Despre schizofrenie cu Ştefan Bandol

Despre schizofrenie mulţi vorbesc fără să ştie detalii, lumea obişnuieşte să stigmatizeze ceea ce nu cunoaşte. Există şi acum oameni care îi stigmatizează pe bolnavii cu schizofrenie, neştiind că dacă aceştia îşi iau tot timpul tratamentul, nici nu şi-ar da seama că suferă de ceva.

stefan-bandol

Povestea lui Ştefan

„După ce mi-am acceptat boala (schizofrenia) am început să îmi doresc să fac ceva să-i ajut pe cei care trec prin asta”

Ștefan Bandol este președintele asociației „ARIPI”, a absolvit Facultatea de Geologie și Geografie (în 1988 ) și suferă de schizofrenie încă de când a terminat armata (în 1981). Ștefan este, probabil, unul dintre cele mai bune exemple de oameni pe care boala nu i-a doborât ci, dimpotrivă, i-a făcut să fie atât de puternici, încât să-și dorească (și să reușească, de altfel) să le facă viața mai ușoară celor care se confruntă cu aceleași probleme. Acum, la 35 ani de la primirea diagnosticului, Ștefan vorbește despre forța și hotarârea de a nu se da bătut în fața bolii.

„Îmi este dificil să descriu ce simțeam exact atunci când am primit diagnosticul. Confuzie, revoltă, indiferență, tristețe, amuzament. Le simțeam pe toate și parcă în același timp. Știu sigur că a fost cu adevărat tragic pentru cei din jurul meu. Au urmat tratamente și investigații care m-au făcut să mă tem și mai mult. Momentele în care eram lucid erau cu adevărat cumplite. Abia după ceva timp am început acest tratament care îmi făcea cu adevărat bine și, cu ajutorul medicilor (mai ales a medicilor psihiatri), am început să îmi cunosc boala și să o accept. Atunci când am început să îmi accept boala, în toate privințele, a fost și momentul în care viața mea s-a schimbat cu adevărat.”, povestește Ștefan.

Citeşte şi Ce inseamna schizofrenia

Sentimentele pacienţilor cu schizofrenie

Să surprinzi sentimentele pacienților care primesc pentru prima dată diagnosticul este, probabil, unul dintre cele mai dificile lucruri. Și asta e valabil și pentru medicii specialiști. Mulți dintre pacienții care suferă de boli mintale nici nu ajung niciodată să vorbească despre sentimentele lor cu adevărat.

Probabil de aceea cam tot ce cunoaștem despre schizofrenie provine din poveștile aparținătorilor. Ceea ce face diferența este planul de tratament, nu doar complexitatea acestuia, ci și urmarea sa constantă, fără întreruperi.

Medicaţie şi terapie pentru persoanele cu schizofrenie

Tratamentul trebuie să cuprindă:

  • medicație
  • terapie
  • schimbarea stilului de viață (excluderea alcoolului, evitarea stresului, încurajarea pasiunilor etc.)
  • tratamentul trebuie să fie urmat întocmai după prescripția medicului și, de asemenea, să fie dublat de controale de specialitate periodice.

„În cazul meu a fost cu adevărat simplu. Am trăit pe pielea mea diferența dintre efectele tratamentului standard și cele ale tratamentului personalizat, la care am adăugat și vizite săptămânale la medici psihiatri și psihologi. Și spun că a fost cu adevărat simplu pentru că atunci când am început să accept tratamentul personalizat am început, de fapt, să mă simt bine. Mă simțeam atât de bine, încât am înființat asociația.”, continuă Ștefan.

Despre schizofrenie

În mod tipic, schizofrenia este o afecțiune cronică, care durează toată viața, însă există tratamente care pot fi benefice. Ghidurile clinice recomandă ca pachetul optim de tratament să fie reprezentat de o combinație de medicamente antipsihotice și psihoterapie, psihoeducație și auto-ajutor. Tratamentul eficace le poate permite persoanelor care suferă de această tulburare să se bucure de o viață mai împlinită, completă, ce poate include revenirea la locul de muncă sau la studii, traiul independent și reluarea relațiilor sociale care, la rândul lor, pot sprijini procesul de recuperare.

Asociaţia Aripi

„De asta am și înființat Asociația „ARIPI”. Ca pacient, știu ce înseamnă să te confrunți nu doar cu simptomele bolii, ci și cu ineficiența tratamentului. Știu cât de greu este și, acum, știu și cât de prost suntem informați. Prea puțini pacienți cunosc tratamentele alternative și mult prea puțini aparținători știu că există, pe lângă tratamentele clasice, și injecțiile care se fac o dată pe lună. Iar acestea sunt cu adevărat esențiale. Un astfel de tratament facilitează monitorizarea bolii de către medicul specialist, lucru cât se poate de important pentru pacienții care suferă de boli mintale.

Există din ce în ce mai multe acțiuni menite să le simplifice viața pacienților diagnosticați cu boli mintale. De la conferințe, workshop-uri care îi ajută să-și înțeleagă afecțiunea și să o accepte, până la materiale informative realizate cu ajutorul medicilor psihiatri.

Citeşte şi Romanii se interneaza mai des din cauza depresiei decat occidentalii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate