Cât de mult ne afectează muzica pe care o ascultăm în căști? Efectele nocive pe care acest obicei le poate avea asupra auzului

cât de mult ne afectează muzica pe care o ascultăm în căști

În drum spre școală, spre job, la volan sau chiar și atunci când merg în parc, o mulțime de persoane au obiceiul de a asculta muzică în căști, cu volumul foarte ridicat. Medicii atrag atenția că acest obicei poate avea efecte nocive asupra auzului, putând să ducă, în cazuri grave, la pierderea definitivă a acestuia.

Folosirea căștilor pentru ascultarea muzicii poate pune în pericol sănătatea unei întregi generații, această practică fiind foarte des întâlnită în rândul adolescenților și tinerilor cu vârsta până în 30 de ani. Specialiștii au găsit o asemănare puternică între daunele pe care muzica ascultată cu volumul ridicat le are asupra auzului și pomparea unui jet puternic de apă.

Cât de mult ne afectează muzica pe care o ascultăm în căști?

Rosbin Syed, specialistul care a condus studiul referitor la impactul pe care muzica ascultată în căști îl are asupra auzului, a descoperit că numărul persoanelor cu vârsta sub 30 de ani și care au leziuni permanente la nivelul urechii a crescut într-un mod considerabil în ultimul deceniu. Rosbin Syed spune că nivelul maxim de zgomot care este permis este de 85 decibeli, mai ales atunci când expunerea la anumite sunete se face pe o perioadă lungă de timp.

Pierderea auzului este una ireversibilă, iar specialiștii se plâng că de cele mai multe ori, pacienții ajung la doctor atunci când problemele sunt destul de grave și nu se mai poate interveni pentru a salva auzul. În majoritatea situațiilor, problemele sunt cauzate de folosirea îndelungată a căștilor. Multe dintre ele depășesc standardul acceptat, distorsionează sunetul, ceea ce duce la apariția daunelor la nivelul auzului.

Acest obicei nociv poate duce și la dezvoltarea unei afecțiuni numite tinitus. Această boală determină apariția unor zgomote constante în urechi, fără ca acestea să fie generate de o sursă exterioară.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cum poate fi depistat la timp cancerul și cum se poate vindeca? Celebrul medic oncolog Christoph Zielinski a dat explicații surprinzătoare

Analiza care ar putea depista cancerul pulmonar într-un stadiu incipient

Obiceiuri care pot pune în pericol sănătatea glandei tiroide

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate