Corina Ozon: „Toți avem răni pe care le purtăm. După o vârstă, suntem soldați care-și numără cicatricile…”

În urmă cu nouă ani scria de Paște pe blogul său, un text despre felul în care își petrec sărbătorile amanții, fără să prevadă că va fi citit și discutat de mii de oameni și nici că îi va grăbi debutul ca scriitoare. Căci textul s-a transformat mai apoi într-o carte, cartea într-o serie de șase volume, iar acestora li s-au adăugat în timp alte șapte scrieri, din genuri și registre diferite: proză scurtă, eseuri, roman.

Cu 13 cărți la activ, Corina Ozon nu este doar o scriitoare prolifică, ci și una foarte versatilă, căreia-i place să surprindă, indiferent de genul pe care-l abordează. Publicat recent la editura Trei, romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește' e considerat de scriitorul Liviu Surugiu „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris' la noi, comparat cu celebrul serial „Dosarele X' și este o poveste care îmbină cu succes suspansul, misterul și iubirea. Pentru Corina scrisul e magie, e ceva ce i-a schimbat viața și care a schimbat-o și pe ea, în adâncurile ființei.
„Îmi doresc să iubesc și să fiu iubită, cred că iubirea este singura care răzbate obstacolele și transcende. Îmi doresc să călătoresc cât mai mult, să fac mai mult sport decât fac acum. Viața a fost bună cu mine și îmi doresc să fie în continuare cel puțin la fel de bună. Mi-a adus în cale prieteni buni și i-a scos pe cei pe care-i credeam prieteni. Îmi doresc să dansez mult și să mă bucur mult', spune Corina cu încredere că viața va fi în continuare darnică cu ea și-i va oferi alte momente pline de bucurie, sinceritate, mirare și bunătate.

Corina, ești un scriitor versatil, care a dovedit că poate scrie în orice registru. „Amanții' au scos scriitorul din tine, dar de atunci și până acum, scrisul tău a evoluat în multe direcții. Uitându-te acum în urmă, cum vezi povestea pe care ai scris-o prin cărțile tale? Cum a fost drumul pe care l-ai parcurs de la prima la cea de-a 13-a carte?
Adevărul este că nici mie nu-mi vine să cred că au trecut aproape nouă ani de la debut, un debut neprogramat de mine și fără așteptări. Ca mulți alți autori, mă simțeam un impostor, nu un scriitor. Succesul debutului a fost totuși motivant, de ce să fiu ipocrită, însă am continuat să scriu de plăcere. Eram totuși familiarizată cu scrisul din etapa mea de jurnalist. Devenisem dependentă, iar ce mi-a plăcut în această poveste a fost că cei din familia mea, prietenii mei, cititorii îmi spuneau:„Se vede că îți place să scrii, că scrii cu poftă'. Pentru că este real, scrisul devenise o adicție, iar ca orice adicție a venit cu izolarea, timpul meu liber fiind dedicat exclusiv scrisului. Dar și cu multe călătorii, acestea fiind bonusul pentru mine. Promovarea, așa cum știi, mi-am făcut-o singură, am mers în turnee organizate cu ajutorul a câtorva oameni inimoși, care, în timp au devenit mai mulți. Astfel că am revenit în toate localitățile unde am avut evenimente inițial. Apoi au venit invitațiile la lansări peste graniță și s-a deschis o poartă spre un drum fabulos. Primul eveniment în afara țării a fost la Londra, la invitația grupului Romanians love books, iată, la Londra am mai fost apoi în 2018 și în 2023 cu tine, la invitația Autograph Romania al Floriei Teleman. Desigur, în acest timp am scris cărți, așa cum ai spus, am ajuns la a treisprezecea în acest an.
În privința scrisului, mi-a plăcut mereu să surprind cititorii, să abordez temele din perspective diferite. Versatilitatea de care spui este evidențiată și de criticul literar Dan Burcea, și bun prieten, care a scris în prefața noii cărți următoarele:„Cineva în orașul ăsta te iubește' confirmă ușurința cu care Corina Ozon reușește să treacă de la un gen literar la altul'. De exemplu, seria Amanții de șase volume, de care ai amintit, este scrisă din unghiurile a trei personaje sub formă de monolog, două femei și un bărbat. Discursurile narative nu au fost ușor de construit, pentru că trebuia să fie diferite, cu personalitate proprie. Ceea ce se pare că mi-a reușit, din moment ce au fost șase volume, o serie îndrăgită de cititori, care se întinde pe perioada 2014-2021. Între aceste cărți am mai scris și altele, de proză scurtă („Până când mă voi vindeca de tine', 2016), roman despre femeia contemporană („Tentații', 2016), eseuri („Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire', 2017), roman thriller policier („Codul lui Zoran', 2018), roman biografic („Dincolo de furtună', 2019), sau proză scurtă cu inserții de poeme ca „Povești scrise în palmă' (2022). Anul acesta am publicat „Cineva în orașul ăsta te iubește', la Editura Trei, un roman polițist cu accente de thriller și SF, o premieră pentru mine acest mix stilistic.

Citește și...

Iulia Vântur a atras toate privirile la Festivalul de Film de la Cannes 2026. Apariția spectaculoasă cu care a cucerit covorul roșu

Horoscop 16 mai 2026. Balanțele au parte de o zi frumoasă, în care optimismul li se pare singura alegere potrivită pentru a construi ceva solid

Anul acesta, de curând, ai lansat „Cineva în orașul ăsta te iubește' care a însemnat totodată și prima ta colaborare cu editura Trei. Liviu Surugiu, un autor pe care îl respect și apreciez foarte mult, spunea că e o carte cum nu s-a mai scris până acum în România, iar tu știi motivul pentru care a spus asta. Ce ai vrea să le spui cititorilor care nu au ajuns încă la carte și crezi că i-ar inspira s-o citească?
Când am primit răspunsul de la Editura Trei că va fi publicată cartea, inima mi-a fost inundată de bucurie. Am lucrat șase ani la acest roman, sigur, cu pauze, iar forma actuală păstrează doar câteva secvențe din cea inițială. Pentru că povestea s-a modificat în funcție de vremuri, de preocupările mele. Colaborarea cu editorii de la Trei a fost impecabilă, iar la sugestiile lor am mai intervenit în conținut. Prietenul scriitor Liviu Surugiu, pe care și eu îl apreciez foarte mult, a acceptat să scrie pentru coperta cărții. Iar când mi-a trimis recenzia lui și am văzut că a spus că e „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris' și l-a asociat cu Dosarele X, am fost profund emoționată. Cumva, cuplul meu de investigatori Gloria și David se aseamănă cu agenții Scully și Mulder pentru că se ocupă de cazuri clasate ca „secret'. Însă paranormalul este prezent într-un detaliu care vizează calitatea Gloriei de a vedea lucruri înainte să se întâmple, dar sub formă de mesaje alegorice. Și nu e un paranormal ad litteram, cât o abilitate cultivată în timp, pe care am numit-o „extensie', cititorii vor vedea de ce. Pe fondul unei serii de crime, accidente, răpiri, cazuri de care cei doi agenți se ocupă, se derulează o poveste care-i va duce pe cititori într-o direcție neașteptată. Acțiunea are în centru bătălia care se poartă între mai multe forțe pentru a deține monopolul asupra tehnologiei dintr-un oraș. În toată povestea, constanta matematică Pi joacă un rol crucial, fiind un cod de acces. Dacă în Dosarele X se petrecea ceva în fiecare episod, în cartea mea lucrurile au o întindere mai mare și răspunsurile se așază ca piesele unui puzzle.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Mirabela Grădinaru, eleganță discretă la toate întâlnirile de rang înalt. Accesoriul pentru care a făcut o pasiune

Mai rar un copil căruia să-i placă și matematica și româna. Ție ți-a plăcut matematica (și ai urmat doi ani de liceu la acest profil), dar ai ales să urmezi două facultăți una de filologie, alta de comunicare. „Cineva în orașul ăsta te iubește' îmbină și dragostea pentru literatură, dar și pe cea pentru matematică. Cum ai construit acest roman în care le-ai îmbinat pe amândouă?
Mi-au plăcut atât româna, cât și matematica, în școală. Am intrat la Liceul de informatică fără teamă, cu medie mare. Cu toate acestea, în primii doi ani nu m-am regăsit în limbajele Fortran și Cobol, nici în fizică, materii care erau prea grele pentru mine. Astfel încât, la treapta a doua m-am dus la Liceul de filologie. Părinții au știut de stratagema mea și m-au lăsat să fac ce cred eu. Oricum păstrez amintiri frumoase din anii de liceu și am și acum legături cu colegii din ambele licee. Apoi, n-am mai avut ezitări cu facultatea, am intrat la Filologie, secția română-franceză. Iar a doua, așa cum spui, a fost de Jurnalism și Științele Comunicării. Intrasem la facultatea din București și m-am angajat la ziar, apoi la televiziune ca reporter special.
Cred cu tărie că fiecare carte scrisă reprezintă o treaptă spre maturizarea interioară și fiecare carte poartă amprenta unei epoci, adică a unei perioade în care a fost scrisă. Este inevitabil pentru un autor să nu se lase influențat de context, de ceea ce-l înconjoară, cu tot ce include: oameni, evenimente, trăiri, întâmplări, sentimente, schimbări sociale, politice etc. Astfel cartea „Cineva în orașul acesta te iubește' conține simboluri conștientizate sau nu ale parcursului meu educativ și profesional. Scrierea unei cărți implică trei etape: cea de dinaintea scrisului, cea din timpul scrisului și cea de după scris. Cartea se prezintă astfel ca un produs 3D, trei dimensiuni care formează auctorialul. Sunt de fapt reprezentări ale eului în trecut, prezent și viitor. O poveste nu se construiește ad-hoc, adică te așezi la birou și curg cuvintele dintr-odată. Povestea unui roman se naște dintr-o sămânță plantată de un resort exterior, da, e și inspirație, dar nu încolțește imediat. Poate să stea și ani până pur și simplu explodează și atunci se arată un fir pe care mergi. Ai găsit drumul poveștii și ea te poartă. Și vine momentul scrisului, în care arzi tot, te cufunzi în tine, nu mai auzi și vezi nimic în jur, uiți să mănânci, să dai telefoane, nu vrei să fii deranjat de nimeni, nu te interesează petrecerile, filmele, nu-ți arde de nimic altceva. Ești virusat și nu mai ai scăpare. Și vine momentul când pui punct. Și îi dai drumul poveștii să zboare, cu un amestec de regret și nerăbdare. S-o vezi cum se îmbracă în cămășuța unei coperți și cum ajunge în atâtea locuri și case.
Cartea „Cineva în orașul acesta te iubește' poartă cu ea toate poveștile celorlalte 12 cărți, în 3D, cu toate poveștile mele. Împletirea dintre literatură și știință a venit pe fondul cercetării mele doctorale, am urmat școlile doctorale între 2018-2023. Pot să spun că totul a venit absolut natural, pur și simplu așa am simțit că trebuie să scriu.

Nu este prima dată când te duci în zona de roman polițist/policier. Ce te atrage la acest gen de scriere, care e destul de riscant, pentru că nu-ți permite, ca la alte genuri literare, să ieși foarte mult din structura logică pe care ai construit-o de la bun început?
Este adevărat că există o grilă în genul policier, însă există și libertatea de a „juca' așa cum vrei. M-au fascinat mereu raționamentele, neașteptatul, neprevăzutul, cred că a construi un univers într-o carte cu aceste elemente e un efort mare, dar cu bucuria că cititorul, la rândul lui, va fi fascinat, surprins, uimit. Ceea ce nu i se întâmplă zilnic. Nu aceste tehnici narative m-au atras, cât provocarea de a crea tot felul de combinații care să producă emoții. Consider că este esențial ca o carte să producă emoții. Referitor la combinații, de exemplu, menționez ce a spus scriitoarea Rodica Bretin, la prezentarea cărții la Bookfest, și anume că există foarte mult uman, investigatorii sunt umani, intri în bucătăria lor, în dormitorul lor, trăiești cotidianul cu ele, astfel că „nici nu mai contează ce se întâmplă'. Deci, nu e vorba doar de o structură logică din care nu poți ieși. Ci de modul în care o presari cu emoții puternice și de un joc al minții.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Andreea Esca a izbucnit în lacrimi după mărturisirea Ionelei Năstase despre cancerul de sân. „M-am ridicat și am luptat”

Titlul acestei cărți a fost inspirat dintr-un mesaj pe care l-ai văzut scris pe un perete, într-un gang. Crezi în coincidențe? În providență? Ți s-au întâmplat lucruri care crezi că voiau să-ți transmită sau să te facă atentă la ceva anume?
Așa este, imediat după ce m-am mutat cu locuința și explorând cartierul, am dat peste un gang plin de mesaje cu graffiti și am văzut inscripția „cineva în orașul ăsta te iubește'. Am privit-o minute întregi și am știut că va fi titlul cărții mele. Am văzut dincolo de inscripția de pe zidul gri al blocului un oraș într-un viitor apropiat, o societate tehnologică, în care iubirea și mintea umană înving prin arta stradală. Aveam déjà firul pe care să continuu povestea.
Cred că lucrurile se întâmplă atunci când le vine timpul, dar că poți lucra și tu la asta și să le atragi spre tine. Găsesc adevăr în zicala „acolo unde se duce atenția, se duce energia'. Pe lângă acea inscripție din gang au trecut mulți oameni, doar eu am recunoscut în ea povestea la care scriam de ani. Cred și în sincronicitate.

Citește și...

Concursul Internațional George Enescu 2026 anunță o amplă serie de premii speciale dedicate susținerii noii generații de muzicieni 

Horoscop 16 mai 2026. Balanțele au parte de o zi frumoasă, în care optimismul li se pare singura alegere potrivită pentru a construi ceva solid

Ai simțit vreodată că ai și tu o „extensie', cum are Gloria din cartea ta?
Cei care au citit cartea „Cineva în orașul ăsta te iubește' au spus că sunt siguri că Gloria are mult din mine, că acolo sunt relatate întâmplări din viața mea. Asta pentru că în prima parte este un capitol din experianța ei de jurnalist. Și recunosc că m-am inspirat din experiența celor 12 ani de ziaristă de investigații, în care am avut de-a face cu un spectru larg de incidente și de povești. Referitor la „extensie', nu pot dezvălui acest aspect deocamdată. Poate la următorul volum. 

Chiar așa: să-l faci pe ChatGPT personaj într-o carte? Știu că ești o susținătoare a tehnologiei care ne ajută să avansăm și să ne fie mai bine și ușor la urma-urmei tuturor, dar nu te sperie deloc gândul că poate, la un moment dat, lumea ar putea scăpa frâiele și omenirea ar putea ajunge să fie condusă de inteligența artificială?
Orice este posibil, desigur, însă eu cred în oameni, în puterea minții umane, este și unul dintre mesajele cărții mele. Tehnologia cuprinde și o latură etică, iar oamenii de știință se ghidează după ea. Sigur că orice are și un „dark side', însă depinde tot de oameni dacă o folosesc sau nu. Deci nu de tehnologie. Sunt convinsă că tehnologia îi ajută mult pe oameni și va aduce beneficii în medicină, educație, făcând posibil ca orice om, indiferent de condițiile de sănătate și de viață să aibă acces la informație. Așa cum spuneam, sunt un om care trăiește aceste vremuri, am considerat firesc să apară în carte și ChatGPT.

Cum te simți atunci când ai predat o carte la care ai lucrat mult și nu ai început încă una nouă?
Mă simt vinovată că nu scriu când ajung acasă sau în weekend. Mi se pare că am mult timp liber și mă readaptez la viața socială. Este etapa de după scris, de care spuneam. Etapa în care trebuie să ieși din pielea poveștii. Și imediat ce ai reușit asta, încolțește o altă sămânță a unei alte povești.

Spuneai undeva că „scrisul este o formă de explorare riscantă, în multe privințe, și e necesar să știi cum să ții lumina în întuneric.' Ți s-a întâmplat de multe ori ca scrisul să fi zgândărit răni sau amintiri care ți-ai fi dorit să rămână tăcute? Ne poți povesti?
Da, așa am afirmat, pentru că se întâmplă ca atunci când scrii să intri în „hăul' sufletului, acolo unde s-au depus amintirile-reziduuri, unde îți este teamă să umbli. Sunt amintirile aruncate la coșul de gunoi. Mi s-a întâmplat să le zgândăr, așa cum spui, dar încă le țin sub control. Cele mai neplăcute amintiri le am din școala generală, când am fost de multe ori nedreptățită, deși învățam bine, aveam note bune. Însă profesorii nu au fost toți corecți, fiind mai important pentru unii ce erau părinții. Iar părinții mei erau oameni fără funcții. Școala comunistă mi-a lăsat traume și niciodată nu am pus presiune pe fiica mea, când era elevă, pentru că sistemul era același, și punea el destulă presiune. Sigur, mai sunt rănile provocate de deziluziile sentimentale, dar déjà sunt istorie, nu mă tem să le vorbesc. Însă consider că nu e ceva deosebit. Toți avem răni pe care le purtăm. Mai spuneam că, după o vârstă, suntem soldați care-și numără cicatricile.

Ai fost plecată în foarte multe țări, unde te-ai întâlnit cu cititori din comunități de români, care ți-au apreciat cărțile și s-au bucurat de întâlnirea cu tine. De ce crezi

că își doresc românii care ajung să trăiască în alte țări să se întâlnească cu scriitorii români?
Peste tot unde am fost cu cărțile, oamenii m-au primit cu bucurie și cu căldură. Din poveștile pe care mi le-au spus se desprinde o certitudine: legăturile dăinuie chiar și invizibile. Pentru cei plecați din țară, evenimentele sunt un pretext de reconectare, de o permanentă revenire la începuturi, la etapele din viețile lor în care au avut fiorii primei iubiri, primul dascăl, primul sărut, prima și primul de orice. Scriitorii aduc cu ei în plus niște lumi în care oamenii se regăsesc sau despre care sunt curioși să afle. Este o bucurie fiecare întâlnire cu cititorii, indiferent unde se află ei.

Care a fost cel mai emoționant moment trăit de când ai devenit scriitoare?
Scrierea și publicarea unei cărți vine cu un pachet de alte aspecte care privesc organizarea de evenimente, promovarea, călătoriile. Interacțiunea cu cititorii îmi oferă multe momente emoționante. Printre ele amintesc de câteva situații în care am primit mesaje de la cititori cu boli cronice care mi-au spus cât de mult bine le-a făcut lectura cărților mele, mai exact umorul, au râs și a fost ca o terapie. Sau când un grup de cititori din Tulcea mi-au spus că se întâlnesc să vorbească despre cărțile mele și le citeau printr-o aplicație mobilă, ei fiind orbi.

Ce părere ai despre distincția care se face uneori între cărțile comerciale bune și cele literare bune? Sunt mai prejos primele decât ultimele?
Ca filoloagă, am fost mereu de acord să existe standarde în literatură. Cum sunt de acord că și publicul se formează. Cărțile comerciale sunt considerate cele care se vând, știu multe titluri de cărți foarte bune care se vând, românești și străine. Printre ele, de exemplu, sunt și ale tale sau ale lui Radu Paraschivescu. Este adevărat, sunt cazuri în care o carte comercială care se vinde poate fi lipsită de valoare literară. Criticii, jurnaliștii culturali stabilesc valorile literare, dar și publicul prin impresiile sale. Narine Abgarian, care a fost de curând într-un mic turneu în România, scrie literatură bună. Cartea ei a avut succes răsunător, se vinde. Deci este o carte comercială și literară foarte bună. Reperele, repet, sunt necesare, ca niște ancore de la care să pleci sau la care să revii. Cum ar fi Camil Petrescu, Marin Preda. Peste decenii, sigur se vor alătura și nume din literatura contemporană. Cărțile aparțin unor epoci, nu se pot compara. Însă poți avea repere ca să observi evoluția literaturii. Care ține pasul cu schimbările mediatice, tehnologice, iar toate acestea se reflectă în raportul autor-cititor. Cine se gândea acum trei decenii că cititorii vor putea vorbi direct cu scriitorul preferat, indiferent din ce țară, prin intermediul rețelelor sociale?
Consider că această opoziție cărți comerciale/literare este una falsă și anacronică. Pentru că nu reflectă realitatea de azi. Noi scriem pentru oamenii de azi și pentru cei care vin, nu pentru cei care au fost. Așa a fost mereu. În zilele noastre, există reviste culturale și bloggeri culturali cu influență, cititorii sunt ei înșiși promotori culturali, s-au schimbat multe paradigme privind relația autor-cititor odată cu schimbările din media. Ne place sau nu, viața noastră este continuu mediatizată, iar comportamentele noastre se schimbă.

Ce fel de literatură citești? Ce fel de cititor ești?
Citesc multe genuri, sunt o fire curioasă și avidă să învăț mereu. Îmi plac scrierile tip jurnal, dar și cele istorice, filosofice, biografice, polițiste. Citesc poezie, avem poeți români foarte buni și foarte tineri. Îmi place mult acest lucru. Desigur, și literatură științifică, de când am intrat în lumea academică. Citesc mult și oricând am cât de puțin timp, dimineața, la cafea, și seara înainte de culcare. Am atâtea cărți care așteaptă, încât marea mea teamă este mereu că nu am destul timp.

Să vorbim puțin și despre tine, Corina! Care sunt lucrurile, experiențele, emoțiile pe care ți-ai dori să le (mai) trăiești până la finalul vieții?
Îmi doresc să iubesc și să fiu iubită, cred că iubirea este singura care răzbate obstacolele și transcende. Îmi doresc să călătoresc cât mai mult, să fac mai mult sport decât fac acum. Viața a fost bună cu mine și îmi doresc să fie în continuare cel puțin la fel de bună. Mi-a adus în cale prieteni buni și i-a scos pe cei pe care-i credeam prieteni. Îmi doresc să dansez mult și să mă bucur mult.

Te sperie trecerea timpului?
Cine nu se sperie? Dar încerc să găsesc frumusețea în fiecare perioadă. Unul dintre trucuri este să învăț lucruri noi mereu sau să mă reapuc de chestii pe care le-am lăsat cu ani în urmă. Alt truc este să rămân conectată cu prieteni din copilărie, astfel ne simțim mereu tineri.

Ai vreun regret major?
Nu am regrete, în general, decât că nu am făcut doctoratul mai devreme, pentru că cercetarea îmi place mult și nu am descoperit asta până acum cinci ani. Însă nu este un regret major, pentru că deja e un proiect concretizat, de care mă bucur.

Îmi poți spune cinci momente fericite din viața ta?
Este dificil să selectez momentele. Cert este că am fost fericită când mă jucam cu fratele meu și cu copiii din cartier, în Timișoara, orașul natal, la care mă întorc mereu. Am fost fericită când mama venea câteodată devreme acasă de la serviciu și stătea cu noi. Când făceam bradul cu fratele meu și petreceam Crăciunul cu părinții. Am fost fericită la fiecare examen luat; când am născut-o pe fetița mea, Iulia. Când ne adunăm în familie de sărbători și aniversări. Când am publicat cărțile. Când manuscrisul a fost acceptat la Editura Trei. Cred că am enumerat mai mult de cinci. Momentele mele fericite se leagă de familie și de reușite profesionale. Am un profil de „achiever', asta e. Pentru mine studiile au fost un pașaport cu care am răzbit în viață, fără pile și relații, doar prin știința și prin munca mea.

Spuneai undeva că „Iubirea este de fapt în tot și în toate. Chiar și în Pi!' Ai putea detalia, te rog, această afirmație?
În cartea nouă „Cineva în orașul ăsta te iubește', așa cum am spus, este mult despre Pi, cititorii vor afla că se află și în poezie, și în muzică, și în alte domenii. Referitor la muzică, Mihai Dinu, realizator radio, care a scris pentru coperta cărții, mi-a sugerat să realizez o listă cu Muzica Pi, adică melodiile ascultate de personajele cărții. De aici legătura cu iubirea. Pi este cheia spre o lume mai bună, în poveste personajele iubesc, putem vorbi de o matematică a iubirii.

Interviu realizat de Camelia Cavadia

Cele mai vândute colecții!

Turritella - Ediția nr. 36 (Descoperă Mineralele Pământului) 34.99 RON Cumpără acum

Stiblit - Ediția nr. 35 (Descoperă Mineralele Pământului) 34.99 RON Cumpără acum

Labradorit - Ediția nr. 34 (Descoperă Mineralele Pământului) 34.99 RON Cumpără acum

Trabant 601 de luxe – Editia nr 8 54.9 RON Cumpără acum

Trabant 601 de luxe – Editia nr 7 54.9 RON Cumpără acum

Precomanda Energia Pietrelor 84.56 RON Cumpără acum

Precomanda TITANIC 264.5 RON Cumpără acum

LIVE TEXT Finala Eurovision 2026. Ce țări se luptă pentru trofeul Eurovision 2026 și când urcă România pe scenă

Citește și următorul articol:

Narine Abgarian: „Mi-aș dori ca eroinele mele să trezească în cititoare un sentiment de înrudire, dar și unul de eliberare”