Ce trebuie să știi înainte de a merge la spovedanie

Ce trebuie să știi înainte de a merge la spovedanie

Spovedania este un ritual pe care toți cei care au ținut post trebuie să îl respecte, asta daca își doresc să primească sfânta împărtășanie. 

Spovedania este o practică necesară pentru liniștea sufletească a oricărui creștin. Biserica ne învață că imediat după ce ne naștem, la botez, fiecare dintre noi primește un veșmânt de lumină, un înger păzitor și un loc în rai. Cu cât înaintăm mai mult în viață, cu atât acumulăm mai multe păcate, care pătează veșmântul de lumină și ne întunecă sufletul. Acesta este principalul motiv pentru care credincioșii trebuie să meargă și să se spovedească. Este nevoie să ne mărturisim păcate pentru a ne elibera sufletul și pentru a ne bucura de liniște și pace interioară.

Spovedania reprezintă o curățare a sufletului și ar trebui făcută ori de câte ori simțim că ceva ne apasă. Înainte de Paște, cei mai mulți credincioși aleg să postească tocmai pentru a merge să se spovedească și ulterior să se și împărtășească.  În momentul în care un creștin merge să se spovedească, acesta trebuie să îndeplinească niște cerințe și să respecte niște reglui, potrivit sfaturiortodoxe.ro.

Ce trebuie să știi înainte de a te spovedi

1.  Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului 

Foarte multe persoane evită să meargă la spovedit pentru că se simt rușinate de păcatele lor și au o reținere față de preot. Acest lucru este înțeles greșit de către credincioși. În momentul în care merg la spovedit, oamenii trebuie să îl perceapă pe preot ca pe un simplu martor, ei mergând să își mărturisească păcatele în fața lui Dumnezeu și nu în fața duhovnicului.

2. Nu trebuie să ascunzi lucruri atunci când te spovedești

Sinceritatea este cuvântul de bază atunci când vine vorba despre spovedanie. Credincioșii trebuie să mărturisească tot ce au pe suflet și să nu ascundă nimic din ce îi apasă, pentru că făcând acest lucru mai rău păcătuiesc și spovedania lor nu va fi completă.

3. Spovedania trebuie făcută de bunăvoie

Spovedania trebuie să vină din dorința unei persoane de a spune ce greutăți are pe suflet. Atunci când spovedania îi este impusă unei persoane, aceasta nu mai are însemnătate.

Biserica este cea care nu le impune credincioșilor să țină neapărat post înainte de a se spovedi. Spovedania se poate face în orice moment al zilei, însă dacă aceasta are loc înainte de Litrughie, credincioșii nu trebuie să consume niciun fel de aliment pentru a putea să se și împărtășească la finalul slujbei.

Chiar dacă Săptămâna Mare de dinaintea Paștelui este pentru multe persoane momentul potrivit pentru a se spovedi, de preferat ar fi să se aleagă o zi mai puțin aglomerată și asta pentru a putea vorbi în liniște cu duhovnicul. În perioadele aglomerate, spovedania va fi făcută pe fugă și este posibil ca anumite aspecte să fie scăpate din vedere.

În timpul spovedaniei, credincioșii nu trebuie să aștepte să li se pună întrebări de către preot, ci ar fi bine să spună exact care sunt problemele lor, fără a încerca să-și scuze păcatele și să găsească justificări pentru ele.

Bianca Hriscu

Foto: libertatea

Citește și:

Semne că e momentul să mergi la spovedanie

Acatiste pentru diferite trebuinţe. Cum să obții mila lui Dumnezeu prin intermediul sfinților

Dumnezeu ne ajută să luam cele mai bune decizii în viaţă

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate