Cronica unei boli anuntate

Cronica unei boli anuntate

Din toamna pana in primavara, pe langa frig si umezeala, mai avem de infruntat virusii de raceala si gripa. N-ai cum sa scapi atacului lor. Dar poti sa te imbolnavesti mai rar, de forme mai usoare, mai scurte si lipsite de complicatii.

Raceala sau gripa?
Adesea, deosebirea dintre raceala si gripa este greu de realizat. In general, simptomele unei raceli se limiteaza la secretii nazale, stranuturi, usturime in gat, dureri de cap, o stare generala proasta. Un semnal de gripa este febra, temperatura corpului depasind uneori 38-39oC.

Aceasta este insotita de frisoane, transpiratie, dureri musculare si articulare, tuse, dureri in gat si jena la inghitit, dureri de cap si ale globilor ocu-lari, o stare de slabiciune in tot corpul. Boala debuteaza la 24 de ore de la contractarea virusului.

Pentru un sistem imunitar puternic, chiar si gripa se poate manifesta ca o simpla raceala, in timp ce in cazul unui organism slabit, o simpla raceala poate insemna imobilizare la pat si complicatii, uneori foarte periculoase (bronsite, otite, pneumonie etc.)

In general, boala dureaza intre sapte si zece zile, cand e bine sa lasi organismul sa se refaca pe deplin, pentru a nu contracta foarte usor si, la scurt timp, un nou virus.

Cum o prevenim
De cate ori ne imbolnavim, devenim imuni la virusul care ne-a provocat raceala sau gripa, dar nu la toti virusii existenti, fiindca acestia se transforma in mod constant.

In lipsa unui medicament minune, inca nedescoperit, care sa anihileze actiunea virusilor de raceala si gripa, nu putem sa luptam impotriva lor decat prin cresterea rezistentei generale a organismului. Nu vom scapa definitiv de boala, dar putem sa-i reducem mult efectele.

Prevenirea imbolnavirilor incepe o data cu instalarea sezonului rece, cu mult timp inainte ca epidemiile sa se indrepte spre zonele noastre. Ea cuprinde un program ordonat de viata, cu odihna suficienta, miscare moderata si cat mai putin stres.

  • Renunta la fumat. Toxinele introduse zilnic in organism prin sistemul respirator ii slabesc capacitatea de refacere, distrug stocurile de vitamina C si de antioxidanti.
  • Alimentatia – adopta o dieta saraca in dul-ciuri, in concentrate si bogata in proteine si vitamine. Zaharul si grasimile in exces incarca suplimentar organismul cu toxine si il impiedica sa lupte eficient cu infectiile. Legumele si fructele bogate in vitamina C (citrice, kiwi, catina, frunze de patrunjel etc.) furnizeaza un ajutor important impotriva bolii.
  • Suplimentele de vitamine nu sunt necesare decat in cazul in care nu mananci regulat si, mai ales, ceea ce trebuie. Daca nu prea te omori du-pa fructe si legume proaspete (cu frunze verzi), vitamina C de la farmacie este o solutie. Daca nici carnea nu se afla in meniul tau zilnic, poate ca ar trebui sa incerci si un supliment cu fier.
  • Bea suficienta apa. Aceasta impiedica deshidratarea, inclusiv a mucoaselor, stiut fiind ca aerul uscat si poluarea contribuie la inmultirea virusilor.
  • Te imbolnavesti de gripa daca imparti acelasi spatiu inchis cu o persoana bolnava si nu daca te plimbi pe-afara, oricat de friguroasa si de umeda ar fi atmosfera. Daca vrei sa eviti infectiile respiratorii, petrece cat mai mult timp in aer liber, curat, indiferent de vreme.

Tratamente clasice
Pentru raceala si gripa, medicina alopata recomanda medicamente pentru combaterea febrei si a durerilor, calmante (paracetamol, ibuprofen, aspirina), pentru reducerea secretiilor nazale si deblocarea sinusurilor (tablete, infuzii, picaturi), dropsuri medicinale contra durerilor in gat.

Dureri de cap, musculare si febra Fervex (paracetamol, vitamina C si feniramina) combate simptomele racelii sau virozei respiratorii, manifestata prin dureri de cap, febra si secretie nazala abundenta. Este disponibil in doua variante: pentru adulti si pentru copii (peste sase ani). Grippostad C (capsule), pentru tratamentul simptomatic al gripei si corizei (guturai).

Grippostad Hot (plicuri); Upfen (capsule cu ibuprofen), pentru adulti si copii pes- te 12 ani; Eferalgan (paracetamol) cu vitamina C, comprimate (copii peste sapte ani); Nurofen, Nurofen Stopgrip, Coldrex MaxGrip etc.

Important Aspirina si produsele care contin aspirina nu se administreaza copiilor sub 12 ani.

Tuse Mucosolvan sirop sau capsule combate tusea productiva (cu secretii); Paxeladine, gelule sau sirop, este recomandat in caz de tuse seaca, iritanta.

Dureri in gat Strepsils, Tantum verde, Proposept, Orosept, Fenosept, Septolete D, Propol Pur. Sunt tablete cu actiune antiseptica si dezinfectanta, antitusiva si antiinflamatoare; inlatura durerea si senzatia de usturime din gat.

Nas infundat Vibrocil, descongestionant si antialergic nazal sau Olynth aerosol nazal eficient in guturaiuri, gripe, infectii respiratorii, rinite; Muconasal etc.

Tratamente alternative
Antibioticele sunt total ineficiente impotriva virusilor, dar plantele ne ajuta sa luptam cu ei.

Fitoterapie
Ceaiurile din plante sunt foarte eficiente contra simptomelor gripei si insotesc cu succes tratamentele clasice: incearca infuziile de tei, musetel, galbenele, patlagina, fenicul, salvie (antiseptice, antisu-dorifice), scai vanat (emolient, expectorant, antitusiv), sovarf etc. Se beau simple ori in amestec – neaparat calde, cu miere si lamaie.

Aromoterapie
Se pot face inhalatii cu musetel, levantica, cimbru, cimbrisor, menta, rozmarin, frunze si ramuri tinere de pin. Se amesteca in parti egale si se pun doua linguri din acest amestec la 1 litru de apa clocotita.

Se tine capul acoperit cu un prosop, deasupra vasului, timp de 20 de minute, nu inainte de a proteja pielea fetei prin aplicarea unei creme grase.

Inhalatiile cu uleiuri esentiale sunt la fel de eficiente: intr-un vas cu doi-trei litri de apa fierbinte se adauga zece picaturi de ulei de lavanda, eucalipt, menta sau fenicul, apoi se fac inhalatii de doua-trei ori pe zi. Persoanele alergice trebuie sa ceara sfatul medicului.

Imunostimulatoare
Echinacea este o planta cunoscuta ca stimulator general al organismului, adjuvant in prevenirea si vindecarea rapida in orice boli infecto-contagioase si, bineinteles, impotriva racelii si gripei.

Echinacea, de la Aboca (tablete); Imunogrip, solutie, de la PlantExtract. Cea mai buna protectie o ofera administrarea cu cel putin o luna inainte de expunerea la virusul gripal;

Imunorezistan are, pe langa echinacea, ginseng si herba Eupatorium perfoliatum, efecte bune la debutul infectiei respiratorii. Se administreaza la primele semne de boala. Imunoplus (30 cps) si Imunoplus junior, de la Vitacare, cu extract uscat de echinacea si pulbere de chimen negru, detoxifiant si imunostimulator.

Imunostim (30 capsule), cu extract de Uncaria tomentosa si Echinacea angustifolia. Stimuleaza activitatea imunitara, asigura protectie si o rezistenta cres-cuta a organismului la imbolnaviri, grabind vindecarea.

Imunospectrum
, tablete, este un complex de vitamine, minerale si extract de Echinacea purpurea. Stimuleaza capacitatea de aparare a organismului si ajuta la mentinerea starii de sanatate, intaritor in caz de oboseala cronica, de scadere a puterii de concentrare, slabire a organismului in perioadele de crestere si dezvoltare, in epidemii gripale sau con-valescenta.

Tabletele masticabile Echinaid Gola
, cu extracte de echinacea si aroma de miere sau menta. Foarte eficace pentru ameliorarea durerilor de gat si cu efecte bune asupra guturaiului este sprayul Echinaid Gola.

Antibacteriene
Dureri in gat Trusa Propol Pur, cu spray si stick pentru buze, cu propolis – o substanta naturala (produsa de albine), cu proprietati antibacteriene.

Sprayul se foloseste la aparitia primelor simptome de amigdalita, laringita, faringita. Stick-ul pentru buze contine propolis si Aloe Vera – pentru buzele sensibile la frig si vant.

Tuse Pentru tusea iritanta sau cu expectoratii (la copii), foarte bun este Grindtus bambini, un sirop natural de tuse, pe baza de miere, cu extract de propolis, petale de trandafir, uleiuri esentiale de lamaie, anason si pin salbatic. Pentru adulti, tabletele GrindOral cu propolis, cimbrisor, eucalipt si menta.

 

Remedii homeopatice
– Homeogene si Homeovox pentru dureri in gat, raguseli
– Stodal, sirop, pentru tuse
– Oscillococcinum (6 doze), contra simptomelor gripei si racelii, se administreaza la debutul bolii.

Vaccinarea: pro si contra
La noi in tara, perioadele de vaccinare anti-gripala se desfasoara de la 1 octombrie si pana in luna ianuarie a anului viitor. Ele se adreseaza in principal copiilor si/sau persoanelor in varsta care au probleme de sanatate si afectiuni cronice.

Vaccinul antigripal stimuleaza sistemul imunitar, invatand organismul sa produca anticorpi specifici. El este preparat pe baza estimarilor facute de specialisti, din tulpini de virusuri gripale despre care se presupune ca vor exista in anumite zone ale globului in sezonul rece. Din pacate, acestea sunt diferite in fiecare iarna, mereu mai agresive.

De aceea, efectul vaccinului antigripal este diferit la fiecare persoana si nu asigura imunitate decat pentru un interval scurt de timp (cateva luni). Pentru productia vaccinurilor virale in scop comercial, virusurile trebuie multiplicate pe culturi speciale de celule vii, in laboratoare. Cel mai frecvent folosite in acest scop sunt cele de provenienta animala (embrion de pui); de aceea, vaccinarea nu este recomandata persoanelor alergice la ou sau la carnea de pui.

Unul dintre efectele majore ale vaccinarii in masa este modificarea genetica a microorganismelor vizate, cu aparitia unor tulpini rezistente la anticorpii post vaccinali. Ca atare, efectul vaccinarii in prevenirea bolii este adesea mai mic decat se presupune in general.

Pe de alta parte, studii recente au demonstrat ca injectarea de material genetic strain direct in fluxul sangvin poate conduce la mutatii genetice si oncogeneza – motive pentru care trebuie bine evaluat raportul risc-beneficiu in vaccinarea copiilor, in mod special.

Gripa la copii
De obicei, copiii prescolari au cam patru-cinci raceli serioase pe an. Dintre acestea, foarte putine trebuie tratate cu antibiotice. Daca se plange de dureri, are febra si este lipsit de energie, s-ar putea sa aiba gripa sau chiar o boala infectioasa, de tipul rujeolei sau varicelei, caz in care simptomele asemanatoare gripei sunt insotite ulterior de eruptii cutanate caracteristice.

Pana in momentul in care poti sa-ti dai seama despre ce e vorba, ia cateva masuri preventive: tine copilul acasa cateva zile, pentru a nu-i molipsi si pe ceilalti; da-i sa bea multe lichide; trateaza-i febra cu paracetamol, iar starea de agitatie – cu un anihistaminic oral (Peritol). Mergi la medic daca starea nu i se amelioreaza in decurs de trei zile sau daca vrei sa stii cand poate merge din nou la cresa, gradinita sau scoala.

In caz de febra
In mod obisnuit, temperatura corpului nostru este de 37oC. Tot ce depaseste aceasta temperatura se numeste febra. Cand atinge valori de peste 40oC, devine periculoasa si necesita interventie de urgenta. Valorile intre 38 si 40oC sunt mai putin periculoase, insa dau o stare de disconfort. Important este sa ii pas- tram valorile sub o anumita limita.

Creste-i aportul de lichide, pentru ca temperatura ridicata a corpului accelereaza procesul de pierdere a lichidelor prin transpiratie.
Mentine o temperatura constant racoroasa a aerului. Foloseste un ventilator (aer conditionat), daca este necesar.
Paracetamolul sau ibuprofenul ajuta la scaderea temperaturii si amelioreaza simptomele neplacute ale racelii si gripei.

E meningita?
Meningita este o inflamatie a membranelor (meningele) care inconjoara creierul si maduva spinarii. Germenii in cauza provin dintr-un focar de infectie a organismului (raceala, otita) sau de la o alta persoana infectata, prin tuse, stranut. Meningita se manifesta prin dureri de cap, varsaturi, rigiditatea cefei, dureri ale articulatiilor.

Alte simptome: fotofobie (o mare sensibilitate la lumina), aparitia de pete rosii pe piele, febra care depaseste in general 38,5oC, confuzie sau somnolenta.

Tabelul clinic este mai putin evocator in cazul bebelusului. Un acces brusc de febra, lipsa tonicitatii musculare, eventual insotita de varsaturi sau de bombarea si intinderea fontanelei (moalele capului) trebuie sa-i puna in alerta pe parinti.

Text: Mihaela Doina Radulescu; foto: arhiva Edipresse

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5

Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Sport si sanatate