Ce este gastroenterita? Uite cum se manifestă și ce tratament este recomandat

ce este gastroenterita

Majoritatea persoanelor experimentează cel puţin un episod de gastroenterită în timpul vieții. Pentru a scăpa rapid de această afecțiune trebuie să știi cum se manifestă și ce tratament este recomandat pentru a evita apariția complicațiilor.

Ce este gastroenterita?

Gastroenterita reprezintă o inflamaţie a mucoasei stomacului și intestinului cauzată de o infecţie și are ca principal simptom diareea. Fără ȋndoială că diareea nu este singurul simptom al acestei afecţiuni, ci apare ȋnsoţită de stare generală de rău, slăbiciune, lipsa poftei de mȃncare, greaţă sau vărsături, dureri de stomac și crampe abdominale. Ȋn plus, ȋn cazul gastroenteritei acute apare febra, ȋnsoţită de frisoane și dureri musculare.

Ce tratament este recomandat pentru a scăpa rapid de manifestările neplăcute?

Pentru că organismul pierde apa prin scaunele apoase ori vărsături, ȋn timpul gastroenteritei este esenţial să ne hidratăm corespunzător. Există săruri speciale de rehidratare care se pot bea. Probioticele pot și ele să ajute la restabilirea echilibrului gastric și intestinal. Simptomele dispar odată cu eliminarea completă a bacteriei care a declanșat boala.

Sunt ȋnsă și cazuri ȋn care este nevoie de intervenţie specializată, chiar spitalizare. Atunci cȃnd apare deshidratarea severă, se intervine pentru rehidratare prin soluţii perfuzabile. De asemenea, dacă temperatura corpului crește, medicul va iniţia tratamentul cu antibiotice. Dacă această afecţiune apare la copii sau persoane vȃrstnice se merge la spital de la primele simptome deoarece, ȋn aceste cazuri, deshidratarea se produce rapid și poate chiar să le pună ȋn pericol viaţa.

Să contactăm gastroenterita este destul de simplu. Ne putem ȋmbolnăvi doar atingȃnd buzele cu mȃinile infectate cu bacteria ce o declanșează sau atingȃnd alimentele fără să ne spălăm pe mȃini. Există ȋnsă și posibilitatea să contactăm mai ușor boala atunci cȃnd suntem supuși unei perioade de stres, iar sistemul imunitar este slăbit. Ca să evităm să contactăm gastroenterita poate fi dificil, mai ales că zilnic călătorim cu diverse mijloace de transport, lucrăm ȋn colectivităţi unde pot fi adulţi sau copii infectaţi. Pentru a nu risca să ne ȋmbolnăvim este important să avem o igienă riguroasă a mȃinilor. Ȋnainte de masă, mȃinile se spală bine cu apă și săpun. La fel și după folosirea toaletei, atunci cȃnd intrăm ȋn casă ori după ce am călătorit cu orice miloc de transport.

Mai sunt și unele surse de ȋmbolnăvire la care adesea nu ne gȃndim. De exemplu, atunci cȃnd mȃncăm deasupra tastaturii, la birou, intrăm ȋn contact cu o mulţime de bacterii sau microbi. Atunci cȃnd ne legăm șireturile la pantofi sau cȃnd atingem clanţele ușilor de la intrare, pe care au pus mȃna o mulţime de persoane, ne putm contamina. Banii sunt și ei purtători de bacterii deoarece circulă din mȃnă ȋn mȃnă, ȋn toate colţurile lumii.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Ce sunt carbohidrații și cum alegem carbohidrații buni?

Fructul care combate retenția de apă și te ajută să scapi de balonare, dureri de stomac și crampe

Aspectul picioarelor poate ascunde multiple probleme de sănătate. Acestea sunt semnele pe care nu ar trebui să le ignori

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate