Gem de zmeură cu fistic, gata în doar câteva minute! Rețeta delicioasă a lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan și Dani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă te-ai gândit că gemul de casă este o muncă grea și migăloasă, află că nu trebuie să fie așa! Cu o rețetă simplă, rapidă și spectaculos de gustoasă, Vlăduț de la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani' ne învață cum să redescoperim plăcerea conservării la borcan fără efort!

De această dată, el ne îndeamnă să profităm din plin de abundența zmeurei și să pregătim un gem cu un twist surprinzător: cu fistic aromat pentru o notă sofisticată și o textură deosebită. Specialistul de la Neatza a prezentat o metodă cât se poate de rapidă. În câțiva pași simpli, gemul este deja gata de pus în borcane.

gem zmeura vladutSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

„Pentru că este vară și fructele abundă, mai ales în piețe, este indicat să începem să pregătim gemuri. Rețeta presupune ca pentru un kilogram de fructe să se adauge 500 de grame de zahăr gelifiant', a explicat Vlăduț în emisiunea Neatza.

Ingrediente:

  • 1 kg de zmeură proaspătă (sau ce alte fructe doriți)
  • 500 g de zahăr gelifiant
  • fistic crud-uscat, decojit și nesărat

Mod de preparare:

Într-o oală încăpătoare, se pune zmeura și zahărul gelifiant. Se amestecă ușor cu o lingură de lemn, pentru ca fructele să nu se zdrobească prea mult. Se dă totul în clocot și se lasă să fiarbă doar 4-5 minute. Da, atât de repede e gata!

Gemul de zmeura se fierbe 4-5 mnute intr-o cratita
Într-o oală încăpătoare, se pune zmeura și zahărul gelifiant

Apoi gemul se pune fierbinte în borcan și la final se adaugă deasupra fisticul decojit pentru o textură crocantă și un plus de savoare, după cum a dezvăluit îndrăgitul bucătar.

Gemul de zmeură se pune fierbinte în borcane si deasupra se pune fistic
Gemul de zmeură se pune fierbinte în borcane si deasupra se pune fistic

Totul e gata extrem de rapid, fără să necesite să petrecem foarte mult timp în bucătărie. De asemenea, cu ajutorul zahărului gelifiant, fructele își păstrează culoarea și proprietățile. Și vitaminele rămân în proporție foarte mare, prin intermediul acestei metode speciale.

Preparatul e perfect de servit atât cald, pe o felie de pâine proaspătă cu unt, cât și rece, dimineața, lângă o cafea aburindă sau într-un desert de vară rapid, precum un cheesecake sau lângă o cupă de înghețată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Retete culinare