Gina Bradea: „Am un talent nativ, dar am și învățat enorm”

Este unul dintre cele mai cunoscute nume din zona de cooking online. Are un stil unic de a-și prezenta rețetele: simplu, clar, la obiect, astfel că și cei mai nepricepuți în ale gastronomiei pot descoperi frumusețea artei culinare.

Pe Gina Bradea am prins-o la telefon într-o zi de sfârșit de februarie. Între două conversații cu persoane care se grăbeau să-i trimită Ginei un ajutor pentru primii refugiați sosiți din Ucraina, am reușit să povestim puțin despre viața de dinainte de izbucnirea războiului: cum o așteptau la editură cele două cărți proaspăt ieșite de sub tipar, cum a reușit să-și clădească o comunitate atât de mare în mediul online (pe poftabuna.ro și paginile de socializare), cum îi este viața lângă partenerul ei, Doru, alături de care a sărbătorit 30 de ani de relație, în mica localitate din apropiere de vama Isaccea. De la început, am stabilit să ne adresăm pe numele mic, iar discursul ei direct, implicat și vocea atât de cunoscută prin intermediul rețelelor online mi-au reamintit ce înseamnă să faci ceva cu pasiune, chiar și când te ocupi de asta de-o viață. Pentru câteva clipe, ne-am deconectat de la o realitate nedorită. Acesta e și scopul interviului: să vă deconecteze și pe voi și să vă introducă în lumea uneia dintre cele mai puternice femei din mediul culinar online.

Felicitări pentru cele două cărți recent publicate la Editura Bookzone! Cei care te urmăreau își doreau astfel de cărți. Cum ai construit cele două volume?

Mulțumesc frumos! Cartea cu rețete de post este o reeditare, o revizuire a primului format. Rețetele de post (vegane) au foarte mare căutare și, în acest fel, a apărut această carte: în urma cererii. Cartea ,,Gustul unic de acasă' este un vis mai vechi. De mult o am în minte.

Mi-ai garantat că cine va învăța să gătească după cărțile tale de bucate, va ști să gătească orice. De ce spui asta?

Rețetele mele sunt scrise amănunțit, cu sfaturi și explicații la fiecare pas. Eu spun de ce fac așa și nu invers, dau acele mici secrete care fac diferența. Cartea ,,Gustul unic de acasă' este un manual de gătit, de fapt. Am dat cele mai de bază rețete, de la care se pornește totul. Am explicat diferențele dintre borș și ciorbă, chec și pandișpan, dulceață și gem… Da, sunt noțiuni elementare, dar, de fapt, foarte puțin cunoscute. Am explicat bazele bucătăriei. Cine va citi această carte și va aplica învățăturile ei, da, va ști să gătească orice.

Ești o persoană directă, fie că este vorba despre bucurii, supărări sau nedreptăți. Cum a influențat asta percepția oamenilor din online în ceea ce te privește? E bine să fii direct, e mai bine să fii mai rezervat?

Draga mea, după 9 ani de blogging, mi-am dat seama de adevărul spuselor lui Creangă: ,,și-așa-i rău, și-așa nu-i bine'. Adică: indiferent ce și cum faci, mereu vor fi comentatorii veșnic nemulțumiți care să dea cu piatra. Există buton de block, pe care-l folosesc imediat. Mi-am făcut blog ca să scriu în felul meu, nu așa cum vor alții. E loc sub soare pentru toți, așa că dacă sunt persoane cărora nu le place stilul meu, ok, asta e. Oferta e bogată, pot căuta un alt blogger care să le placă mai mult. Dar… din experiență spun: cei care au mereu ceva de criticat, o fac peste tot, nu doar la mine.

Și apropo de asta, ai o comunitate extrem de activă și de unită, însă știu că există și mesaje imposibil de reprodus pe care le primești. Cum te raportezi la astfel de persoane?

Cum am spus mai sus: block, ura și la gară! Șterg și nu mă deranjez să le răspund. Chiar nu are rost. Și nu e deloc aroganță din partea mea. Sunt om, nu robot, și atâta timp cât eu sunt politicoasă, cer același lucru.

Ești mama a doi copii, Gabi și Diana. Ce le pregătești atunci când se întorc acasă, la mama și la tata?

Copiii mei sunt mari, își gătesc singuri, să știi. Dar când ne vizitează, sigur că le gătesc mâncărurile preferate: ciorbă rădăuțeană sau de perișoare, șnițele, mici, sărmăluțe, eclere, prăjituri.

Provii dintr-un mix de familii din zona Moldovei și a Dobrogei. Dacă e să te gândești la perioada propriei copilării, cu ce mâncăruri ai asocia-o?

Mmmm ce amintiri, da! Cu sarmalele și cozonacii moldovenești, dar și cu preparatele din pește dobrogene.

Plăcerea pentru gătit a fost ceva înnăscut, moștenit sau așa s-a întâmplat, să te apropii de zona gastronomică, nu doar ca pasionat, ci și ca profesionist cu acte?

În familia mea, în ambele zone, am avut femei gospodine, aprige, curate, pasionate de gătit. Am început să gătesc de mică, apoi am învățat și în liceu, apoi cât am lucrat ca bucătar-cofetar. Totul s-a adunat. Am un talent nativ (ca să mă laud puțin), dar am și învățat enorm… Și încă mai învăț, zilnic descopăr cât de puține știu.

Alături de soțul tău, Doru, ați locuit în Italia câțiva ani, acolo unde a luat naștere și blogul. A fost gătitul un mod de a fi mai aproape de casă?

Și asta, dar mă plictiseam cumplit. Stăteam acasă, ai mei lucrau câte 16 ore zilnic, iar eu eram mereu singură. Aveam nevoie să fac ceva, înnebuneam stând degeaba. Așa că am făcut blogul.

Din tot ce presupune prezența în online – filmat, comunicat cu oamenii, testat rețete, care este partea care-ți oferă cele mai mari bucurii?

Totul. Îmi place totul, mă implic în tot cu aceeași plăcere. Sunt genul de om curios, care vrea să știe tot, să facă tot. N-am stare.

Aș vrea să discutăm și despre cel mai greu și sensibil subiect al momentului: războiul din Ucraina și mobilizarea românilor de la graniță, acolo unde tu locuiești, în apropiere de granița de la Isaccea. Tu ai fost lângă cei care au trecut granița, le-ai gătit, i-ai ajutat. Ce este în sufletul tău, în toată această perioadă?

E cumplit, nu poate fi exprimat clar în cuvinte. Eu acum scriu și pe geam văd Ucraina. Nu am crezut vreodată că pot trăi astfel de orori. Am plâns mult și mi-e frică. Groaznic de frică să nu vină și la noi. Doamne ferește!

Gina BradeaSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: Bookzone

Citește și: Interviul exclusiv cu scriitoarea Isabel Allende

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Interviurile Avantaje