Nu dormi bine? Încearcă și aceste soluții!

insomnia

Dacă vrei să transformi nopțile tale albe într-o vagă amintire, uită de număratul oilor, de sedativele ușoare sau stresul indus de lipsa unui somn cu adevărat odihnitor. Există trucuri care chiar funcționează. Dacă nu dormi bine, nu înseamnă că trebuie să stai să accepți lucrul acesta, ci să cauți soluții care să funcționeze. 

De ce nu dormi bine?

Motivele pentru care nu te odihnești pot fi multiple. De la alimentația mult prea bogată, la o tulburare psihică. De la stresul acumulat peste zi, la grijile continue.

Nutriționiștii te sfătuiesc să incluzi în alimentația ta produse care conțin triptofan (lapte, brânză de vaci, ouă). Acestea determină eliberarea serotoninei – neurotransmițător care încetinește fluxul energetic și-i asigură creierului tău dispoziția necesară pentru somn. În schimb, alimentele cu tiramină (antioxidant ce stimulează activitatea creierului) trebuie eliminate din meniurile de la cină. Evită să consumi ciocolată, cartofi, roșii, cremvursti, varză murată, spanac. Seara alege să mănânci lapte cald cu miere, iaurturi cu semințe de in. Încearcă să nu mai mănânci nimic cu două ore înainte de culcare.

Reflexoterapeuții te sfătuiesc să încerci și câteva tincturi din plante administrate înainte de culcare. Somnul tău poate fi liniștit dacă iei între 5 și 30 de picături de sunătoare, levănțică, gențiană sau valeriană. Dacă insomniile persistă și după ce iei aceste tincturi, e indicat să consulți un specialist. Se spune că seara la culcare este bine să asculți Bach, Mozart sau Vivaldi. Încearcă și băile aromatice. Utilizează uleiurile esențiale de trandafir, mușețel, ylang-ylang, flori de fân, sunătoare. După baie fă-ți un masaj la tălpi.

Psihologii te sfătuiesc să renunți la toate deprinderile nocive care îți poate afecta somnul. Uită de telefon, de televizor și de internet seara înainte de culcare. Nu mânca în pat și nu te forța să adormi. Somnul este o stare naturală ce nu poate fi comandată prin voință. Gândește-te la ceva plăcut, ascultă o muzică relaxantă și abordează o atitudine pozitivă.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Ține minte: păstura sau pâinea albinelor, soluția ideală pentru excesele din timpul concediului

Ce alimente să consumi pentru a combate transpirația excesivă?

Ai auzit ce poate face moringa? Este planta care vindecă sute de boli

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate