EXCLUSIV AVANTAJE Eli Lăslean: “În momentul acesta, am curaj să merg în fața lui Armani și să dau o probă de lucru”

Vezi pozele

Se zice că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce. Însă, atunci când tragediile ne lovesc neînduplecate, uităm, sub povara suferinței, de resursele de regenerare care există în fiecare dintre noi. Căci nu suntem nici pe departe atât de vulnerabili pe cât ne credem, ci avem în noi puterea extraordinară de a renaște din propria cenușă. 

Dar există oameni pe care tragediile nu reușesc să-i doboare. Acești oameni aleg nu doar să SUPRAVIEȚUIASCĂ, ci să TRĂIASCĂ. Ei înțeleg, mai devreme sau mai târziu, cât valorează viața și decid că pot trăi mai bine și mai frumos decât înainte de momentul zero.

În octombrie 1998, creatoarea de modă Eli Lăslean se îndrepta cu mașina de la Arad, orașul natal, către București pentru a achiziționa câteva mașini de cusut. Pe Valea Oltului, mașina condusă de soțul ei a intrat în coliziune cu un tir. În urma impactului, soțul creatoarei de modă a fost grav rănit și a încetat din viață câteva săptămâni mai târziu. 

Cum v-ați cunoscut soțul și cum a fost relația cu el?

L-am cunoscut când eram în anul doi de facultate. Făcusem o criză de fiere și am fost transportată la spital. Era și el internat acolo. Ne-am întâlnit la sala de mese, la micul-dejun. Mi-a povestit multe, printre care și faptul că joacă tenis. Eu am fost pasionată de tenis dintotdeauna. Ne-am apropiat, dar, într-o primă fază, doar ca prieteni. 

Cu timpul, între noi s-a născut o frumoasă poveste de dragoste. În ultimul an de facultate, ne-am căsătorit. Dar am făcut doar cununia civilă, și asta întrucât el nu a vrut să ne căsătorim până nu a reușit să aibă salariul lui. Dorea să-și asume integral funcționarea familiei noastre. Soțul meu a fost suportul meu cel mai devotat. 

Am apreciat mult la el acuratețea cu care îmi rezolva orice problemă, modestia, lipsa orgoliului și dorința de a face bine. Nu era deloc o persoană comodă. Dacă, în miez de noapte, un prieten îi cerea ajutorul, în cinci minute era gata. 

Era un om frumos la suflet, dincolo de faptul că era un bărbat frumos, sportiv, elegant, un tată și un soț devotat. A fost omul care a crezut în mine. Fără suportul lui, nu aș fi făcut nimic. Noi am început businessul cu 300 de dolari împrumutați de la o familie de prieteni din București. Soțul meu a fost cel care a construit și a aranjat atelierul. 

Am fost împreună 20 de ani, dintre care 18 ani am fost căsătoriți. Aveam 41 de ani când s-a produs accidentul care ne-a despărțit definitiv. Dintr-odată, m-am trezit singură, cu un adolescent de 15 ani, cu două șantiere, cu 24 de angajați. Și am reușit să merg mai departe. Dar în toți anii ăștia am simțit clientele aproape, și asta mi-a dat o mare putere. Cred că a fost un drum în care am făcut foarte multe femei fericite. De altfel, succesul Ellis se bazează pe fericirea clientelor sale. 

Ce turnură a luat viața dumneavoastră după accident?

Munca a fost salvarea mea. La șase săptămâni de la accident, veneam la primul târg de modă. Am avut un succes fantastic, iar în martie anul următor deschideam un magazin în World Trade Center. Așa începea ascensiunea mea în București. Am venit în Capitală nu ca să demonstrez ceva, ci ca să mă vindec. Am simțit nevoia să fug de acasă, din locurile care mă dureau foarte tare. 

După accident, am ajuns cu soțul meu la spital și acolo am simțit ce înseamnă să fii no name. Într-un pat alăturat, era o persoană care lucra la Bancorex, în jurul căreia roiau toți doctorii, iar pe noi cu greu ne băga cineva în seamă. Asta mi s-a părut cumplit de nedrept. Și atunci mi-am dorit să avem și noi reprezentarea valorii pe care simțeam că o avem de fapt.

Băiatul dumneavoastră cu ce se ocupă?

În prezent, fiul meu are un business cu transporturi internaționale. Timp de un an, a făcut pe șoferul pe camionul propriu, iar acum are angajați. 

Asta după ce a activat, timp de șapte ani, în armată. A fost unul dintre bravii ostași din Armata Română, a participat la un stagiu de șase luni în Kosovo, s-a evidențiat printre tinerii de elită și a câștigat titlul de Soldatul Anului. Seamănă cu tatăl lui, și fizic, și ca gentilețe. Nu l-a pasionat, însă, moda. Și-a dorit altceva și e firesc să fie așa.

Credeți că în viață există o singură mare dragoste?

Mult timp am crezut că nu, dar acum, dar dacă trec prin filtrul timpului toate câte mi s-au întâmplat, cred că da. Există o singură mare dragoste, restul sunt îndrăgosteli, pasiuni. Dragostea adevărată este aceea care rămâne la cote constante și, da, cred că este una singură. 

Ce anume v-a determinat să luați drumul modei? Aveați în copilărie preocupări către zona asta?

Eu am crescut cu imaginea mamei mele care îmi făcea hăinuțe. Îmi amintesc mașina de cusut la care lucra, foarfeca pe care o folosea la tăiat și mi-am dorit să o imit. Și văzând-o pe ea cum îmi făcea rochițe frumoase, cu buzunărele în formă de inimioară, am început să fiu fascinată de această activitate. Nu aveam mai mult de 4-5 ani. 

Ulterior, am început să mă gândesc cum dintr-o bucată de material aș putea să-mi fac eu o bluză, apoi am descoperit tiparele de prin reviste și, când am crescut un pic mai mare, am început să-mi fac eu singură hainele. Dar nu m-am gândit niciodată serios că aș putea să fac din asta o carieră. 

Cum și când v-ați dat seama că vreți să transformați pasiunea în carieră?

Pentru că eram premianta clasei, m-am orientat spre studii universitare. Mă fascinau legile societății, economia politică. Și așa am ajuns să fac Științe Economice. Însă, lucrând ca economistă, am descoperit că nu simt o plăcere deosebită când fac o balanță contabilă. După patru ani în care am fost șefa biroului Export la Fabrica de Confecții din Arad, am aplicat pentru funcția de contabil-șef la Organizația Pionierilor. Dar, la scurt timp, a venit Revoluția și organizația s-a desființat. Așa că m-am pomenit șomeră și a trebuit să-mi regândesc cariera.

În acea perioadă, am văzut la TVR filmul Prețul succesului și așa am descoperit lumea aceea în care o femeie curajoasă își suflecă mânecile și își croiește drum prin viață. Personajul Emma Harte m-a fascinat și a fost modelul care m-a inspirat.

Cu primii bani câștigați, m-am dus la un târg de modă la Milano. Îmi doream enorm să văd o prezentare de modă adevărată și lucrul acesta s-a întâmplat în februarie 1992. Prima prezentare a fost un show Gucci. În momentul în care le-am văzut defilând pe podium, la doar 10 metri de mine, pe Claudia Schiffer, pe Naomi Campbell, pe Linda Evangelista, am simțit cum lacrimile încep să-mi acopere fața. Aveam impresia că cerurile s-au deschis. Vedeam în fața mea moda pe care până atunci doar o visasem. 

A urmat o vizită de lucru pe Montenapoleone, unde am fotografiat toate vitrinele. Absorbeam ca un burete toate informațiile legate de moda occidentală. Visul meu era să creez o linie care să-i dea femeii din România naturalețea femeii din Europa. 

Pentru mine, Milano e leagănul modei și tot ce-am văzut și-am fotografiat atunci m-a amprentat definitiv, iar stilul italian este, pentru mine, eleganța occidentală modernă la care subscriu mereu. În anii care au urmat, s-au născut colecțiile Ellis. Aveau un ceva' care amintea de eleganța stilului italian.

Succesul nu a venit fulgerător, ci pas cu pas, cu prima clientă, cu a doua, cu a treia. 

De la început am avut ocazia să o întâlnesc pe Zina Dumitrescu, care s-a uitat la hăinuțele pe care le făceam și mi-a zis: Dragă, ai simțul proporțiilor, simțul culorii, dă-i înainte, o să ajungi departe'. Și asta m-a încurajat să continui pe acest drum.

După șapte ani de frumoasă dezvoltare, am avut acel cumplit accident. A urmat un an în care mi-am pierdut echilibrul, dar după aceea am pompat multă energie și foarte multă muncă și am avut un succes fantastic. Cifra de afaceri se mărise de 50 de ori. În anul 2002, am construit un sediu nou de firmă și am inaugurat trei magazine proprii, în Oradea, Craiova și București, în numai 10 zile. Dar a fost prea mult. Am făcut și greșeli. Rețeaua de cinci magazine proprii de care eram foarte mândră a însemnat, de fapt, întreruperea relațiilor cu retailerii din țară, concomitent cu începerea unor relații personale cu clientele casei, care-și doreau ținute personalizate. La ora actuală, suntem într-o zonă de nișă în care avem două showroom-uri, în Arad și în București, și un cerc mare de cliente ale casei, care-și doresc să poarte Ellis. 

Cu timpul, am câștigat foarte multă experiență. În momentul acesta, am curaj să merg în fața lui Armani și să dau o probă de lucru. El este pentru mine maestrul absolut. Rafinamentul lui nu-l are niciun alt creator de modă.

Oamenii vă știu, în prezent, ca fiind designerul Primei Doamne. În ce context ați cunoscut-o pe doamna Carmen Iohannis?

În anul 2015, la ziua Principesei Margareta, cineva din anturajul doamnei Carmen Iohannis m-a sunat și m-a întrebat dacă aș dori să-i fac o rochie. Era prima ieșire a doamnei Iohannis în calitate de Primă Doamnă. Practic, această colaborare a început având la bază un vis frumos, acela de a îmbrăca într-o bună zi o regină. Neavând monarhie, pentru mine regina este Prima Doamnă. 

A fost un mare succes și asta mi-a dat multă încredere în mine. A fost începutul unui alt capitol în cariera mea și în viața mea. Am realizat multe ținute pe care doamna Carmen Iohannis le-a purtat cu eleganță, în vizitele oficiale. Dacă ar fi să le număr, am trecut de 30. E o responsabilitate enormă, este o presiune mare și mult stres, trebuie s-o recunosc, dar satisfacțiile sunt pe măsură. Mă bucură foarte mult felicitările pe care le primesc pentru ținutele Primei Doamne.

Cum o percepeți pe Prima Doamnă?

Este încântătoare, este un spirit yang, e foarte veselă și senină, adoră culorile pastel, senine. Nu-i plac tonurile închise, sobre. Practic, se simte confortabil în culori care-i reprezintă spiritul pe care-l are, un yang plin de senin.

Ați avut șansa s-o cunoașteți și pe Brigitte Macron, care v-a călcat pragul atelierului. Ce impresie v-a făcut Prima Doamnă a Franței?

Cred cu tărie că acolo sus cineva mă iubește. Când eram elevă, adoram limba franceză și visam să trăiesc în Franța. Am o dragoste imensă pentru tot ce înseamnă Franța, cultura și civilizația franceză. 

Cu prilejul vizitei cuplului prezidențial francez în România, i-am pregătit doamnei Iohannis trei ținute. Toate au fost, se pare, foarte apreciate de Brigitte Macron. De fiecare dată când îi fac o ținută, sunt extrem de emoționată. Mă gândesc să nu fi scăpat vreo mică imperfecțiune, să nu se descoasă, să nu apară vreun mic accident care să facă nepurtabilă o rochie. Am mari emoții până primesc feedbackul că totul a fost ok. Și în cursul acelei zile, am primit un telefon din partea anturajului Primei Doamne și am fost întrebată dacă sunt la atelier. M-am speriat, am crezut că s-a întâmplat ceva. Din fericire, nu se întâmplase nimic. Eram, însă, anunțată că, în 15 minute, doamna Brigitte Macron urma să ajungă la atelier. 

Prima Doamnă a Franței e o persoană foarte plăcută, foarte prietenoasă. M-am simțit minunat pe parcursul scurtei vizite pe care a făcut-o la noi în atelier. 

Tot ceea ce am făcut până acum a fost să-mi demonstrez mie că pot să ajung la perfecțiune. Cred că, la ora asta, rochiile pe care le fac pot îmbrăca orice față regală. Mă simt pregătită ca, într-o bună zi, să le îmbrac chiar pe Kate Middleton sau pe Meghan Markel cu rochii produse de noi în atelier cu atâta dorință de frumos și migală.

Ce alte personalități au mai apelat la dumneavoastră?

Acum doi ani, am fost solicitată să concep ținutele pentru cocktailul de gală al FED Cup și atunci le-am îmbrăcat pe fetele care joacă tenis, în frunte cu Simona Halep.

Eu sunt o mare iubitoare de tenis. Una dintre marile mele plăceri este să am racheta în mână și să reușesc să trec mingea peste fileu. Îi sunt profund recunoscătoare profesorului Segărceanu Senior, care mi-a pus racheta în mână la 42 de ani.

De altfel, am și un proiect, Discover yourself, care a pornit de la convingerea mea că multe femei nu realizează ce talente ascund. Cred că, dacă aș fi descoperit mai devreme această pasiune pentru tenis, aș fi avut șanse să fiu o altă Virginia Ruzici. 

I-am făcut, în urmă cu mulți ani, o rochie și Nadiei Comăneci, i-am făcut rochia de mireasă Simonei Amânar. Monicăi Iagăr i-am creat rochia pe care a purtat-o la cununia civilă. Soția fotbalistului George Ogăraru, soția lui Helmuth Duckadam au purtat și ele, în ziua nunții, rochii de mireasă create la noi în atelier.

V-ați axat mai mult pe zona sportului.

Brandul Ellis s-a născut într-o sală de sport. Primii pași în modă i-am făcut într-o prezentare de modă cu copii. Pe atunci, fiul meu avea 7 ani. Le-am creat niște ținute de ceremonie tuturor prietenilor lui și am organizat primul show de modă într-o sală de sport. Cred că acest filon de sportivitate și fairplay m-a ghidat pe tot parcursul evoluției mele. Apreciez în mod deosebit atitudinea corectă.

Când brandul Ellis a împlinit 10 ani, am simțit nevoia să organizez o Gală Ellis Eleganță și Fairplay, pentru că, până la urmă, fairplay-ul se traduce prin eleganță în atitudine. Și lucrul acesta am dorit să-l premiez în numele clientelor mele minunate datorită cărora eu exist. Am o imensă recunoștință față de toate femeile care au scos din buzunar un anumit buget pentru a-și achiziționa haine create la noi în atelier. Fiind economistă de profesie, m-am uitat întotdeauna în jurul meu și am încercat ca produsul vestimentar pe care-l ofer să fie într-o zonă de accesibilitate.

Trei ani la rând am organizat aceste gale de care sunt foarte mândră: în 2002, în 2003 și în 2004. În numele clientelor mele, toate femei de carieră și cu un sistem de valori la care subscriu, ne-am dorit să ne exprimăm admirația pentru personalitățile din societatea românească, care au demonstrat eleganță în atitudine. Printre acestea se-numără: Constantin Bălăceanu Stolnici, Olga Tudorache, Andrei Pleșu, Robert Rekkers, fost director general al Băncii Transilvania, valori pe care noi, cei din familia Ellis, le apreciem.

Am decernat și trofeul Ellis pentru Fairplay unor sportivi care au demonstrat această calitate de-a lungul carierei lor: Ion Țiriac, Ilie Năstase, Emeric Ienei.

Toate aceste acțiuni mi-au adus o anumită notorietate în zona de oameni respectabili. Asta mi-am dorit să fac și acesta e obiectivul meu, să construiesc frumos și onest un brand care să fie pe placul femeilor din România. 

Ce proiecte aveți în viitor?

Proiectul meu de suflet este, în prezent, Discover yourself. De la o vreme, mă gândesc cum aș putea să-i inspir pe tinerii care își doresc să aibă succes în viață și care doresc o carieră în domeniul modei. Deocamdată sunt doar aspirații, dar vă voi ține la curent cu evoluția lucrurilor în acest sens.

În ultimii ani, asistăm, din păcate, la o degradare a apetenței pentru muncă. Îmi doresc foarte mult să mă implic în reconsiderarea atitudinii față de muncă.

Ce purtăm anul acesta? 

Anul acesta purtăm flori. De la imprimeuri la florile aplicate. Și materiale fluide care dau senzația de naturalețe, de libertate. Femeia zilelor noastre are nevoie de această nonșalanță în aspectul ei, care să se așeze pe starea de interior. Unele piese pe care le-am pregătit în această vară merg pe această idee și văd că sunt foarte bine primite. 

Care sunt cele mai mari greșeli vestimentare pe care le observați pe stradă, la televizor?

Un decolteu mult prea îndrăzneț astfel încât nu mai vezi nimic altceva decât decolteul. Însă trebuie să recunosc că, în ultimul timp, am observat că începe să dispară vulgaritatea, care era foarte acută acum 2-3 ani.

O altă greșeală majoră este să îmbraci ceea ce se poartă, chiar dacă nu te avantajează. Eu întotdeauna insist ca piesele vestimentare să fie probate în oglindă. Și dacă se așază bine pe tine, cumpăr-o, dacă nu, caută ceva în care te simți bine, în care te simți frumoasă. Fiecare haină pe care o îmbraci trebuie să te facă să arați mai bine, să fii mai frumoasă decât ești în mod natural.

Ce evităm dacă suntem mai plinuțe?

Evităm excesele, asta însemnând ori haine foarte largi, ori haine foarte strâmte. Haina nu trebuie să fie ca o mănușă. Dacă e prea largă, iar nu e bine pentru că se creează o volumetrie care dezavantajează. Ea trebuie să pice natural. Acum depinde de fiecare siluetă, și aici intervine stilistul avizat, care trebuie să completeze ceea ce lipsește. Spre exemplu, poate e necesar să accentuăm umerii, poate e necesar să acoperim brațele. Se decide pe fiecare caz în parte.

Care este, după părerea dumneavoastră, rețeta unei vieți fericite?

Aud destul de des în jurul meu femei vorbind despre egalitatea de șanse. Nu cred că așa ar trebui pusă problema. Noi suntem create pentru a fi ajutor și bucurie bărbatului din viața noastră. Dacă vreți să fiți fericite, țineți cont de faptul că ceea ce o femeie poate face acasă nu poate face nimeni. 

Menirea noastră este aceea de a aduce culoare și bucurie în viețile celor pe care-i iubim. Cariera este, fără îndoială, foarte importantă, însă nu este totul.

Cred că femeia nu e făcută să poată, ci să iubească. Să lăsăm bărbatului să poată el mai mult și noi să fim floarea de la butoniera lui. Noi, femeile, chiar dacă suntem inteligente și capabile să aducem bani acasă, totuși trebuie să fim frumoase, să fim o bucurie pentru cei care ne privesc.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Nadine: „Fericirea este atunci când înțelegi că dincolo de tot ceea ce pare a fi este cu totul altceva'

EXCLUSIV AVANTAJE Cum a slăbit Irina Reisler. Drumul de la 100 kg la 50 kg

EXCLUSIV AVANTAJE Dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală: Factorul genetic este important în apariția cancerului, dar la acesta se adaugă și nerespectarea unor reguli comportamentale'

Oana Anghel | Foto: Sorin Cioponea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje