Cum eviți accidentele în sporturile de iarnă

Ne aflăm din nou în plin sezon pentru sporturile de iarnă extrem de intens, mai ales că în acest an vremea a ținut cu sportivii și vom avea, cel mai probabil, câteva săptămâni bune pentru a ne bucura de zăpada deja așternută la munte.

Însă, în același timp cu entuziasmul celor care abia așteaptă această perioadă, se înmulțesc și mesajele de atenționare venite din partea specialiștilor în domeniu. Aceștia ne sfătuiesc că cea mai bună metodă de a porni cu dreptul distracția este legată de o pregătire atentă a corpului pentru efortul deosebit la care urmează să fie supus. Pentru toate aceste motive, vom afla mai multe informații relevante de la unul dintre cei mai apreciați medici ortopezi din țara noastră, doctorul Vlad Predescu, specializat în protezare articulară și traumatologie sportivă.

Antrenamentul este extrem de important

În primul rând, cei care practică sporturi de iarnă e bine să fie conștienți că există permanent un risc de accidentare și, din acest motiv, trebuie să aibă, întotdeauna, echipamentul complet atunci când se decid să meargă pe pârtie. Din punct de vedere statistic, peste 50% din accidentele din sporturile de iarnă au loc din cauza schiatului sau a snowboardingului, acestea două fiind mult în fața patinajului sau a altor activități recreative în aer liber din sezonul rece. Sportivul trebuie să ia în calcul faptul că forma fizică pe care o avea la finalul sezonului trecut nu este cea pe care o are în prezent. Din acest motiv, este indicat un program gradual de pregătire, care să înceapă cu aproximativ opt-zece săptămâni înainte de sesiunea de sporturi de iarnă. Recomandarea mea ar fi legată de exerciții care gestionează capacitatea organismului de a realiza mișcări pe un plan înclinat, inclusiv perfecționarea echilibrului. La nivelul membrelor inferioare, sfatul ar fi să se urmărească exerciții care întăresc, în special, musculatura coapsei și cea fesieră. Și să nu uităm de binecunoscutele programe cardio, esențiale în acest caz.', susține doctorul Predescu.

Care este riscul?

În primul rând, leziunile apar cel mai des atunci când o articulație, fie că vorbim despre mușchi sau despre un ligament, se rupe deoarece este depășit intervalul în care acesta este antrenat. Așa că nu încerca să înghesui o mulțime de antrenamente cu zece-cinsprezece zile înainte de începerea sezonului de schi, întrucât probabilitatea de a suferi o accidentare care putea fi prevenită este extrem de mare. Cel mai indicat, conform specialiștilor, este să pornești din timp, fie și cu alergări ușoare sau cu sesiuni la sală obișnuite. Timpul este cheia succesului, coroborat cu intensificarea graduală a programelor de antrenament. Mai mult, două-trei antrenamente pe săptămână sunt suficiente pentru a ajunge la forma optimă în momentul începerii perioadei sporturilor de iarnă. Din punct de vedere statistic, cele mai numeroase accidente la snowboard sau la schi au loc chiar în primele zile ale vacanței, în special din cauza organismului nepregătit la un efort întins pe durata unei zile sau a actelor de bravură. Dacă ne referim strict la cei care sunt începători, aceștia riscă să facă greșeli dacă nu sunt coordonați de un instructor bine calificat – echipamentul foarte strâns face ca schiurile să nu mai sară corespunzător și atunci articulațiile, în special cea a genunchiului, au de suferit.

Cele mai frecvente accidente

Așa cum este de așteptat, fracturile sunt cele mai des întâlnite traumatisme pe pârtie, indiferent de sportul practicat. Oricare ar fi nivelul de complexitate, ele devin urgență medicală și impun transportarea pacientului la spital. Dar ce se întâmplă în cazul unor afecțiuni mai ascunse, acolo unde problemele sunt poate și mai grave, însă semnalele sunt mult mai puține? Ligamentele suprasolicitate sunt o cauză frecventă de întindere a acestora sau de o ruptură parțială. Aceste afecțiuni se vindecă de la sine, dacă sportivul recurge la repaus pentru un anumit număr de zile sau săptămâni. Însă, de cele mai multe ori, schiorul continuă efortul susținut și pot apărea rupturi mult mai complexe, asociate și cu entorse de genunchi. Din acest punct, sănătatea articulației devine o problemă serioasă și doar medicii cu experiență pot controla evoluția favorabilă ulterioară', menționează Vlad Predescu. Medicul susține că, în cazul unor rupturi ligamentare, operația de urgență nu este cea mai bună soluție pentru pacient întrucât procedura trebuie realizată într-un spital cu aparatură adecvată, nu la cea mai apropiată unitate de urgență disponibilă.

Totodată, tot în cazul accidentelor de pe pârtie sunt frecvente și leziunile de menisc, care apar în momentul producerii unor mișcări bruște de răsucire a genunchiului, în timp ce greutatea corpului este sprijinită pe membrul aflat într-un punct fix, așa cum este cazul schiurilor. Din păcate, în această situație, genunchiul se umflă la câteva ore după ce traumatismul a avut loc și apare durerea, în special atunci când piciorul este în extensie. În cazuri ceva mai rare, dacă un fragment de menisc se fixează între femur și tibie, articulația se blochează. În etapa imediat următoare după ce diagnosticul este pus de medicul ortoped, tratamentul este unul conservator – odihnă, comprese cu gheață și medicamente cu efect antiinflamator și analgezic. În funcție de severitatea traumatismului, tratamentul chirurgical realizat de medicul ortoped ajunge să fie singura opțiune viabilă de recuperare completă.

Recomandări pentru o vacanță fără griji

Așa cum spuneam, prima recomandare este legată de antrenament și de începerea acestuia într-un timp rezonabil astfel încât să permită organismului să se adapteze la noile condiții de efort. Apoi, coborârile pe pârtie trebuie sincronizate cu nivelul de experiență, fie că vorbim de schi sau de snowboard, astfel încât riscul unor accidentări să fie minim. Echipamentul e bine să fie exact pe mărimea utilizatorului și hainele să protejeze de frig, cu ajutorul mai multor straturi de materiale care să permită corpului să realizeze mișcări naturale, relaxate, cât și să mențină temperatura corpului constantă pe toată durata zilei. Dacă este nevoie, apelați la ajutorul unui instructor de schi, care să aleagă bine echipamentul și să regleze optim legăturile de schiuri, în funcție de greutatea și înălțimea sportivului, precum și a nivelului acestuia de experiență.

Material realizat cu sprijinul dr. Vlad Predescu, specializat în protezare articulară și traumatologie sportivă.

Obsesia pentru o alimentație sănătoasă se transformă în boală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sanatate