Pe 6 decembrie citește Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae! Te ferește de rele, aduce liniște și sănătate în familie

Pe data de 6 decembrie, Biserica Ortodoxă marchează o mare sărbătoare. Este cruce roșie în Calendarul Creștin Ortodox, pentru că în această zi îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nicolae, care a fost cel mai iubit dintre sfinți.

În această zi sfântă, credincioșii merg la biserică pentru a se ruga pentru cei dragi, pentru ca Dumnezeu să le aducă multă sănătate în anul care urmează. Tradiția spune că pe 6 decembrie nu este bine să faci treburi grele în gospodărie, ci trebuie să mergi la biserică și să citești Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. Acesta te ferește de momente grele, ține necazurile la distanță și aduce liniște și sănătate în familie. Iată care este Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, potrivit doxologia.ro.

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Condac 1:

Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile ca să cânt ție: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icos 1:

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-I elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc
prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel ce ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 2:

Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai arătat, Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor, că acela a mustrat pe Irod, săvârșitorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe Arie cel orbit cu eresul, și toată lumea ai voit să o cureți de învățăturile lui cele nedrepte, și turma ta a o lumina, ca un părinte și învățător. Pentru aceea, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Vrând dimineața Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță spre tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și, îngrozindu-l pe el, ai zis: „Nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere”. Pentru aceea și noi grăim ție, Nicolae mărite:
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mângâierea celor ce plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 3:

Am auzit, Nicolae, de minunile tale și m-am înspăimântat, că, de bucurie și de frică fiind cuprins, ce am a răspunde nu mă pricep. Ci tu, prin rugăciunile tale cele treze, luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine: Aliluia!

Icos 3:

Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credința ta cea tare către Dumnezeu, apostolii și proorocii se laudă cu tine, oamenii cei dreptcredincioși spre tine au nădejde. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic, grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, cel ce împreună-locuitor ești cu îngerii;
Bucură-te, cel ce aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel ce ești slujitor asemenea lui Grigorie Teologul în preoție;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânșii tai eresurile;
Bucură-te, cel ce porți o credință cu dânșii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureți lumea de mulțimea zeilor;
Bucură-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre
cinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Biserică;
Bucură-te, că rușinând pe Arie înșelătorul la sobor, l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 4:

O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea voia tatăl lor să le dea, pentru sărăcie, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatălui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcea aceasta, minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Ca să arăți a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea, întru ascuns, trei legături de galbeni ai dat, izbăvindu-l pe el și pe fetele lui de la căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toți:
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoștinței Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana și bucuria celor ce aleargă către tine;
Bucură-te, pâine pentru hrană neîmpuținată celor lipsiți;
Bucură-te, bogăție de Dumnezeu dăruită celor ce viețuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiți;
Bucură-te, că ești blând ascultător celor neputincioși;
Bucură-te, dulceața a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele, prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate