile, iar dacă ai deficiență de calciu vei consuma mai multe lactate.
Pe lângă acest set de analize, concentrează-te pe obiceiurile nesănătoase și gândește-te la o modalitate realistică de a le reduce. De asemenea, analizează-ți programul și vezi care sunt timpul și modalitatea ideale pentru tine ca să ajungi să faci și sport.
- Principiul echilibrului
Echilibrul este cheia unui corp sănătos și a unei minți fericite. De aceea, principiul echilibrului trebuie aplicat în toate domeniile din viața ta, mai ales în dietă. O dietă echilibrată este formată din proteine, fibre, grăsimi sănătoase, vitamine și minerale. Însă, principiul echilibrului se referă și la încorporarea micilor plăceri vinovate. De asemenea, echilibrul trebuie inclus și în activitățile fizice. Astfel, trebuie să începem treptat și să avem un program constant de activitate fizică. O zi intensă de sport nu este la fel de benefică precum jumătate de oră de sport zilnic.
Echilibrul trebuie implementat și în stilul de viață, precum timpul petrecut afară. Conform Kingofit, timpul petrecut afară este esențial pentru sănătatea noastră, însă din cauza programului ocupat, puțini dintre noi mai pot face asta.
- Principiul varietății
Principiul varietății consta în evitarea monotoniei zilnice, indiferent că ne referim la activități, gânduri sau dietă. În ciuda faptului că o dietă sănătoasă înseamnă impunerea unor restricții, tipurile de mâncare recomandate de nutriționiști și medici sunt destul de variate. De aceea, nu trebuie să rămânem axate pe câteva feluri de mâncare, ci să încercăm cât mai multe. Acest lucru îl recomandă și FeelHappiness, conform căruia o dietă variată îi oferă corpului nostru mai multe substanțe nutritive esențiale.
Varietatea nu trebuie incorporată doar în dietă, ci și în activitățile zilnice. Încercă să ieși din rutină și să experimentezi cu alte activități, precum: yoga, alergat, înot sau tenis. De asemenea, starea mintală îți poate influența sănătatea corpului, de aceea, ai grijă să incluzi în viața ta o varietate de hobby-uri și de activități care să îți facă plăcere.
(P) Articol realizat în colaborare cu Veriamed.
Sursă foto: Deposit Photos