Dr. Lisa Mosconi, despre menopauză și sănătatea creierului feminin în cadrul conferinței „Let’s Talk About Menopause”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Conferința „Let’s Talk About Menopause', organizată de Ileana Badiu și Ana Bitu la Palatul Parlamentului, a adus laolaltă sute de femei și specialiști de renume care au discutat despre efectele menopauzei asupra organismului și creierului feminin. Invitat special a fost Prof. Dr. Lisa Mosconi, renumit neurocercetător, specialist în prevenția bolii Alzheimer și a îmbătrânirii cognitive.

Dr. Lisa Mosconi, consideră drept una dintre cele mai influente 17 femei din lume care lucrează în cercetare, profesor de neuroștiințe și director al Programului de Prevenire a bolii Alzheimer din cadrul Weill Cornell Medicine (USA) a participat LIVE la eveniment și a atras atenția asupra provocărilor mari cu care se confruntă femeile la menopauză.

În cadrul evenimentului, aceasta a anunțat un proiect global de cercetare, cu o finanțare de 50 de milioane de dolari, desfășurat pe o perioadă de trei ani. Inițiativa își propune să aprofundeze legătura dintre schimbările hormonale din perimenopauză și menopauză și riscul de Alzheimer. „Perioada de la mijlocul vieții este una dintre cele mai provocatoare etape prin care trecem', a subliniat dr. Lisa Mosconi în cadrul conferinței.

Dr. Lisa Mosconi: transformările biologice asociate cu Alzheimer încep deja la mijlocul vieții!


Recunoscută pentru cercetările sale privind relația dintre estrogen, funcționarea creierului, menopauză și sănătatea neurologică pe termen lung, dr. Lisa Mosconi a vorbit despre unul dintre cele mai puțin înțelese aspecte ale menopauzei: impactul schimbărilor hormonale asupra creierului.

Ea a subliniat faptul că sportul, alimentația sănătoasă, somnul, relaxarea și grija de sine sunt esențiale pentru femei, mai ales de la mijlocul vieții, pentru a preveni bolile degenerative. Totodată, ea a vorbit despre pasul uriaș pe care îl face în studiul, gestionarea și tratarea efectelor menopauzei.

„Suntem în plin program global de cercetare pe 200 de milioane de femei din întreaga lume, finanțat cu 50 de milioane de dolari, pentru 3 ani, care are ca obiectiv principal reducerea la jumătate a riscului de Alzheimer pentru peste 330 de milioane de femei la nivel global până în anul 2050. Femeile au un risc de Alzheimer pe parcursul vieții mult mai mare decât bărbații (1 din 5 femei, comparativ cu 1 din 10 bărbați). Transformările biologice asociate cu Alzheimer încep de fapt în creierul femeilor în perioada de midlife (menopauză și perimenopauză), din cauza scăderii drastice a nivelului de estrogen, care funcționează ca un „combustibil' pentru neuroni. Trasăm prin acest proiect harta de intervenție timpurie pentru a stopa degradarea cognitivă înainte de apariția simptomelor.', a declarat dr. Lisa Mosconi, aflată la prima interacțiune cu publicul din România și plăcut impresionată de implicarea liderilor de opinie, a medicilor și a publicului în informarea și educarea în domeniul menopauzei.

Ileana Badiu: 'doar doctorii vor putea să ne îmbunătățească tratamentele și soluțiile'

Aflată la a 15-a ediție, „Let’s Talk About Menopause', organizată de SuperAge partener al Asociației Sunt la Menopauză si Regina Maria, continuă să aducă în spațiul public informație medicală, experiențe reale și conversații necesare despre sănătatea, viața și starea femeilor mature din România.

„Am început această serie de evenimente pentru că mi-am dorit să știe cât mai multe femei ce trebuie să facă atunci când nu se mai regăsesc în corpul lor, în mintea lor, în relația cu cei pe care îi iubesc. Inițial, îmi doream să mă întâlnesc cu femei ca mine, ca într-o terapie de grup. La primul eveniment, au venit cam 200 și atunci am simțit că trebuie să merg mai departe. În ultimii 2 ani, m-am văzut cu 15 000 de femei care își doreau să găsească răspunsuri la întrebări. Așa am ajuns să adun întrebări, să discut cu specialiști și să întreb în locul lor', a declarat Ileana Badiu, una dintre inițiatoarele evenimentului și o voce din ce în ce mai puternică în România pentru femeile care se confruntă cu probleme de sănătate la menopauză.

'M-am uitat cu admirație astăzi la Lisa Mosconi, a fost ca un vis împlinit să o avem live în dialog la evenimentul nostru. I-am citi cărțile atunci când au apărut, din păcate nu atunci când aveam mare nevoie de ele, la 42 de ani, când am intrat la menopauză, dar oricum m-am recunoscut în cercetările ei. Cred că doar doctorii vor putea să ne îmbunătățească tratamentele și soluțiile.', a declarat Ileana Badiu, co-fondatoarea alături de Ana Bitu și Maria Manole a Asociației Sunt la menopauză și a evenimentelor
„Let’s Talk About Menopause'.

Menopauza influențează atât corpul, cât și echilibrul emoțional al femeii

În completarea temei neurologice, evenimentul „Let’s Talk About Menopause' din 21 octombrie a abordat și cele 72 de manifestări posibile ale menopauzei, printr-o perspectivă multidisciplinară asupra sănătății femeilor după 40 de ani. Medici cu diferite specialități au abordat problemele, consecințele și soluțiile pe care le au la îndemână femeile aflate la menopauză.

Dr. Diana Gheorghiu –Coordonator Centru de Menopauza, Doctor in Științe Medicale, medic primar obstetrica-ginecologie, a pus accentul pe perioada de perimenopauză, în care producția de estrogen și progesteron începe să scadă dramatic, perioadă pe care medicul o numește 'cea mai furtunoasă perioadă' din viața unei femei.

Dr. Roxana Voica, medic specialist gastroenterologie a explicat de ce femeile se confruntă cu probleme gastrice tot mai des în menopauză, când apar frecvent balonările și durerile de stomac. Ea a subliniat faptul că estrogenul influențează inclusiv buna funcționare a stomacului, iar faptul că nivelul de estrogen scade tot mai mult în menopauză, acesta încetinește tranzitul intestinal.

Dr. Alexandru Badiul, medic specialist cardiologie, a atras atenția asupra faptului că femeile la menopauză pot avea tensiunea arterială mai mare, deoarece scăderea estrogenului afectează pereții vaselor de sânge.

Menopauza are numeroase simptome și consecințe asupra sănătății și stării generale a organismului. De la digestie, inimă, dantură, oase și activitate cerebrală, lipsa estrogenului are urmări serioase asupra calității vieții și asupra rezistenței organismului.

„La mijlocul vieții, corpul unei femei poate trece prin numeroase schimbări, iar menopauza este una dintre etapele care ne pot influența nu doar starea fizică, ci și echilibrul emoțional și calitatea vieții. Unele simptome sunt tranzitorii, dar pot persista ani de zile, de aceea este important să fim informate, să înțelegem ce se întâmplă cu noi și să știm că nu trebuie să traversăm această perioadă fără sprijin. În Centrul de Menopauză, suntem alături de fiecare femeie pentru a înțelege schimbările prin care trece și pentru a găsi împreună soluțiile care o ajută să se simtă din nou bine în corpul ei', a declarat dr. Diana Gheorghiu, medic primar obstetrică-ginecologie, Coordonator Centru de Menopauză.

Actrița Mirela Oprișor, cu sinceritate despre menopauză

Discuțiile au abordat sănătatea cerebrală și cardiovasculară, schimbările hormonale, microbiomul intestinal, genetica, sănătatea orală, terapia hormonală și cele mai noi opțiuni de tratament. Un alt subiect important a fost relația dintre menopauză, metabolism și greutate, inclusiv rolul terapiilor GLP-1. Ana Bitu, una dintre inițiatoarele proiectului, a împărtășit propria experiență de transformare, după ce a reușit să slăbească aproape 40 de kilograme în urma unei lupte de peste 35 de ani cu greutatea.

Lets Talk About Menopause 21 octombrie, Palatul Parlamentului (11)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 13)

Iar actrița Mirela Oprișor și-a povestit sincer în note umoristice, dar și cu lacrimi în ochi, experiența personală cu menopauza și toate efectele ei apărute în contexte de viață copleșitoare și a încurajat femeile să se susțină unele pe altele: „Vă doresc prietene bune la vremuri grele!', a fost îndemnul cu tâlc, din suflet spus de actriță în aplauzele tuturor.

Într-o sală plină de femei aflate la vârste și în etape diferite ale vieții, îndemnul actriței a avut un ecou puternic. Dincolo de tratamente și studii internaționale, menopauza rămâne o experiență care se traversează mai ușor atunci când este însoțită de informații corecte, de medici bine pregătiți și, poate cel mai important, de femei care înțeleg prin ceea ce treci.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Sanatate