Mergi la salon pentru a-ți face manichiura? Uite cu ce boli te poți alege

Cu ce boli te poți alege dacă îți faci manichiura la salon

Locul de muncă solicitant, rolul de mamă și treburile casnice le ocupă femeilor cea mai mare parte a timpului, motiv pentru care foarte multor doamne le este aproape imposibil să se mai ocupe singure de manichiura sau pedichiura lor și ori de câte ori au puțin timp liber, acestea aleg serviciile saloanelor de profil. 

Manichiura la salon a devenit un obicei pentru foarte multe femei și asta pentru că rezultatele obținute aici le depășesc cu mult pe cele de acasă. Unghiile care arată perfect și care rezistă mai mult timp le îndeamnă pe doamne să se lase pe mâna specialiștilor în domeniu. Cu toate acestea, riscurile sunt destul de mari, iar atunci când regulile de igienă nu sunt respectate, sănătatea poate fi pusă în pericol.

Cu ce boli te poți alege dacă îți faci manichiura la salon?

Dacă salonul la care mergi în mod constat pune igiena și siguranța clientelor pe primul plan, atunci nu ai niciun motiv de îngrijorare, dar în caz contrar, poate că ar fi mai bine să te orientezi spre un alt loc și să fii foarte atentă la câteva lucruri mici, dar care îți pot pune sănătatea în pericol.

Probabil că de multe ori ți s-a întâmplat să te alegi cu o mică rană atunci când manichiurista ți-a îndepărtat cuticulele. Chiar dacă nu este o problemă de sănătate majoră, aceasta se poate transforma într-un factor de risc în momentul în care instrumentele folosite nu sunt dezinfectate corect. Toate ustensilele folosite pentru manichiură și pedichiură trebuie dezinfectate cu ajutorul aburului și presiunii, dar cum acest procedeu durează destul de mult, iar programările sunt dese, specialiștii în domeniu apelează la soluțiile dezinfectante, potrivit health.usnews.com. Această metodă este eficientă doar dacă instrumentele sunt ținute în soluția lichidă 20 de minute. Uite cu ce boli te poți alege atunci când îți faci manichiura la salon.

1. Infecțiile fungice

În situațiile în care normele de igienă nu sunt respectate, există riscul de a dezvolta infecții fungice și bacteriene. Micoza unghiilor poate să apară după vizita la salonul de înfrumusețare.

2. Hepatita C

O altă boală cu care te poți confrunta este hepatita C. Dacă instumentele nu sunt dezinfectate și intră în contact cu sângele unei persoane care suferă de această boală, riscul este foarte ridicat. Pentru că nu poți verifica dacă instrumentele au fost dezinfectate, cel mai simplu este să refuzi tăierea cuticulelor, asta pentru a evita orice risc.

3. Herpes

Herpesul poate să apară în momentul în care salonul la care mergi nu are grijă să curețe instrumentele după fiecare utilizare.

4. HIV

Cu toate că infectarea cu HIV se poate face în cazuri foarte rare în momentul realizării manichiurii, trebuie să iei în calcul și acest risc. Contactul cu sângele unei persoane infestate poate duce la răspândirea virusului.

5. Probleme respiratorii

Vizita la salonul de manichiură poate duce și la apariția problemelor respiratorii. Lacul de unghii sau acetona au un miros foarte puternic, iar cei care sunt mai sensibili se pot confrunta cu probleme de sănătate.

6. Cancer de piele

Lampa cu raze UV este folosită des pentru realizarea manichiurii cu gel sau pentru fixarea ojei semipermanente, dar specialiștii atrag atenția asupra problemelor de sănătate pe care aceasta le poate provoca. Expunerea la razele UV este nocivă și în cazuri grave poate duce la apariția cancerului de piele.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

 Importanța vitaminei D în organism. Cum te poate ajuta să previi diabetul zaharat?

Ce trebuie să faci după ce ai suferit un infarct miocardic? Schimbarea care îți poate îmbunătăți starea de sănătate

De ce nu e bine să amesteci alcoolul cu medicamentele

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate