Cinci nume, o singură scriitoare și o viață ca un roman. Povestea lui Eleanor Buchanan, autoarea romanului „Fiicele mării”: „Este o carte foarte diferită de cele pe care le-am scris până acum” INTERVIU

Înainte de a deveni Eleanor Buchanan, a publicat timp de peste trei decenii sub numele Jessica Hart, Pamela Hartshorne, Pamela Bell și Flora Harding. Cu Fiicele mării, primul volum al unei serii dedicate celor patru surori Blackmore, scriitoarea britanică își reinventează identitatea literară și pornește într-o nouă aventură. Viața ei ar putea constitui, la rândul său, subiectul unui roman: născută în Africa de Vest, a călătorit prin lume, a acceptat slujbe dintre cele mai neașteptate și a cumpărat cândva un bilet doar dus spre Jakarta, fără să știe prea multe despre compania pentru care urma să lucreze.

Mai puțin cunoscută este povestea copilăriei sale, marcată de probleme de auz și de ore nesfârșite petrecute citind, o experiență pe care o consideră decisivă pentru devenirea sa ca scriitoare. În acest interviu, Eleanor Buchanan povestește de ce a ales să înceapă de la zero cu Fiicele mării, cum s-au regăsit aventurile tinereții în cărțile sale și ce destine le pregătește celorlalte surori, într-o serie care va purta cititorii de pe Riviera Franceză până în Egipt, Maroc și Hollywoodul Epocii de Aur.

Fiicele mării marchează începutul unei noi serii și, în același timp, începutul unui nou capitol în cariera dumneavoastră. Ce fel de carte ați dorit să fie aceasta și ce v-a atras cel mai mult la povestea celor patru surori Blackmore?

Citește și...

Afecțiunea rară de care suferă o concurentă pe care ai iubit-o la Insula Iubirii. A ajuns de urgență pe masa de operație!

Horoscop 10 noiembrie 2026. Vărsătorii se bazează pe relația cu persoane bine plasate, care îi poate sfătui foarte precis

Am petrecut mulți ani scriind ficțiune de gen. Uneori, constrângerile unui gen pot fi o provocare în sine (iar alteori pot fi surprinzător de eliberatoare), dar când a venit vorba de Fiicele mării, am vrut pur și simplu să scriu și să văd ce se întâmplă. Și am descoperit că, pe măsură ce povestea surorilor Blackmore evolua, părea că, într-un fel, tot ce învățasem despre scris de-a lungul anilor, tot ce văzusem și tot ce făcusem, se îmbină în mod uimitor. De obicei, când încep un roman, trebuie să petrec puțin timp jucându-mă cu ideile până găsesc povestea, dar în cazul romanului Fiicele mării, am senzația că, de fapt, povestea m-a găsit pe mine.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cristina Bâtlan a îmbrăcat rochia de mireasă. Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi din viața ei. „Știam că în ziua nunții mele nu o să plouă”

Fiicele mării aduce, de asemenea, un nou nume pe coperta cărții: Eleanor Buchanan. După o carieră care se întinde pe mai bine de trei decenii și cărți publicate sub mai multe pseudonime, de ce ați ales o nouă identitate literară pentru această serie? De ce Eleanor Buchanan și de ce tocmai acum?

Întrucât Fiicele mării este o carte foarte diferită de cele pe care le-am scris până acum, cred că este important ca cititorii să o abordeze fără nicio așteptare cu privire la felul în care scrie Eleanor Buchanan. Dacă, de exemplu, aș fi continuat să folosesc numele Pamela Hartshorne, un cititor ar fi putut lua cartea așteptându-se să fie o poveste despre o călătorie în timp în epoca Tudorilor și ar fi fost dezamăgit. Faptul că am devenit Eleanor Buchanan mi-a permis să o iau de la zero, ca să zic așa. Numele în sine a fost o decizie luată împreună cu editorii mei, care doreau un nume scoțian precum Buchanan, iar eu am ales apoi un prenume care să se potrivească cu acesta. Mi-a plăcut întotdeauna numele Eleanor, astfel s-a născut Eleanor Buchanan…

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine este soțul Paulei Chirilă. Dan Giuvelic este cu 15 ani mai tânăr. Ce afacere are și cum a cunoscut-o pe actriță

Ați scris sub numele de Jessica Hart, Pamela Hartshorne, Pamela Bell și Flora Harding, iar acum sub numele de Eleanor Buchanan. Ce fel de libertate vă oferă un pseudonim? Considerați că fiecare dintre aceste nume corespunde unei laturi diferite a scriitoarei care sunteți?

Citește și...

Theo Rose, criticată după momentul artistic de la botezul fiului lui Alfred Simonis. Tariful pe care îl are pentru evenimentele private

Horoscop 10 noiembrie 2026. Vărsătorii se bazează pe relația cu persoane bine plasate, care îi poate sfătui foarte precis

Ce întrebare interesantă! Cred că pseudonimele sunt în mare parte o chestiune practică. Așa cum am menționat mai sus, un pseudonim nou înseamnă că, atunci când începi un nou gen de carte, cititorii nu fac presupuneri greșite, iar a începe de la zero într-un gen nou și cu un nume nou îți oferă cu siguranță o anumită libertate. Pe de altă parte, durează mult să-ți construiești un public și nu este întotdeauna posibil să-ți iei cititorii cu tine, așa că există și dezavantaje. 

Înscrierea romanului Fiicele mării, m-am inspirat din experiența mea de a scrie în diferite genuri. Nu cred că fiecare pseudonim are neapărat un stil diferit, dar cu fiecare nou pseudonim am învățat ceva nou despre scris; așa că, deși să scriu sub numele de Eleanor Buchanan mi-a permis să mă reinventez într-o anumită măsură, în același timp, reprezintă o combinație a tuturor pseudonimelor mele anterioare.

Cu mult înainte de apariția tuturor acestor cărți, ați dus o viață care pare desprinsă dintr-un roman: ați călătorit prin întreaga lume și ați avut experiențe profesionale foarte diverse. Cât de diferită este femeia care sunteți astăzi de tânăra care a pornit atunci la drum pentru a descoperi toate acele locuri și experiențe?

A trebuit să mă gândesc îndelung la această întrebare! Nu mai sunt nici pe departe atât de curajoasă pe cât eram în tinerețe. Astăzi nu aș mai cumpăra un bilet doar de dus spre Jakarta pentru a lucra la o companie despre care nu știu absolut nimic. Și m-aș gândi de două ori înainte să mă trezesc într-o dimineață și să decid să-mi scot apartamentul din Londra la vânzare și să mă mut la York, unde nu cunosc absolut pe nimeni, înainte de a afla cât timp durează să câștigi bani scriind romane de dragoste. Bănuiesc că nesăbuită este un cuvânt mai potrivit decât curajoasă! 

În sinea mea, însă, cred că simt exact același lucru. Cred că, pe măsură ce îmbătrânești, înveți că există întotdeauna și alte puncte de vedere și că fiecare dintre noi alege să-și trăiască viața în mod diferit. Sunt mult mai puțin convinsă de opiniile mele decât când eram mai tânără. Poate că devenim și mai abili în a ne ascunde sentimentul de inadecvare. Știu că par mult mai sigură pe mine decât mă simt de fapt! Ca toată lumea, viața m-a zgâriat puțin pe ici, pe colo, dar fiecare experiență își găsește, în cele din urmă, locul în scrierile mele.   

Dintre toate etapele vieții pe care le-ați parcurs înainte de a vă dedica scrisului, de la perioada în care ați lucrat la The Observer până la șederea în Australia sau Jakarta, există vreuna pe care, retrospectiv, o considerați etapa care v-a transformat în scriitoarea care sunteți astăzi?

În copilărie aveam probleme de auz și am suferit o serie de operații la ureche. Privind în urmă, pot spune că, din această cauză, eram destul de retrasă. Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței citind în camera mea. La 21 de ani am suferit o operație prin care mi s-a implantat un timpan artificial, iar faptul că am început să aud bine m-a făcut mult mai sociabilă și mi-a dat încrederea necesară pentru a călători și a accepta o serie de slujbe ocazionale, modeste, dar interesante. Toate aceste experiențe mi-au fost de folos când a venit vorba de scris, dar, dacă m-a transformat ceva într-o scriitoare, cred că acel element a fost copilăria petrecută cu nasul în cărți.

Ați trăit și ați călătorit în atât de multe colțuri ale lumii, și totuși spuneți că încă sunteți în căutarea unor „orizonturi largi'. Dacă ați putea pleca mâine oriunde, fără obligații și termene-limită, unde v-ați duce?

Ce întrebare dificilă! Sunt atât de multe locuri care încă așteaptă să fie explorate, dar pentru mine Australia are cele mai vaste orizonturi și cea mai strălucitoare lumină. Un loc în care nu am fost niciodată și pe care mi-ar plăcea foarte mult să-l văd este regiunea Kimberley, din nordul Australiei de Vest: dacă ar exista un zbor mâine, aș urca cu mare plăcere în acel avion!

„Fiicele mării' este doar începutul poveștii familiei Blackmore. Ce ne puteți dezvălui despre următoarele volume din seria „Surorile mării'? La ce lucrați în acest moment și cât de multe știți deja despre soarta celorlalte surori?

Tocmai am terminat prima versiune a celei de-a treia cărți, The Sandstone Sister, a cărei acțiune se desfășoară în Egipt și Maroc. Mi-a plăcut enorm să scriu această carte și țin foarte mult și la personajele din Piatra-lunii, a cărei acțiune se desfășoară pe Riviera Franceză și care a fost publicată (în Marea Britanie) în ianuarie 2027. Mai rămâne de scris doar povestea ultimei surori: în plan trecut, acțiunea se va desfășura în Hollywoodul Epocii de Aur și în pădurea tropicală din Costa Rica, dar încă aștept să mi se dezvăluie narațiunea din planul prezent! Oricum ar fi, povestea se va încheia în Scoția, cu cele patru inele reunite și cu destrămarea blestemului străvechi. 

O directoare face zilnic 130 de kilometri ca să ajungă la o școală pe care a găsit-o în ruină, în Olt. A renovat-o cu 120.000 de euro iar numărul copiilor s-a dublat: „E acasă'

Citește și următorul articol:

Mirela Vaida, secrete din familie: „Toate cumpărăturile le face soțul meu! Vă zic un secret: el îmi cumpără și cosmeticele. Soțul meu știe tot' INTERVIU