Narine Abgarian: „Mi-aș dori ca eroinele mele să trezească în cititoare un sentiment de înrudire, dar și unul de eliberare”

Narine Abgarian a cucerit de la primul ei roman tradus în limba română, „Din cer au căzut trei mere' (Humanitas Fiction, 2021), în care am descoperit modul unic al scriitoarei de a reda lumea asta imperfectă… Privirea ei atentă prinde fiecare detaliu care este pus în carte cu un rost, construiește cu delicatețe personaje greu încercate de soartă și presară totul cu momente comice care ajută cititorul să-și tragă sufletul.

Publicația The Guardian a inclus-o pe scriitoarea armeancă în lista celor mai buni șase autori contemporani europeni, iar romanul „Simon' (Humanitas Fiction, 2023) a câștigat premiul Bolșaia Kniga – Premiul Cititorilor în Rusia. Prilejul discuției noastre a fost vizita lui Narine la București pentru lansarea traducerii în limba română. a romanului „Simon'.

Să începem prin a vorbi despre titlurile celor două cărții ale tale traduse în limba română: „Din cer au căzut trei mere' (Humanitas Fiction, 2021) și „Simon' (Humanitas Fiction, 2023). Ambele mă frapează, dar în moduri diferite. Cum au apărut ele? Și ce a fost mai întâi, titlul sau povestea?
Când scriu o carte mă gândesc în ultimul rând la titlu. Și cred că în cazul romanului „Din cer au căzut trei mere' scrisesem deja o bună parte din el când mi-am dat seama că-mi iese o realitate, așa, semi-magică. Atunci am luat decizia de a încerca să o împachetez în această formulă de basm care a dus la titlul ales. Pentru că fraza „Și din cer au căzut trei mere…', este formula clasică cu care se încheie toate basmele armenești. Adică la finalul fiecărui basm din tradiția armeană din cer cad trei mere: unul pentru cel care a văzut, unul pentru cel care a povestit și altul pentru cel care a ascultat. Și eu cred că asta este o trimitere, cumva, la grădina Raiului, cu mărul pe care Eva l-a rupt din Pomul Cunoașterii, și la pierderea acestui rai.
În ceea ce privește al doilea titlu, „Simon', poate părea cumva ciudat că o carte despre femei poartă numele unui bărbat, dar, iată că Simon era singurul bărbat care le unea pe toate cele patru eroine. Ele toate au ajuns în cartea asta tocmai datorită faptului că în viața lor s-a nimerit să apară Simon. Și de aceea, atunci când am terminat de scris acest roman, mi-am dat seama că el trebuie să se numească Simon.

Care este inspirația din spatele personajului Simon? Un muieratic pe care l-am putea blama, dar care, de fapt, știe ca nimeni altul să se apropie cu delicatețe de sufletele femeilor din viața lui.
Eu l-aș numi un afemeiat romantic. El este, totuși, un om naiv, care nu își dă seama de rolul și importanța pe care o are în viețile acestor femei. Face parte din acea categorie de bărbați care își trăiesc viața fără să-i acorde o prea mare importanță, dar pare că tocmai astfel de oameni construiesc fluxul normal al vieții.
Nu știu dacă ai remarcat, Simon îi lasă un cadou de despărțire fiecărei femei cu care a avut o relație. Iar fiecare capitol din carte este denumit după cadoul respectiv. Pentru că, cumva, mie mi se pare că acestea nu erau doar niște cadouri, erau niște artefacte, ca niște talismane care le protejau apoi pe respectivele femei. Cu alte cuvinte, despărțindu-se de ele fizic, el continua să rămână cu ele în plan emoțional. De aici și alegerea acestor titluri de capitole.

Este „Simon' un roman de dragoste?
Într-un anumit sens, poate că da. Pentru că dragostea este, totuși, una dintre principalele idei ale acestui roman. Dragostea care apare în viețile celor patru femei reușește să le schimbe existența și cursul vieții. E ca un fel de dar pe care îl primesc. În mare, este povestea unor oameni care au încetat să mai spere că pot întâlni iubirea și ea fix atunci li se arată.

Cartea are foarte multe personaje. Cum ai făcut să le gestionezi pe toate? Ai avut un plan?
Am avut un fel de tablă pe care am scrise numele personajelor – pentru că, într-adevăr, sunt foarte multe și e posibil să le uit. Pe tabla aceea am notat toate numele cu săgețele între ele, cine e legat de cine și ce fac. Și când îmi dădeam seama că pot să „scap' deja de un personaj, îl coloram cu un marker verde. Dacă nu aș fi făcut asta, ar fi un haos total în capul meu și n-ar mai fi ieșit nici o carte.

Care este personajul care s-a lăsat cel mai greu scris din această carte?
Cel mai greu mi-a fost să scriu despre Văduva Silvia. Personajul ei este inspirat de o poveste reală și am simțit că trebuie să am mare grijă atunci când îi spun istoria. Am fost atentă să nu inventez prea multe lucruri, să spun mai departe exact ceea ce am aflat și eu.

Cartea începe cu o înmormântare, continuă cu poveștile sfâșietoare a celor patru femei, și totuși, este o carte luminoasă. Cum ai reușit asta?
Nu trebuie să uiți să râzi, chiar și atunci când scrii despre lucruri complicate. Eu privesc scrisul ca pe un ciclu – întotdeauna există inspirație și expirație – și mă străduiesc să păstrez cumva acest echilibru. De aceea în cărțile mele apar din când în când niște episoade umoristice care par să nu fie consonante cu restul povestirii. De exemplu, în romanul „Din cer au căzut trei mere' apare povestea aceea despre drojdia pe care o femeie o aruncă la buda din curte, și drojdia dospește, și tot așa… Teoretic, aș fi putut renunța la pasajul ăsta – care, apropo, e inspirat de o faptă reală, pe care cineva mi-a spus-o -, să nu-l fi inclus în carte. Dar este o povestioară simpatică, amuzantă, și, ce e mai important, îi dă cititorului ocazia să-și tragă sufletul. Mi se pare că tocmai astfel de povestioare amuzante îl ajută pe cititor să treacă prin povestea principală care poate fi ceva mai puternică, mai greu de digerat.

Locul în care se întâmplă majoritatea faptelor din roman, orașul armenesc Berd, este și orașul tău natal. Sunt curioasă dacă este el un loc magic, așa cum îl descrii în carte, în care se întâmplă coincidențe greu de înțeles sau întâmplări care nu pot fi explicate rațional?
Nu este un loc magic, dar este orașul copilăriei mele în care am fost absolut fericită și pe care întotdeauna îl păstrez în inima mea. Cred că pentru că am păstrat o atitudine din asta ușor copilărească față de acest oraș, sau o relație copilărească cu acest loc, el poate să pară magic, ușor fermecat. Copilul are o cu totul altă privire, se concertează altfel pe lucruri. Se uită, de exemplu, pentru prima dată cum zboară un fluture și ăsta este un miracol, vede o furnică cum duce ceva în mușuroiul ei și asta este iarăși un miracol. Totul are această proprietate magică. De aceea, de fiecare dată când mă întorc în Berd, caut în continuare acele mici bucățele din Berdul copilăriei mele care au rezistat timpului, în încercarea de a alcătui un fel de puzzle. Încerc să regăsesc Berdul copilăriei mele deoarece Berdul de azi nu mai are nici o legătură cu cel din amintiri. Vorbeam chiar ieri despre asta și spuneam că orașele le aparțin copiilor pentru că după ce revii în ele și le redescoperi, ca om matur, îți dai seama că ăsta nu mai e orașul tău.

Prin iubirile din viața lui Simon, vedem cumva și evoluția statutului femeii în societate. Cum vezi tu această evoluție în societatea armeană?
Dacă e să comparăm personajele din cartea mea cu situația femeii din Armenia contemporană, situația femeii, în principiu, s-a îmbunătățit. Este mai bună, per total, este mai multă libertate, Dar, firește, există și niște aspecte negative. Armenia este o țară destul de săracă, așa că foarte mulți bărbați au fost nevoiți să plece din țară în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Asta a făcut ca foarte multe femei să rămână acasă să aibă grijă de copii, de socrii, de părinți; toată responsabilitatea privind familia este pe umerii lor. Și e o povară mare de dus pentru că ești singură, ești privată de iubire, inclusiv de iubirea fizică, care este foarte importantă, fiecare zi pe care o trăiești seamănă cu cea de dinainte, sunt multe griji – griji pentru copii, față de bătrâni, muncă etc. S-ar putea să fie o nouă formă de matriarhat cu care va trebui să ne obișnuim. Momentan putem să spunem și că e o nouă fază a antropogenezei și să ne consolăm cu acest gând.

Într-unul dintre interviurile tale ai spus că nu vrei să apelezi la mila cititorului față de personajele tale, dar ce sentimente vrei să cultivi/ trezești în cei care îți citesc cărțile?
Aș vrea să trezesc mai degrabă compasiune pentru că mila mi se pare înjositoare. În final, poveștile acestor femei și ale acestor bărbați sunt destul de obișnuite, banale, ele se întâmplă peste tot, în orice țară, nu e neapărat o poveste armeană. Ce ar putea să înțeleagă o femeie contemporană din povestea văduvei Silvia, de exemplu, ce ar putea să scoată din această poveste… Poate că ar putea să își spună „Ce bine că viața mea este mai bună.' Mi-aș dori ca eroinele mele să trezească în cititoare un sentiment de înrudire, dar și unul de eliberare, că am depășit acele vremuri.

Să ne imaginăm că ai putea alege din biblioteca ta doar două cărți: una clasică și una contemporană. Care ar fi acestea?
Nu trebuie să-mi imaginez acest lucru pentru că exact asta mi s-a întâmplat. Când a început războiul din Ucraina, noi, eu și familia mea, am hotărât să plecăm de acolo urgent. Iar toată biblioteca mea de 500 de cărți a rămas în urmă și n-am nici o speranță că o voi recupera vreodată. Am luat cu mine doar trei cărți: cartea de povestiri a lui Faulkner pe care o iubesc foarte mult, a doua este „Un veac de singurătate' a lui Gabriel Garcia Marquez, o ediție de lux, și a treia este „Zorba grecul' de Nikos Kazantzakis, pe care am luat-o pur și simplu pentru că nu apucasem să o citesc. Dar mi-am cumpărat un Kindle și încerc să mă învăț cu formatul ăsta, deși mi-e greu să citesc cărți electronice.

Interviu realizat de Andreea Chebac.

Foto: Anna Danilova

Frumoasa Laura Cosoi și lumea de basm creată de ea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Ego.ro
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Interviurile Avantaje