Când începe Postul Paștelui 2018? Ce trebuie să faci în această perioadă

Anul acesta, Postul Paștelui va începe pe data de 19 februarie 2018. Marea sărbătoare a Paștelui va fi celebrată pe data de 8 aprilie, potrivit calendarului ortodox.

Postul Paștelui durează 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor și se va încheia pe data de 7 aprilie. Postul Paștelui este cel mai dur și mai lung dintre toate perioadele de post importante, de pe parcursul anului. Acesta are loc înainte de Învierea Domnului și se mai numește și Postul Mare.

Când începe Postul Paștelui 2018?

Creștinii respectau acest post pentru pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paște și să intre în biserică, conform ziarulunirea.ro. De asemenea, această perioadă poate constitui și o pregătire spirituală înainte de Învierea Mântuitorului.

În Postul Paștelui nu trebuie să avem grijă doar la alimenție, ci și la comportament. Timp de 40 de zile, nu trebuie să mai mâncăm carne, lapte, ouă și niciun aliment care să aibă origine animală. Pe lângă asta, trebuie să eliminăm gândurile negative, trebuie să facem fapte bune, să-i ajutăm pe cei din jur în mod necondiționat și să rostim rugăciuni. Postul nu înseamnă doar o curățire fizică, ci și una spirituală.

Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele se face în funcție de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă determină variația datei Paștelui, în fiecare an.

Mai mult decât atât, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Este sau nu indicat să avem icoane în dormitor? Uite care este părerea preoților

De ce este bine să purtăm o cruciuliță la gât? Multe persoane nu știu acest lucru important

Rugăciunea care te ajută să scapi de blesteme și de spiritele rele

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate