Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mică

traditii si superstitii sfanta maria mica

Nașterea Fecioarei Maria reprezintă un moment foarte important pentru credincioși, această sărbătoare fiind marcată în fiecare an, pe data de 8 septembrie. În popor, sărbătoarea mai este cunoscută și sub denumirea de Sfânta Maria Mică.

Nașterea Fecioarei Maria este prima sărbătoare importantă din noul an bisericesc, care a început pe data de 1 septembrie. Fecioara Maria s-a născut pe data de 8 septembrie și i-a avut ca părinți pe Ioachim și Ana. Momentul nașterii sale a fost unul binecuvântat și asta pentru că cei doi părinți aveau deja o vârstă înaintată, însă acest lucru nu i-a împiedicat să spere că vor deveni părinți. Astfel, cei doi s-au rugat la Dumnezeu, iar dorința lor a fost ascultată, îngerul Gavril arătându-se fiecăruia și spunându-le că rugăciunea lor a fost auzită și că vor deveni părinți.

Pe data de 8 septembrie își sărbătoresc ziua de nume foarte mulți români, numele de Maria sau Marian fiind foarte răspândit la noi în țară. Pe lângă petreceri, de această zi se leagă mai multe tradiții, dar și superstiții.

Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mică

În funcție de fiecare zonă a țării, în ziua de Sfânta Maria Mică trebuie respectate o serie de tradiții.

Această zi este una foarte importantă, mai ales pentru femeile însărcinate sau pentru cele care își doresc un copil. Tradiția spune că femeile care își doresc să devină mame trebuie să se roage foarte mult în această zi, iar dorința lor va fi ascultată și vor rămâne însărcinate. În plus, pentru femeile care așteaptă deja un copil, sarcina și nașterea vor fi mult mai ușoare dacă își vor îndrepta gândul către Fecioara Maria pe data de 8 septembrie, aceasta fiind considerată protectoarea mamelor.

O altă tradiție spune că începând cu această zi, plantele folosite în diferite tratamente naturale își pierd leacul și că nu mai trebuie folosite în tratarea bolilor.

Așa cum se obișnuiește ori de câte ori este o sărbătoare, în fiecare casă trebuie aprinsă o candelă. Aceasta va ține la distanță spiritele rele.

Fiind o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar, în această zi sunt interzise treburile gospodărești. În popor se spune că cei care vor lucra în această zi vor atrage energiile negative asupra lor și vor avea ghinion.

Tot pe 8 septembrie este bine să ne aducem aminte și de cei care nu mai sunt printre noi, acesta fiind momentul cel mai potrivit pentru a da de pomană. Cum prunele și strugurii se găsesc peste tot în această perioadă, acestea pot fi împărțite celor nevoiași, în memoria celor decedați.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cea mai puternică rugăciune pentru împăcare

Rugăciune către Sfântul Alexandru. Spune aceste vorbe astăzi, iar sufletul tău își va găsi alinarea

De ce nu e bine să citești horoscopul

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate