Sandra Ecobescu: „Am creat o școală așa cum ne-ar fi plăcut nouă să fie când am mers la școală”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sandra Ecobescu a pus acum 15 ani bazele Fundației Calea Victoriei și tot atunci viața ei a căpătat o direcție clară. Creată ca o școală care prioritizează pasiunile oamenilor, indiferent de vârstă, Fundația este dovada că arta, literatura și comunicarea au câmpuri nesfârșite de cunoștințe care, departe de a te limita, te ajută să evoluezi personal și profesional.

Cum ai prezenta Fundația – cât mai neconvențional – unei persoane care nu o cunoaște încă?
Fundația este mai mult decât orice, o comunitate a oamenilor de toate vârstele care sunt pasionați de muzică, pictură, antropologie, arte frumoase, spiritualitate, filosofie, istorie, literatură sau psihologie, și care doresc să evolueze în plan personal cu ajutorul unui mentor, a unui specialist. Pe scurt, un loc atât fizic, cât și virtual, care adună oamenii cu mintea și sufletul deschise spre științele umaniste și care doresc să împărtășească această curiozitate, sau chiar un talent, o aplecare spre un anumit domeniu cu alți oameni ca ei.

Știu că povestea Fundației a început dintr-un imbold idealist, un vis de-al tău, dar acest imbold a trebuit să fie apoi asociat cu decizii de management și de antreprenoriat. Cum se împacă aceste două laturi?
Este un dans continuu între ceea ce ne place, ce ne pasionează, ce credem că este util în educația continuă și ceea ce și-a dorit piața la un moment dat, sau ceea ce ne ajută să rezistăm pe piață. Am învățat în timp că există soluții, susținute de multă muncă, pasiune și optimism, care pot transforma, de exemplu, cursuri despre istoria religiilor, despre muzică clasică sau filosofie antică în cursuri de mare succes. Acest lucru nu era posibil în trecut, când domeniile acestea mai complexe erau, de regulă, prezente doar în mediul academic, destinate unui public mai avizat și care stăpânea un limbaj de specialitate.
Pe lângă multe reușite avem și multe momente dificile în care trebuie să găsim echilibrul dintre poezie, ideal și realitate, costuri, taxe și reacțiile publicului într-un context în continuă mișcare.

Dacă nu ar fi Fundația Calea Victoriei ce ai alege să faci, spre ce job/ domeniu te-ai întrepta?
Cred că aș lucra în domeniul muzicii clasice care îmi place foarte mult. Sunt fascinată de ceea ce înseamnă organi­za­rea unui festival, a unui concert de muzică clasică sau a unui spectacol de operă. Când eram adolescentă visam să devin cântăreață de operă, însă nu am fost băgată în seamă, deși învățam arii de operă – fie că erau de soprano, tenor sau bariton – și cântam prin casă. Părinții mei credeau că nu pot trăi decent cu o meserie artistică, așadar nu am urmat cursuri de canto niciodată, dar visez să cânt în viitor pentru cauze caritabile.
Deci probabil că aș fi manager cultural – este un domeniu destul de puțin dezvoltat la noi în țară, iar artiștii, muzicienii, fiind concentrați pe studiul lor și îmbunătățirea interpretării, sunt dezorientați când vine vorba de promovarea unor proiecte sau chiar a propriei cariere. Mi se pare esențial ca muzica clasică și muzica de operă să fie cunoscute de un public cât mai mare, să devină mai accesibile, să ajungă mai aproape de publicul tânăr care să se bucure astfel de bijuteriile create de marii compozitori din istoria muzicii culte.

Care a fost cel mai greu moment din cei 15 ani de existență ai Fundației?
De regulă mă concentrez atât în plan personal, cât și profesional pe lucrurile bune din viața mea, așa funcționează mintea și sufletul meu; chiar am un sistem foarte simpatic, deseori eficient, care îmi șterge din minte amintirile neplăcute: uit de ce m-am supărat la un moment dat pe cineva, sau pur și simplu mă uit în urmă și văd mai ales ce am construit împreună cu colegele, lectorii și partenerii noștri extraordinari.
Greu este să coordonezi oameni, fie că e vorba de echipa noastră, fiecare cu personalitatea și punctul său de vedere, sau de o colaborare armonioasă cu lectorii, pentru că au momente de up and down. Uneori îmi place să glumesc că trebuie să fac terapie sau coaching cu personalitățile cu care colaborăm, sau cu tinerii cercetători, artiști sau umaniști din echipă. Trebuie să poți păstra moralul ridicat, să susții mereu ritmul, să fii mereu creativ, amabil dar și ferm, atât cu publicul, cât și cu toți colaboratorii. Dar satisfacțiile sunt uriașe, odată puse lucrurile în funcțiune se pot crea evenimente sau cursuri spectaculoase care aduc bucurie, entuziasm sau care pot chiar schimba în bine viața a sute și sute de oameni, din țară și din străinătate. Așadar, greu este des, dar și mai des este bine, bucurie, satisfacție și mulțumiri din partea cursanților noștri că suntem o oază de normalitate, un loc unde pot crește, pot interacționa și își pot dezvolta mintea și abilitățile.

Cum vezi următorii 15 ani ai Fundației?
Nu prea cred în planuri cincinale, cum era în copilăria mea, sau să mă gândesc ce va fi peste 15 ani. Îmi doresc să rezistăm, pentru că asta este principala direcție pentru majoritatea instituțiilor culturale private, atât la noi în țară, cât și în străinătate. Artele, științele umaniste sunt cele care păstrează echilibrul în societate, reciclează și alchimizează energiile grosiere, joase în lumină, bucurie, extaz, iubire, creativitate. Deși instituțiile culturale sunt un soi de oxigen pentru plămânii unei societăți, deseori sunt în pericol de a fi primele atacate în perioade dificile, în crize, pandemii, pentru că ele nu se referă la nevoile primare ale oamenilor, ci au de-a face cu un plan mai subtil al educației, al evoluției personale, al intelectului și al deschiderii inimii.
Peste 15 ani vreau să fim o fundație la fel de iubită și de respectată ca azi, dar mai stabilă din punct de vedere financiar, cu mai mulți susținători, mereu flexibilă și deschisă spre nou, dar aducând în fața publicului și lucrurile valoroase care țin de tradiția culturală mondială. Să fim în continuare o comunitate în care fiecare dintre noi să respire idei generoase și să simtă emoții care să îl motiveze să fie mai bun și să facă schimbări benefice în societate.

Fundația Calea Victoriei lucrează cu zeci de lectori pe teme foarte diverse – de la dezvoltare personală și psihologie, la istoria artei, filosofie etc.; în tot acest timp, ai remarcat care sunt caracteristicile unui lector bun, iubit și admirat de cursanți?
Dacă ar fi să caracterizez lectorul ideal, și avem mai mulți de acest fel, aș spune că are carismă, generozitate, deschidere către cursanți, un fel de modestie bine dozată care să excludă înhibarea elevului, profesionalism sau o bună pregătire în domeniul respectiv, umor, bun simț și dorința continuă de a evolua la rândul său. Pe lângă toate acestea aș menționa puterea de a spune – nu știu – la anumite întrebări ale cursanților, deschiderea către cursuri pe teme noi și dorința și bucuria de a explora, de a preda, de a fi împreună cu oamenii.

Totodată pare locul în care s-au adunat toate hobby-urile – muzică, pictură, fotografie, terapie prin dans etc. Te poți gândi la un lucru care te pasionează, dar care nu se regăsește încă printre cursurile Fundației?
Sunt multe lucruri care se pot face sub umbrela extrem de flexibilă și generoasă a Fundației, și urmează să extindem tipurile de activități în această vară pentru a include mai mult teatru, poezie, muzică de toate felurile. Socializarea dintre oameni este iarăși focusul nostru, mai ales acum, când socializarea e mai importantă ca oricând; credem că artele și științele umaniste pot fi un liant între oameni.
Eu sunt foarte interesată de tot ce ține de zona de spiritualitate, mistică, tradiții religioase din diverse spații geografice, precum și de noile trenduri din zona de mindfulness, meditație, dezvoltare personală, care continuă tradiția New Age. Mi se pare fascinantă capacitatea omului de a reinventa, de a recicla și adapta ideea de credință, de conexiune cu divinitatea. Cred că sec. XXI este profund religios, însă într-o formă care amintește de sincretismul religios din Antichitate, când, de exemplu, în Roma Antică oamenii puteau să aibă acasă mici altare cu zeități din întregul Imperiu Roman și era un lucru acceptat de toată lumea. Globalizarea are loc și la nivel religios, spiritual. Pe lângă asta, apar și vechile tradiții religioase sau gândirea magică locală, precreștină, iar această dinamică mă fascinează; mai ales felul în care tinerii sunt deschiși la ideea de magie, divinitate, lume nevăzută.

Este Fundația cea mai mare realizare a ta sau, oricât ai face și oriunde ai ajunge, tot familia contează cel mai mult?
Cred că Fundația este a doua mea familie, deci nu pot să le compar pe cele două; sunt lucruri diferite, care se completează însă și care mă împlinesc ca om și îmi oferă provocări deseori. Cea mai mare bucurie a mea este fiica mea, Mara, o ființă foarte specială, pasionată de literatură, cuvânt și poezie, așa cum rar am văzut pe cineva să fie. Probabil că ea este născută să scrie și să trăiască viața în compania cărților care îi sunt bune prietene.

De multe ori evenimentele culturale sunt percepute ca monotone sau plictisitoare. Ce face Fundația Calea Victoriei ca să evite astfel de calificative?
Atmosfera în care au loc evenimentele noastre culturale, că e vorba de un concert de muzică clasică, de un curs de pictură sau de antropologie, este destinsă, oamenii sunt invitați să interacționeze, să vorbească, să se bucure, să ne trimită feedback. De asemenea este foarte important pentru noi ca felul în care comunicăm să fie viu, ludic și seducător, pentru a atrage publicul spre teme serioase, care uneori îi pot speria. Le promitem că vor avea mici revelații personale, și ne ținem de cuvânt. Și, în plus, nu ne luăm foarte în serios, nu păstrăm o distanță artificială între noi și public, între lectorii noștri, oricât de vedete culturale ar fi ei, și cei care vin să îi asculte. Pe scurt, am creat o școală așa cum ne-ar fi plăcut nouă să fie când am mers la școală.

Ce n-ai fost întrebată niciodată într-un interviu, dar ai vrea să ai ocazia să spui?
Aș vrea să spun că sponsorul nostru principal, cum îmi place mie să mai glumesc serios uneori, este Dumnezeu. Dacă nu aș fi avut credință, încredere că lumea în care trăim este o lume emina­mente bună, că minunile se întâmplă în fiecare zi, că intenția mea și a noastră face semințe de aur care creeză un spațiu cu aer curat și muzică frumoasă, nu am fi ajuns la 15 ani de Fundație anul acesta. Au fost multe momente grele, în care aproape mi-am pierdut speranța că putem rezista sau că există soluții, și, dincolo de munca echipei mele și a mea, s-au petrecut mereu minuni care ne-au ajutat să mergem mai departe. Altfel spus, cred că îngerii și muzele artelor lucrează cu noi, dau din aripi ca să se deschidă drumurile și inimile oamenilor. Una din mantrele mele este „Doamne, ajută-mă să fiu bine ca să pot face bine.'

Întrebări fulger
Care este cartea ta preferată?
Sunt multe, dar îmi vine în minte „Maestrul și Margareta', de Bulgakov, care nu e doar o carte pentru mine, e un univers în care mă regăsesc.
Care este filmul tău preferat?
Evident și aici sunt multe, dar aș spune „Gandhi', cu Ben Kingsley. Îmi plac filmele vechi, din anii ‘30, ‘40, ‘50, dar ador și filmele musical pe care le-am văzut în copilărie și din care îmi place să cânt fragmente – „Sunetul muzicii' și „My fair Lady'.
Ai un talent ascuns? Care?
Cred că am ureche muzicală și voce bună, de lucrat pe viitor. Și poate că uneori pot face bine.
Locul în care vrei să pleci în vacanță?
Lisabona, cred că mă voi îndrăgosti de acel oraș de poveste.

Interviu realizat de Andreea Chebac.

Citeste și:

Interviurile Avantaje, ANDREEA RĂSUCEANU: „Bucureștiul e literatură, așteaptă doar să vină cineva și să-i transforme străzile și bulevardele în rânduri scrise.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Interviurile Avantaje