Microchirurgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat. Rata de vindecare este până la 99%

Microchirurgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat

Microrgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat. Este mai puțin traumatizantă decât chirurgia clasică. Nu lasă cicatrici, iar șansele de vindecare după prima intervenție sunt aproape totale. Află ce presupune acest tip de chirurgie!

Microchirurgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat

„Cancerul de piele are avantajul că se dezvoltă la vedere, am putea să-l recunoaștem, e accesibil. Am putea să-l diagnosticăm în faze incipiente. Se dezvoltă unitar, celulă lângă celulă. Scoasă integral tumora, cu toate rădăcinile, poate să fie vindecată”, remarcă Dr. Mihaela Leventer. „Însă, pentru toate cazurile de cancer de piele, în România, am rămas pe tratamentele vechi, când cancerul de piele era cauterizat. Am rămas la chirurgia clasică, în care tumora se scoate larg, sacrificând mult țesut sănătos (2-5 mm). Deseori, inutil, pentru că rămân rădăcini ale tumorii care dau recurență.”

Tumorile de la nivelul feței, al degetelor și din zona genitală se pretează la microchirurgia Mohs. În general, este indicat acest tip de intervenție în zonele vizibile, sensibile și cu țesut puțin, în care orice pierdere contează și poate fi mutilantă.

În Statele Unite, microchirurgia Mohs – numită astfel după inventatorul ei, doctorul Frederic Mohs – este practicată de 60 de ani; în Europa, de peste 40 de ani. În România, metoda a fost introdusă în anul 2007, la Cenrul Dr. Leventer.
Se excizează tumora vizibilă, cu o rezervă de 1-1,5 mm din țesutul înconjurător. Se practică niște tăieturi radiale sau axiale, în funcție de forma tumorii (mai rotindă sau mai alungită), astfel încât să poată fi aplatizată pe lama de microscop. Pe acest specimen se efectuează biopsia, adică se determină natura tumorii (benignă sau malignă). Se localizează și se marchează prin culoare celulele maligne. Se cartografiază marginile țesutului bolnav.

Se continuă în adâncime, cu excizarea în plan orizontal a unui alt strat, nu mai extins decât este necesar. Practic, se înaintează în direcția indicată de prima cartografiere, acolo unde continuă țesutul canceros.

Pentru a fi mai sugestiv, Dr. Mihaela Levente aseamănă procedeul cu felul în care curățăm stricătura dintr-un măr, fără să sacrificăm mai mult decât este necesar. Se analizează din nou ceea ce s-a excizat și procedura se repetă până când nu se mai constată prezența celulelor canceroase în țesut. Atunci înseamnă că s-a eliminat și marginea de siguranță din țesutul sănătos, deci tumora nu mai are din ce să se refacă.

Microchirurgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat. Costul intervenției

Costul unei asemenea intervenții crește odată cu numărul de etape (prelevare de strat + analiză la microscop). Începe de la 4.600 de lei, la care se adaugă 1.300 de lei pentru fiecare etapă suplimentară. Numărul de etape se stabilește în timpul intervenției, în funcție de necesitatea concretă. În final, poate să coste deci în jur de 1.000-2.000 €. În alte țări europene, costul se poate ridca și la 10.000 €, iar în Statele Unite, se situează în jurul echivalentului a 5.000 €. Este adevărat că, în aceste țări, intervențiile de acest tip sunt, în general, plătite de casele private de asigurări.

De ce la noi nu sunt acoperite de asigurări? „Nu există specific în raportare; nu există tratament standardizat și nici un protocol de lucru. În consecință, nu este acoperit de asigurări. Este, deocamdată, o chirurgie curativă de lux,” explică Dr. Leventer.

„Screeningul, însă, adică verificarea sănătății pielii, este acoperit de Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, precizează Dr.  Tiberiu Tebeică.

Microchirurgia Mohs este soluția ideală în carcinomul cutanat

Dr. Mihaela Leventer; Dr. Tiberiu Tebeică de la Centrul Dr. Leventer

Avantajele microchirurgiei Mohs față de chirurgia clasică

În chirurgia Mohs, se analizează în proporțiile 100% marginile formațiunii tumorale și fundul tumorii, astfel încât, la finalul intervenției, se poate stabili cu certitudine că nu a mai rămas nimic din care aceasta să se refacă.

În chirurgia clasică, se excizează într-o singură etapă ceea ce se consideră a fi formațiunea tumorală întreagă, se taie în plan vertical, în niște felii cu grosimea de 2-3 mm și se analizează doar secțiunile acestora. Nu există 100% certitudinea că s-a eliminat și ultima celulă canceroasă a tmorii, astfel încât recurența este frecventă – reprezintă, de fapt, 40% din cazuri, față de numai 1% la carcinoamele primare și 5% la carcinoamele secundare, în cazul microchirurgiei Mohs.

Analiza microcoscopică se efectuează în timpul operației, ca etapă a acesteia, iar rezultatul se pronunță pe loc. În chirurgia clasică, un specimen din țesutul excizat pleacă la laboratorul de anatomopatologie, iar buletinul de histopatologie vine, de obicei, după 28 de zile. Acest lucru întârzie momentul deciziei asupra tratamentului de urmat.

În urma intervenției prin microchirurgia Mohs, pacientul este vindecat; el nu mai trebuie să urmeze un tratament complementar, precum chimioterapia sau radioterapia.

Plaga în cazul microchirurgiei Mohs este minimă, pentru că excizia este mult mai precisă, iar țesutul sănătos excizat pentru siguranță din jurul tumorii are o grosime de 1-1,5 mm, față de 2-5 mm în cazul chirurgiei clasice. În microchirurgia Mohs nu se recurge la cauterizare, procedură care lasă cicatrice definitive, foarte vizibile.

„Față de carcinom, melanomul are o capacitate mai mare de a produce metastaze, încă din stadiul incipient”, observă Dr. Tebeică. „De aceea, microrchirurgia Mohs nu este atât de interesantă pentru tratarea melanomului. Trebuie asumată presupunerea că melanomul a trimis deja celule în alte zone din organism și atunci se merge către schemele de tratament specifice oncologiei.

Totuși, anumite forme incipiente de melanom, cum este melanomul lentigo malign, se pot trata cu microchirurgie Mohs. Atât timp cât leziunile sunt incipiente, pot fi excizate complet de la prima intervenție. Dar aceiași factori de risc care au determinat la un pacient un cancer, să zicem, la nivelul obrazului, pot să-i determine apariția ulterioară a cancerului la nivelul altei zone anatomice. Nu există o garanție în acest sens. Screeningul periodic rămâne obligatoriu.”

Mihaela Serea
Foto: Centrul Dr. Leventer

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din #NUcancerului