Leo Vardiashvili:„Libertatea este prea des cumpărată cu prețul vieților omenești”

01.04.2025, 13:46 .

Dacă ar trebui să ofer 3 argumente pentru care consider „La marginea unui codru nesfârșit' de Leo Vardiashvili, unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultima vreme aș spune că: am apreciat profunzimea poveștii despre pierdere, război și exil – deopotrivă exterior și interior. Am fost cucerită de umorul autorului, de suspansul susținut, care te obligă să nu lași cartea din mână, de multiplele straturi ale narațiunii complexe cu o atmosferă irezistibilă de realism magic. Nu în ultimul rând, romanul publicat de Editura Trei e foarte actual. Este – după cum mărturisește scriitorul – „o scrisoare de dragoste pentru Georgia și georgieni', cu o dimensiune istorică la care rezonează, într-un mod aparte, orice cititor din partea noastră de lume. Leo Vardiashvili este un magician al cuvântului care-și trece cititorii printr-o mulțime de emoții diferite, toate intense. Romanul său „este un bilet doar dus spre Georgia. Eu vă duc acolo în siguranță, promit. Dar pe urmă, mă retrag și vă las pe voi și pe Saba să trăiți aventura'. Despre această aventură neașteptată vorbim în cele ce urmează cu Leo Vardiashvili.

Bună, Leo și mulțumim pentru interviu. Felicitări pentru debutul spectaculos! Hard By a Great Forest' a fost tradusă în 15 țări (corectează-ne dacă greșim) și ai primit aprecieri elogioase de la publicații importante. Erai pregătit pentru un astfel de succes?
Mulțumesc, e foarte drăguț din partea ta! Hard by a Great Forest a fost achiziționată de 20 de edituri, dintre care unele publică în mai multe teritorii. Așadar, e greu de știut numărul exact. Majoritatea recenzorilor au avut cuvinte încurajatoare și calde față de roman. Și așa ajung la întrebarea ta: am fost absolut nepregătit pentru asta! Când i-am trimis manuscrisul agentei mele (Sara OKeeffe), aș fi fost extrem de bucuros dacă romanul ar fi ajuns să fie publicat doar în Marea Britanie. Chiar și perspectiva unui mic număr de cititori mi se părea împlinirea unui vis. După aceea, meritul le revine Sarei și colegilor ei pentru atragerea atâtor edituri. Sincer, nu știu de ce vrăjitorie e nevoie pentru a realiza așa ceva. De atunci, mă simt ca într-un vis suprarealist. Îmi imaginez un pic cum se simte protagonistul, Saba, la începutul aventurii lui.

Există anumite similitudini între viața personajului narator, Saba și viața ta. Ai părăsit Georgia când aveai 12 ani și ai trăit la Londra. Cum ai resimțit reîntoarcerea în țara natală după 20 de ani?
Am ajuns în Marea Britanie în 1995 și nu m-am întors în Georgia până în 2011. Am presupus că perioada aceasta fusese suficientă ca să uit cea mai mare parte din amintirile mele despre Georgia. La urma urmei, aveam doar 12 ani când am plecat. Când m-am întors, am crezut că mă duc într-o vacanță, cu bonusul de a vedea și o parte a familiei pe parcurs. Dar, de îndată ce am coborât din avion, mi-am dat seama că mă înșelasem complet. Chiar și mirosul din Tbilisi mi s-a părut pe loc atât de familiar încât am fost inundat de amintiri. Protagonistul, Saba, trece prin emoții foarte asemănătoare la sosirea lui în Tbilisi. Cu toate astea, spre deosebire de mine, el ajunge la Tbilisi pentru a-și căuta tatăl și fratele care au dispărut în mod misterios. Între timp, animalele din grădina zoologică a orașului au evadat, iar poliția pare să fie foarte interesată și de sosirea lui Saba. Din fericire, eu nu am fost nevoit să trec prin astfel de aventuri bizare, în timp ce urmăream indicii ciudate, criptice, pentru a-mi găsi membrii lipsă ai familiei. Din fericire, întoarcerea mea acasă a fost o poveste mult mai simplă.

La marginea unui codru nesfârșit' are o poveste complexă, multistratificată. Îi urmărim pe Irakli și cei doi fii ai săi, Saba și Sandro, cum părăsesc Georgia forțați de război, și lupta tatălui de a o aduce pe mama copiilor la Londra. Istoria familiei se intersectează cu evenimente dramatice din istoria Georgiei, din diferite intervale de timp. Descrii experiența refugiaților, dar vorbești și despre traumă – la nivel personal, al unei țări „aflate în calea tuturor invadatorilor'. A fost dificil să gestionezi atâtea planuri?
Sigur, uneori mi-a fost dificil să gestionez toate elementele din carte. Este un roman despre pierdere, război, strămutare și experiența refugiaților. Este, în același timp, o scrisoare de dragoste pentru Georgia și georgieni – o introducere în această țară minunată pentru cei care s-ar putea să nu știe prea multe despre ea și oamenii ei. Pe lângă aceste subiecte, despre care poate fi dificil de vorbit, romanul trebuie să fie interesant și distractiv. Pentru mine, asta a fost o condiție esențială. Prin urmare, el e și o aventură prin colțurile întunecate și fascinante ale orașului Tbilisi și apoi prin Georgia cu pădurile sale pierdute, satele străvechi și mănăstirile din impunătorii munți Caucaz. Ingredientul final este umorul – simțul umorului georgian e minunat. Nodar, șoferul de taxi pe care îl întâlnim la începutul cărții, este un reprezentant al tuturor șoferilor de taxi pe care i-am cunoscut în Tbilisi. E o minune de om, amuzant, cu o inimă mare și cu obiceiul de a fuma țigări în lanț. El e adesea cel care aduce puțină lumină în apele întunecate în care se regăsește personajul principal.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa lui Cosmin Seleși. Tot spațiul e gândit pentru copiii lui

Titlul cărții face referire la povestea Hansel și Gretel, un basm de care Saba se simte legat într-un mod intim. Ce semnificație este cel mai potrivit să-i atribuim? Sunt experiențele traumatice pe care nu îndrăznim să le confruntăm, un peisaj sălbatic în care ne putem rătăci?
La marginea unui codru nesfârșit sunt cuvintele cu care începe basmul Hansel și Gretel. Ele sunt un semnal că la orizont se află o aventură suprarealistă, aproape magică. Sunt o promisiune că liniile dintre real și fantastic se vor estompa uneori. De exemplu, Saba aude vocile familiei sale apropiate și ale prietenilor care au murit de mult timp. Ele nu sunt simple voci imaginare, ci au propria personalitate, intenții și scoruri de reglat. Nu sunt doar călători în mintea lui Saba. Nici nu sunt de partea lui: unele voci încearcă să-l conducă spre pericol. Basmele, în special cele mai vechi, dinainte de ecranizarea Disney a celor de Hans Christian Andersen și frații Grimm, mi se par fascinante. De cele mai multe ori, sunt sumbre și pline de pericole. La prima privire, Hansel și Gretel este o poveste despre înfometare, lăcomie, crimă, sacrificiu și canibalism. Și cu toate astea, le citim cu plăcere copiilor noștri. Oare de ce? Eu cred că, parțial, basmele există pentru a-i pregăti pe copii pentru pericolele lumii adulte. Ele sunt o convenție literară magică ce ne permite să privim realitățile întunecate ale vieții într-un mod direct. Dar nu prea direct. Saba nu e capabil să se confrunte cu pierderea copilăriei, a prietenilor și a familiei lui din Georgia. Prin urmare, titlul romanului și aparența sa de basm sunt și o reflexie a reticenței (de înțeles) a protagonistului de a înfrunta prea direct aceste lucruri întunecate, descurajante.

Romanul are elemente de realism magic și totodată, un suspans bine dozat. Întoarcerea lui Saba la Tbilisi și aventurile prin care trece încercând să-și găsească tatăl și fratele dispăruți se citesc cu sufletul la gură. Călătoria lui Saba – exterioară și interioară, ambele la fel de primejdioase – poate fi considerată vindecătoare?
Absolut, aventurile și pericolele exterioare îl învață pe Saba despre puterea și rezistența lui. Cu fiecare indiciu misterios, cu fiecare firmitură, mizele cresc și la fel și pericolele reale, fizice, pe care Saba trebuie să le înfrunte pentru a-și găsi fratele și tatăl. În acest sens, romanul e o poveste de maturizare, presărată cu un pic de realism magic. Totuși, aventura „externă facilitează și călătoria internă a lui Saba, care, după cum ai remarcat, nu e mai puțin periculoasă. El se confruntă cu traume din trecut, cauzate de război și de strămutare, pe care nu le-a digerat încă. Combinate, pericolele externe și cele interne îl transformă în cele din urmă pe Saba într-o persoană foarte diferită de Saba care a aterizat în Tbilisi, panicat și nepregătit…

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa din America în care locuiește Ionuț Dolănescu. Imagini rare cu familia artistului

Mărturisim că latura istorică a romanului, reflectată în destinele personajelor, ne-a impresionat foarte tare. Georgia este aproape un personaj al cărții. Este rezilientă, neînfricată, frumoasă și plină de viață, ocrotitoare, deși uneori georgienii trebuie să-și dea viețile la schimb pentru ca istoria lor să meargă mai departe. Romanul a fost tradus și în țara ta natală. Ce a însemnat acest lucru pentru tine?
Sunt extrem de mândru și de onorat că am fost tradus în georgiană. Am avut și norocul de a juca un rol activ în această traducere. Nu anticipasem deloc așa ceva; eu am scris romanul pentru publicul englez. M-am străduit să surprind caracterul esențial al Georgiei. Am vrut să le prezint Georgia celor care nu erau familiarizați cu ea. Pentru că eu cred că Georgia este demnă de remarcat. Situată la intersecția dintre Orientul Mijlociu, Rusia și Europa, Georgia a suferit multiple invazii, revolte și ocupații – atât vechi, cât și recente. Și totuși, iată-ne încă aici. Libertatea este prea des cumpărată cu prețul vieților omenești. Georgia rămâne în picioare și astăzi pentru că suntem rezistenți și nu ne temem de greutăți, nici de sacrificii. Acesta este motivul pentru care Georgia este, într-adevăr, un personaj principal în carte. Vă recomand să veniți și să vă convingeți singuri.

Știm că ați încercat să stați cât mai departe de politică, dar am dori totuși să te întrebăm, ce părere ai despre ceea ce se întâmplă acum în Georgia? Ce simți în legătură cu protestele și oamenii care continuă să iasă pe pe străzi?
Mă țin departe de politică, de orice fel ar fi, georgiană sau de altă natură, pentru că pur și simplu nu am încredere în ea. Nu am abilitățile sau cunoștințele necesare pentru a oferi comentarii politice la un nivel pe care l-aș considera (după standardele mele) inteligent. Mi-aș putea dedica timpul acestui scop și uneori am făcut-o. Dar eu sunt scriitor, nu politician, nici comentator. Cred că îmi valorific cel mai bine timpul scriind și alte povești pentru cititorii mei. Dragostea pentru patria mea mi-o exprim cel mai bine în paginile acestui roman. De altfel și el e pe cât de apolitic am putut să-l fac. Pe mine nu mă interesează jocul împărțirii vinei politice. Mă interesează consecințele private, umane, la nivel de familie, ale unor fenomene pe care politica le determină adesea: război, strămutare și traumă. Situația actuală din Georgia este dureroasă: mi se frânge inima când văd Georgia răvășită și pe cetățenii georgieni răniți. Dar am încredere în poporul georgian. Vom depăși și această situație. Am trecut prin altele mai rele.

Ce înseamnă Georgia pentru tine, după atâția ani de când ai părăsit această țară? Te mai simțiți acasă acolo?
Georgia este acasă pentru mine. Cea mai mare parte a familiei mele extinse se află în Georgia. O vizitez de cel puțin două sau trei ori pe an. Desigur, mi-am făcut o a doua casă în Marea Britanie, unde îmi petrec o mare parte din timp. Sunt un norocos să am două case.

Ești mândru de originile tale?
Extrem! În ultimul an, în timp ce lucram la publicitatea pentru carte, am devenit agent de turism și consilier pentru numeroși oameni care au vrut să viziteze Georgia după ce mi-au citit romanul. Toți s-au întors îndrăgostiți. Bineînțeles că mi-am dus și majoritatea prietenilor acolo. În ceea ce mă privește, sunt îndrăgostit de arta, literatura, filmul și cultura georgiene, atât contemporane, cât și istorice.

Există atât de mulți oameni pe această planetă care fug de război, oameni forțați să își părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune. Crezi că exilul a devenit un mod de viață?
Din păcate, persoanele care părăsesc sau fug din țările lor nu reprezintă un fenomen atipic. E ceva foarte obișnuit și așa stau lucrurile de secole. Nu știu dacă noi, ca specie, vom ajunge vreodată în situația în care oamenii să nu mai fie nevoiți să-și abandoneze casele. Sau dacă acest lucru este măcar compatibil cu natura umană. Eu așa sper. Între timp, după ce am trăit pe pielea mea strămutarea și statutul de refugiat, pot oferi niște încurajări: Da, e traumatizant. Da, e dureros. Dar asta nu trebuie să definească cine ești tu. Nu trebuie să-ți strice viața. E ceva ce poate fi depășit. Și uneori e posibil să te întorci acasă.

Am aflat că ai vrut să devii scriitor încă din copilărie, după ce ai citit The Lord Of The Rings de J.R.R. Tolkien. Te rugăm să numești 3 scriitori care ți-au influențat într-un fel sau altul viața.
Asta e o întrebare foarte dificilă, sunt prea mulți dintre care să aleg. O să încerc să mă limitez la trei: Cormac McCarthy – pentru că a scris atâtea capodopere care m-au făcut să vreau să scriu și eu și, în același timp, să mă simt complet inadecvat făcând asta. Ken Kesey – pentru că a scris probabil romanul meu preferat, Zbor deasupra unui cuib de cuci. Tolkien – pentru că datorită lui am pornit în această călătorie.

Mulțumim pentru interviu, Leo și în încheiere te rugăm să adresezi un cuvânt cititorilor tăi din România.
Eu mulțumesc pentru ocazie, sunt onorat să fiu intervievat. Iar cititorilor români le spun următoarele: La marginea unui codru nesfârșit' este un bilet doar dus spre Georgia. Eu vă duc acolo în siguranță, promit. Dar pe urmă, mă retrag și vă las pe voi și pe Saba să trăiți aventura. Aveți grijă!
Și baftă!

Ozana Barabancea: Cea mai mare avere nu este banul, ci este timpul petrecut cu cei dragi' INTERVIU EXCLUSIV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro