Pofta de dulce sau pofta de pâine anunță o problemă în organism. Vezi cum se traduc aceste pofte alimentare?

pofta de dulce sau pofta de paine

Pofta de dulce sau pofta de pâine, pofta de ceva sărat sau dorința de a mânca non-stop ciocolată. Fiecare dintre ele ți-au adus remușcări cel puțin o dată? Lasă-mă să-ți spun că în spatele acestor aparente capricii stau explicații cât se poate de aplicate medical.

„Poftele alimentare traduc carențe pe care le are organismul fiecăruia dintre noi. Nu există  “îmi e poftă de alimentul X”, iar asta să fie o simplă toană, așa cum se întâmplă să aud foarte des. Nu! Trebuie să reținem acest aspect foarte important.  Poftele traduc, de fapt, o carență pe care o resimte organismul nostru!', explică medicul Pr. Dr. Cornel Brotac, Medic Specialist Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie.

Le-am luat pe fiecare în parte și am găsit explicațiile medicale punctual:

1. Pofta de dulce indică că organismul tău „țipă' după crom, carbon, fosfor, sulf, triptofan. În această situație, consumă broccoli, struguri, brânză, pui sau fructe proaspete. De asemenea, adaugă în alimentația ta ouă, nuci, cereale și legume crude. Nu uita nici de afine, hrean, usturoi și ceapă.

2. Pofta de ciocolată indică o carență importantă de magneziu. Adaugă în alimentația ta nuci, semințe, cereale integrale și multe zarzavaturi.

3. Spui că nu poți să trăiești fără pâine, paste, covrigi, orez, cartofi? Asta înseamnă că ai o nevoie exagerată de a consuma carbohidrați. Consumă mai mult carne, pește gras, nuci, fasole, semințe de chia. Ai o carență de azot.

4. Lapte, brânză, legume cu frunze verzi cam asta ar trebui să consumi dacă simți că organismul îți cere să consumi alimente grase.

5. Dacă nevoia ta de produse sărate este intensă, specialistul dr. Cornel Brotac te sfătuiește să consumi  pește gras, lapte de vacă, vin roșu, bere, stafide, tărâțe din pâine integrală și apă minerală pentru că ceea ce-ți lipsește este clorura de siliciu.

Foto: Shutterstock
Citește și:

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate