EXCLUSIV AVANTAJE: Povestea trupei AMADEUS, muzicienele…. altfel

Să recunoaștem: pentru oricine nu îl știe, quartetul fetelor Amadeus – un amestec vibrant de sensibilitate, dezinvoltură şi studii universitare de muzică clasică – este de la bun început o surpriză absolută. 

Cele patru fete au vrut de la bun început să fie nişte muziciene… altfel. Așa s-au lansat și așa au rămas, astfel că o vreme s-a auzit de ele în presă ca despre „excepția show-urilor de muzică'. O excepție frumoasă. Iar ele au schimbat numele în renume și – nonconformiste și distinse – au reușit, prin cultura muzicală, să destrame tiparele genului şi să devină una dintre cele mai originale trupe europene.

Astfel că au început și solicitarile din toată țara și din multe colțuri ale lumii, iar show-ul lor de… „suflet și dans' a devenit un concept uimitor, o provocare, cum spun ele, electrică şi electrizantă, construită din genuri muzicale contradictorii într-un stil fresh rafinat şi modern, debordând de virtuozitate şi energie.

Am iubit muzica încă de foarte mică, m-am născut într-o familie de muzicieni, părinții mei sunt un model pentru mine și pentru ceea ce sunt, și toate valorile după care îmi ghidez existența, le datorez lor. Iar Mihaela Runceanu, verișoara mea, una dintre cele mai mari voci ale muzicii româneşti, a fost iarăși un model, cu profesionalismul și pasiunea ei pentru muzică. Mihaela a fost un artist impecabil din toate punctele de vedere', povesteşte Andreea Runceanu, prima venită în Amadeus, atunci când a luat fiinţă grupul, în anul 2000, la iniţiativa lui Adi Ordean, care dorea să alcătuiască o trupă de fete exclusiv instrumentală, dar actuală, care să poată îmbina pop-dance-ul cu instrumente electrice diferite.

Am crescut cântând, întâi cu vocea apoi cu vioara, iar pasiunea mea s-a transformat în dorinţă si am plecat de acasă, din Buzău, la București, la Liceul de muzică George Enescu, să cuceresc lumea, la 12 ani. Îmi doream să ajung pe scene mari și la vârsta aceea mi se părea absolut totul posibil. Mai apoi m-am întors la marea mea dragoste, vioara, și bine am făcut', mai spune zâmbind, Andreea.

Și visurile i s-au împlinit pe rând: Conservatorul, apoi intrarea în trupa Amadeus şi turneele prin lume. Așa cum de altfel a fost și pentru celelalte fete din grup, la fel, absolvente de Conservator, fiindcă asta au visat cu toate. „Am călătorit în locuri în care nu mă așteptam vreodată să ajung, am învățat multe despre fiecare cultură, a fiecărei țări, și am avut onoarea să cântăm alături de artiști cunoscuți precum: Richard Clayderman, Ron Thal, Alessandro Safina, Lara Fabian etc și bineînțeles alături de prietenii noștri din proiectul Wind of Change', adaugă și Bianca, mezina trupei care mai ține să spună ceva și despre viitorul ei: Peste ani mă văd mai fericită ca niciodată, cu o familie numeroasă, cu o carieră minunată în muzică, cântând pe cele mai mari scene ale lumii alături de cei mai cunoscuți muzicieni, împărtășind aceeași muzică frumoasă și emoție de nedescris'.

„Există public sensibil și entuziast față de originalitatea unui artist. Nu trebuie să-i cauți tu pentru că vor ajunge ei la tine. Important este să împărtășești ceea ce faci și să crezi în munca ta. Știu că muzica de calitate nu va dispărea niciodată. Și e bine așa, fiindcă succesul te face mai responsabil. Devii mai atent și mai pretențios față de viața și alegerile tale', spune și Patricia, violoncelista trupei. Cele patru Amadeus vorbesc despre ele alert, viu, fără ezitări și extrem de matur.

Un drum ca o amprentă

Surprinzător într-o lume versatilă ce poate părea superficială, cum este cea muzicală: „Uite, eu cred că drumul celor care vor să îşi construiască o carieră muzicală este unic precum amprenta digitală individuală. Calităţile cele mai importante sunt, însă, autenticitatea (amprenta personală), transparenţa (să fii tu însuţi), să fii convingător, să crezi în tine, să transmiţi emoţie, dragoste şi fericire.

Pentru mine, muzica a fost dintotdeauna forţa interioară pe care mă pot baza şi care îmi scoate în evidenţă puterea de a nu renunţa. Mai ales acum, că sunt parte dintr-un proiect care se distinge prin unicitate şi eleganță şi că mă simt norocoasă şi mândră că m-am alăturat acestei echipe', intrevine pianista trupei, Laura Lăzărescu. Amadeus – explică cele patru fete -, care în aproape 20 de ani de prezenţă pe scene are în palmares cam vreo 900 de spectacole în ţară şi peste hotare, a încercat dintotdeauna să aducă autenticitate şi calitate indiferent de schimbările muzicale ale vremurilor.

Recital de suflet 

Unul dintre motivele succesului lor este complexitatea apariţiilor. „Încercăm să oferim show-uri care să lege cât mai multe elemente ce stau la baza unui act artistic de succes. Chiar dacă asta înseamnă să renunţi la unele lucruri şi să introduci altele noi, eu consider că muzică va fi întotdeauna frumoasă', intervine și Bianca.

Suntem în era tehnologiei, deci cumva am fost împinse de la spate să ne adaptăm lumii în care trăim. Deşi am înlocuit instrumentele reci cu cele electrice asta nu ne împiedică să cântăm muzică de calitate', adaugă Patricia și completează cu un surâs: „Ca în orice alt domeniu însă, munca şi talentul sunt esenţiale. Cu pasiune, talent şi multă muncă poţi atinge sufletul unui om cântând o singură notă. Asta mi se pare cea mai mare realizare a unui artist. Nu?'.

Andreea Runceanu, Bianca Gavrilescu, Patricia Cimpoiaşu şi Laura  Lăzărescu sunt astăzi cele patru membre ale trupei Amadeus, grupul care, într-o apariție încântătoare a cucerit rapid publicul de la Gala „Femeia anului' a revistei Avantaje, renunțând pentru recitalul acesta la un concert programat în Tunisia.

De ce ați ales așa, să cântați gratuit la Gală, în detrimentul unei apariții plătite peste hotare?', întreb, iar răspunsul ne emoționează și onorează totodată: „Sunt momente în care sufletul îți spune ce alegeri să faci. Vă admirăm mult pentru tenacitatea cu care țineți această revistă la un nivel ridicat, în niște timpuri grele pentru print.

Asta denotă dragostea și respectul pe care o aveți pentru jurnalism dar și pentru cititoarele voastre. Noi suntem femei care muncim mult, și rezonăm cu ideea de a sărbători femeile curajoase care, pe lângă familie, copii, reușesc să își urmeze visurile. Ne-a făcut plăcere să cântăm la Gală'.

Acesta a fost de altfel și gândul pe care au ținut să îl împărtășească tuturor celor prezenți la recitatul de la Gala „Femeia anului': muzica lor te duce într-o călătorie minunată, arătându-ți ce magie poate să creeze fiinţa umană. „Ne bucurăm să vedem că femeile sunt încurajate în tot ceea ce fac. Toate femeile care au urcat în acea seară pe scenă și au primit premii sunt femei minunate, puternice, care muncesc enorm și care contribuie la evoluția și binefacerea noastră, a tuturor. Ne-am simțit mândre că am împărțit aceeași scenă cu ele'.

Confirmă toate, iar Andreea adaugă, concluziv: „Secretul, cred eu, că este să reuşeşti să aduci bucurie oamenilor prin ceea ce le dăruieşti. Startul este greu, poate dezamăgitor pentru un artist talentat pe care încă nu îl cunoaşte lumea. Secretul este să nu încetezi niciodată să crezi în tine şi în muzica ta, pentru că succesul nu vine peste noapte'.

Nu suntem vedete 

Vorbesc apoi, încântate, despre proiectele lor, despre ce le așteaptă pe drumul către inima publicului: „Lucrăm la un album nou și, pe 7 noiembrie, vom lansa un nou videoclip Amadeus. Avem programate multe concerte, videoclipuri noi, plecări din ţară și sperăm să lansăm, cu succes, acest album. Ne dorim să creștem pe zi ce trece mai mult, să aducem noutate și o notă personală în aparițiile noastre și să reușim să vă surprindem de fiecare dată'.

Nu m-am simțit niciodată vedetă', spune Andreea Runceanu, „sunt doar un artist care iubește la nebunie ceea ce face. Sunt sigură că succesul nu m-a schimbat, cel puțin nu în rău. Ce mi-a adus faptul că sunt acolo, pe scenă, în fața atâtor oameni, ar fi poate mai multă încredere în forțele pasiunii mele. E frumos să descoperi că poți să ajungi acolo unde visezi. Asta îți dă aripi să îți dorești să fii din ce în ce mai bun. Principalul motor care ne-a ajutat să depășim momentele dificile din istoria Amadeus a fost efectiv dragostea pentru trupa asta. Știu că sună desuet, dar e real. Întotdeauna am știut că ceea ce facem noi e frumos, e autentic, e viu, și că trebuie dus la maximum de potențial. Și întotdeauna ne-am luat după intuiție, am căutat să ne înconjurăm de oameni de calitate, care să creadă în Amadeus'.

Cum a început de fapt, apropo, aventura Amadeus în lumea muzicii?', întreb interesat de istoria de început a trupei,  iar răspunsul Andreei vine cu un zâmbet elegant și cald, ca îmbrățișat de aduceri aminte: „Am fost acolo când s-a întâmplat, în studioul compozitorului Adrian Ordean. Lui i-a venit ideea să fondeze un cvartet care să cânte un mix de muzică de gen clasic – dar originală – cu ritmuri pop-dance. Și așa, după o selecție, am pornit pe acest drum cu primele mele colege de trupă: Alexandra, Cristina și Grațiela. A fost pentru noi foarte greu, dar și frumos în același timp, să construim ceva nou, fără absolut niciun model. M-a atras mult muzica pe care o compunea Ordean, dar și ideea, care a rămas până în zilele noastre misiunea Amadeus – de a atrage publicul tânăr spre muzica clasică.

Între timp s-au produs multe schimbări, și în materie de muzica abordată, dar și de componență și management, naturale într-o evoluție de 19 ani. Se și vede, în evoluția noastră, că ne-am schimbat – de la vestimentație la muzică – e o schimbare naturală. Și noi am crescut ca femei, ca oameni, ca artiști, iar publicul trebuie să ne vadă exact așa cum suntem. El este barometrul care ne spune imediat dacă este sau nu iubită o piesă de-a noastră'.

Un proiect nonconformist

Există bineînțeles, spune liderul Amadeus, niște calități indispensabile pentru a fi parte a unei trupe muzicale de mare succes. „Prima este calitatea umană, iar asta se reflectă în multe: seriozitate, profesionalism, cuvânt, dorința de a munci, de a nu te opri din învățat și studiat, apoi pasiunea pentru muzică, pasiunea aia autentică, care ne face pe noi să ne dea lacrimile de emoție în timp ce cântăm ceva frumos la repetiție. Și aș mai adăuga încă una. Răbdarea.

Din anul 2010, noi funcționăm ca artist independent. Asta înseamnă că noi (Patricia și cu mine, și în curând, un nou membru), ne ocupăm de managementul trupei, de strategie, de parteneriate, investim în costume, videoclipuri, piese noi, menținem relația cu întreaga echipă și din când în când mai facem și booking. Nu e ușor, dar ne ajută să ne menținem obiectivele pe care vrem să le atingem, fără să renunțăm la autenticitate.

Suntem un proiect de nișă, dar asta ne dă o libertate extraordinar de frumoasă. Am ales să cântăm exact ce simțim, și să nu ne inspirăm din “ce se poartă”, iar asta a cucerit publicul nostru. Fără promovare, fără marketing, doar muzică, muzică pură. Și ca o recunoaștere a meritelor noastre, suntem singura trupă din România sprijinită de Yamaha Music Europe'.

A consemnat Adrian Ciltan

Foto: Alex Gâlmeanu, Robert Marooni, Marius Beju

Citește și:

DOSAR SPECIAL Mari voci ale muzicii lăutărești: Zavaidoc, artistul care a dat opera pe muzica lăutărească

Dana Rogoz, victima abuzurilor în adolescență: „Tot mie îmi era rușine'

Mădălina Ghenea are un nou iubit. Despre cine este vorba?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje