De ce nu e bine să citești horoscopul

De ce nu e bine să citești horoscopul

Ceea ce spun astrele este foarte important pentru un număr tot mai mare de persoane, acestea începându-și de cele mai multe ori ziua prin consultarea horoscopului. 

De ce nu e bine să citești horoscopul?

Chiar dacă este un lucru pe care mulți dintre noi îl facem zilnic, fețele bisericești nu sunt tocmai de acord cu această practică, susținând că cititul în stele ne îndepărtează de credință și de Dumnezeu. În ultimii ani, Papa Francisc a abordat de foarte multe ori acest subiect, explicând cum cititul zilnic al horoscopului ne poate afecta sufletul.

Dacă în trecut acesta îi sfătuia pe creștini să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu atunci când se simt nesiguri și nu la horoscop sau la previziunile ghicitoarelor, Papa Francisc a vorbit din nou despre această problemă, făcând referirire la un pasaj din Biblie.

Mai exact, Papa Francisc a plecat de la momentul în care, în vreme de furtună, Sfântul Petru a pășit pe apă, ținut la suprafață doar de credința lui în Dumnezeu. Astfel, el a explicat ca așa cum Sfântul Petru nu și-a consultat horoscopul în momentul în care a pășit pe apă, așa și credincioși ar trebui să renunțe la previziunile astrale și să acorde mai multă atenție divinității.

„Când nu ne agăţăm de cuvântul lui Dumnezeu, însă consultăm horoscopul sau ghicitorii în cărţi, atunci începe scufundarea noastră. Barca simbolizează viaţa fiecăruia dintre noi, dar şi viaţa comunităţii bisericeşti, vântul potrivnic simbolizează greutăţile şi încercările. Invocaţia lui Petru –  Doamne, porunceşte-mi să vin spre Tine – şi strigătul său –  Salvează-mă, Doamne! – se aseamănă mult cu dorinţa noastră de a simţi apropierea lui Dumnezeu, dar şi cu teama şi angoasa care însoţesc momentele cele mai dure din viaţa noastră şi a comunităţilor noastre, marcate de fragilităţi interne şi de dificultăţi externe. În clipa aceea, lui Petru, nu i-a ajuns cuvântul sigur al lui Isus, ca o funie întinsă de care să se agaţe ca să înfrunte apele ostile şi învolburate. La fel ni se poate întâmpla şi nouă. Când nu ne agătăm de cuvântul lui Dumnezeu  ca să căpătăm mai multă siguranţă, consultăm horoscoape şi pe ghicitori şi astfel începem să ne scufundăm. Evanghelia de astăzi ne aminteşte că credinţa în Dumnezeu şi în cuvântul Său nu ne deschide un drum pe care totul este lin şi liniştit, nu ne scapă de furtunile vieţii. Credinţa ne dă certitudinea unei Prezenţe, prezenţa lui Isus, care ne ajută să trecem peste furtunile existenţei, ne dă certitudinea unei mâini care ne prinde ca să ne sprijine să înfruntăm necazurile, arătându-ne drumul când e beznă. Prin urmare, credinţa nu este o eschivare de la problemele vieţii, ci o susţinere pe drumul căruia îi conferă un sens.”, a fost mesajul lui Papa Francisc, potrivit gandul.info.

Biserica nu susține practicile care prevăd viitorul și asta pentru că ele pot influența foarte mult alegerile creștinilor. Mai exact, chiar dacă unele lucruri din horoscop nu sunt reale, mintea umană le percepe ca fiind adevărate, iar acțiunile fiecăruia ajung să fie modificate.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții si superstiții

Preotul Constantin Necula, despre femeile care se machiază: „Machiajul este consecința unui complex, iar complexele au la bază păcate”

Rugăciunea care te ajută să scapi de depresie

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate