Acatistul Înălţării Domnului. Citește-l azi dacă vrei să îți meargă bine în tot restul anului

În fiecare an, la 40 zile după Paște, creștinii prăznuiesc o mare sărbătoare, și anume Înălțarea Domnului. Înălțarea Domnului, după cum spune chiar numele acestei zile, semnifică ridicarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor.

Din acest loc, aflat în mijlocul Apostolilor săi, Mântuitorul le-a vorbit acestora despre cea de-a două pogorâre a Sa pe pământ.

În ziua de Înălțare a Domnului, creștinii merg la biserică și citesc acatistul acestei sărbători, pentru a fi feriți de rele și pentru a avea noroc tot restul anului.

Acatistul Înălţării Domnului

Iată acatistul pe care trebuie să-l citești cu ocazia acestei sărbători, dacă vrei să ai noroc, potrivit doxologia.ro.

Condacul 1

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Icosul 1

Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:

Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te, la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere, ca să cutremure tot pământul.
Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori, şi foc din FaţaTa să se aprindă.
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer Scaunul Tău şi împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui, ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 2

Văzându-Te Apostolii înviat din morţi, în timpul celor patruzeci de zile, când Te-ai arătat lor, Stăpâne Doamne, vorbindu-le despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi primind poruncă să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, până când se vor îmbrăca cu putere ce va veni de sus, petreceau împreuna într-un cuget, în rugăciune, cântându-Ţi cu o singură gură şi cu o singură inimă: Aliluia!

Icosul 2

Înţelesul vederii de Dumnezeu dezlegându-l Iisuse, ai dus pe ucenicii Tăi afară spre Betania şi i-ai urcat pe muntele Măslinilor, începând să-i găteşti pentru taina marii Tale Înălţări la cer zicând: S-a apropiat, o, prietenii Mei, timpul înălţării; mergând, deci, învăţaţi toate neamurile cuvântul pe care l-aţi auzit de la Mine, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceştia gândind încă pământeşte, Te-au întrebat: Doamne oare, în acest timp vei aşeza din nou împaraţia lui Israel? Tu însă le-ai zis lor: nu este în puterea voastră să socotiţi vremurile şi anii căci acestea le-a luat Dumnezeu în puterea Sa. Iar noi pregătindu-ne de întâmpinarea cerescului Mire cântăm:

Iisuse, Păstorul Cel Bun, nu Te despărţi niciodată de noi, ci să fii pururea cu noi.
Iisuse, Învățătorul Cel Bun, trimite-ne nouă pe Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să petreacă cu noi neschimbat.
Iisuse, Luminătorul nostru, luminează sufletele noastre prin Înălţarea Ta la cer.
Iisuse, Mântuitorul nostru, izbăvește-ne pe noi, prin mijlocirea Ta, de furtuni şi de întristare

Iisuse, Povăţuitorul nostru, îndreptează-ne cu cuvântul gurii Tale spre a-Ţi sluji Ţie.
Iisuse, Ajutătorul nostru, aminteşte-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt făgăduinţele Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate