Ce se întâmplă atunci când consumi alcool în timpul menstruației?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/04/Ce-se-întâmplă-atunci-când-consumi-alcool-în-timpul-menstruației.jpg)
În timp ce unele femei se pot considera norocoase pentru că durerile menstruale nu le dau prea mari bătăi de cap, altele se confruntă cu probleme serioase și cu un disconfort puternic în acea perioadă a lunii.
Chiar dacă fiecare organism este construit într-un mod diferit, iar acest lucru poate influența și menstruația, cercetătorii sunt de părere că există câteva trucuri care pot diminua intensitatea durerilor și că orice femeie ar trebuie să țină cont de ele.
Ce se întâmplă atunci când consumi alcool în timpul menstruației?
În urma mai multor cercetări, oamenii de știință au ajuns la concluzia că alcoolul poate duce la intensificarea durerilor menstruale și la înrăutățirea simptomelor sindromului premenstrual, potrivit independent.co.uk . Chiar dacă nu există interdicții când vine vorba despre consumul de alcool, specialiștii recomandă ca în perioada menstruației să fie evitate astfel de băuturi. Studiul a arătat că femeile care au consumat alcool în timpul menstruației au avut cu 45% mai multe șanse să se confrunte cu simptome ca oboseala, modificarea dispoziției, dureri și sensibilitate în zona sânilor sau pofte alimentare, comparativ cu femeile care nu au consumat alcool. În cazul doamnelor sau domnișoarelor care au consumat cantități mari de alcool, riscul a ajuns la 79%.
Cercetătorii consideră că alcoolul poate modifica nivelul de hormoni din organism, afectând nivelul de serotonină. În plus, pe lângă disconfortul produs, consumul de băuturi alcoolice duce la dilatarea vaselor de sânge, ceea ca va face ca menstruația să fie mult mai abundentă.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Mergi la salon pentru a-ți face manichiura? Uite cu ce boli te poți alege
Importanța vitaminei D în organism. Cum te poate ajuta să previi diabetul zaharat?