Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Apostol Andrei! Ne ferește de necazuri și ne apără casa de primejdii
Pe data de 30 noiembrie, credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Apostol Andrei. Această zi reprezintă sărbătoare importantă în Calendarul Creștin Ortodox și este marcată cu cruce roșie.
Pe 30 noiembrie nu avem voie să muncim, gospodinele nu trebuie să facă munci grele în casă și nu au voie să spele. De asemenea, credincioșii merg la biserică astăzi pentru a se ruga pentru sănătate și pentru noroc. În această zi sfântă trebuie să rostim Rugăciunea către Sfântul Apostol Andrei, pentru a fi feriți de rele. Dacă o vom spune cu credință ne va proteja de necazuri și ne va apăra casa de primejdii.
Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.
Foto: doxologia.ro
Mihaela Tudor
Citește și:
Când se pune grâu la încolțit. Obiceiul pe care românii îl respectă cu sfințenie de Sfântul Andrei
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei