Dr. Andreea Meruță a efectuat în premieră construcția mamară cu matrice dermică acelulară din colagen porcin

Andreea Meruță este medic specialist chirurgie plastică și reconstructivă, membră a Boardului European de Chirurgie Plastică.
A efectuat și prezentat în premieră națională tehnica „Construcția Mamară cu Matrice Dermică Acelulară din colagen porcin.

Doamna doctor o să vă rog să explicați puțin această tehnică chirurgicală. Știu că a avut loc anul trecut dar evenimentele ultimului an nu ne-au permis să dezbatem pe larg, să ne bucurăm împreună de această reușită în medicina românească…
Eu nu am făcut-o pentru celebritate, ci am dat o șansă unei tehnici noi în România și din fericire, rezultatele sunt senzaționale, acum la un an de zile de când folosim această tehnică. Majoritatea pacientelor optează pentru acest tip de operație, recuperarea este mult mai rapidă iar rezultatele estetice sunt fantastice. Obținem rezultate pe care altădată nu reușeam să le atingem nici prin construcție cu țesut autolog. Reconstrucția cu implant sub nicio formă nu putea avea un rezultat precum cel pe care-l obținem acum cu această tehnică. De ce? Pentru că, în sfârșit, sânul e mult mai moale, cu aspect natural, nu mai există dureri, nu se mai contractă și aștept cu interes să văd rezultatele la distanță de câțiva ani. Studiile din străinătate par promițătoare în sensul că, aparent, prognosticul este mult îmbunătățit în ceea ce privește calitatea reconstrucției mamare și, trebuie s-o spunem, pe termen lung există o mulțime de beneficii. Femeile au șansa de a avea, după reconstrucția mamară, un sân cu aspect natural.

Cum se face că sânul cel nou arată atât de natural?
Poziționându-se implantul direct sub piele, după integrarea matricei cu propria rețea de fibre și elastină, în maxim trei luni această membrană este integrată de organismul pacientei devenind parte din ea. Nu există respingere deoarece pielea este vascularizată iar membrana se va cultiva cu celulele pacientei. Dermul acelular este o tehnologie de ultimă generație; există derm acelular care se folosește pentru hernii sau se pune în locul plaselor care se utilizau înainte pentru reconstrucția peretului toracic. Are o capacitate foarte mare de a se integra fără reacție de corp străin și se poate proteja împotriva infecțiilor.

Cum putem descrie un sân refăcut cu reconstrucție clasică și unul în care s-a folosit această matrice dermică acelulară?
Sânul reconstruit subpectoral va avea niște denivelări, pentru că, de cele mai multe ori, apar excese de piele undeva în lateral. Cu matricea dermică acelulară implantul coboară și umple toată pielea.

Cum vedeți viitorul chirurgiei plastice în ceea ce privește reconstrucția mamară? Vom ajunge să recreăm sânii astfel încât să nu se vadă că nu sunt naturali?
Mi se pare greu de prezis… Oricum, din punct de vedere estetic calitatea reconstrucțiilor a evoluat senzațional, inlcusiv la noi în țară, am plecat de la: „lasă, să fiu mulțumită că am ceva acolo' la „trebuie să facem să semene cât mai mult cu celălalt'. Chirurgia plastică este un fel de sculptură, numai că spre deosebire de piatră căreia îi poți da ce formă vrei tu, rezultatul nostru, al plasticienilor, evoluează în timp… durează până se „așază'. Este evoluția organismului și depindem de mulți factori. Ea este dincolo de capacitatea noastră de prevedere. Putem estima dar fără certitudine.

Care este cea mai dificilă intervenție în reconstrucția sânului?
Din punctul meu de vedere, cred că transferurile libere, adică reconstrucția cu țesut autolog în care muți' bucăți de țesut dintr-o parte într-alta… Aceste transferuri se leagă microchirurgical de niște vase, sub microscop. Acestea sunt operații de lungă durată cu risc de eșec, din păcate. Poți să stai 10 ore în operație în sală și la sfârșit să nu meargă. În genul acesta de operații chiar și cei mai experimentați chirurgi pot avea rezultate minime…

Dar de unde luați țesutul?
Se poate lua de la burtă, de pe coapse, de pe fese…

Dar nu este o textură diferită?
Textura cea mai apropiată cu sânul se află la nivelul abdomenului.

Spuneați anul trecut într-un interviu tot pentru revista Avantaje că nu sânul definește o femeie… Și iată că femeile investesc sume enorme în implanturile cu silicon din dorința de a fi mai atrăgătoare deci mai dezirabile…
Eu le spun pacientelor afectate de cancer mamar că sânul este ceva fără care pot să trăiască. Nu e ca și cum le lipsește o mână sau un picior. Însă trebuie să recunoaștem că sânul este un semn al feminității, este o imagine a senzualității și a sexualității. Noi trăim într-o societate foarte bazată pe estetic și superficial cu o presiune socială enormă. Trebuie să înțelegem dorința femeilor care ajunse la 40 de ani și după câteva alăptări nu mai au sânii fermi și voluptoși ci lăsați și lipsiți de tonus. Sau pe cele care au niște sâni uriași pe care trebuie efectiv să-i care și se plâng de dureri de spate. Însă acolo unde există o pereche de sâni frumoși și naturali și vrei să-ți faci niște bombe, da, putem vorbi despre o problemă de distrugere a valorilor morale sau inexistența lor. Psihologia femeii cu reconstrucție mamară e altceva. Acolo intervine imaginea mutilării, amintirea experienței traumatizante prin care a trecut, absența feminității. Sunt femei care nici nu deschid ușa cuiva dacă nu au sutienul cu proteză. Complexul lor este imens… Însă femeile trebuie să fie conștiente că ce a fost n-o să mai fie, iar așteptările să fie realiste. Este foarte greu să faci din nimic, ceva.

Doamna doctor, erați propusă pentru titlul de Femeia Anului 2019 la categoria Performanță în Medicina Românească. Nu e ușor să fii chirurg, cum este totuși, să fii femeie-chirurg?
Cred că e mai greu decât să fii bărbat chirurg, pentru că oamenii pornesc de la premisa că femeile sunt asistente, că femeile sunt doctorițe de familie, pediatre. Eu, cel puțin, am întâlnit mai mult misoginism în spitalul din Franța unde am lucrat, decât în România. La noi în țară m-am lovit de altă problemă: că sunt foarte tânără. Dar dacă ar fi să răspund fără echivoc la această întrebare: da, e mult mai greu ca femeie chirurg… Îmi aduc aminte că odată, la un congres, era un chirurg din Statele Unite care se lăuda cu familia lui, cu cei cinci copii pe care îi are… și am avut un moment de revoltă: ia să văd ce chirurg minunat ar fi fost dacă ar fi făcut el cei cinci copii, dacă ar fi avut el grijă de ei. Nu avem șanse egale… dar asta e! Nu mai e cazul să luăm în brațe feminismul și să dăm cu pumnul în masă…

Pandemia aceasta cu noul virus a adus foarte multă nesiguranță, mai ales în mediul spitalicesc. Dacă ar fi să extrapolăm, există și o reacție pozitivă? Ne-a îndepărtat fizic dar ne-am apropiat sufletește? Suntem mai atenți la nevoile celuilalt?
Mie mi se pare că această pandemie a creat niște probleme și a agravat anumite situații medicale. Lăsând la o parte pacienții oncologici, situația creată a privat de îngrijire medicală niște oameni care chiar aveau nevoie. Pacienții cu anumite grade de handicap care aveau nevoie de anumite dispozitive, oamenii, indiferent de situații ar trebui să beneficieze de servicii medicale în mod egal. Nu poți să tratezi doar urgențele și să lași pacienții cronici în eșalonul secund. Mă gândesc acum la un canal carpian, aceasta este o afecțiune cronică, dar dacă îl lași netrat 6 luni el se agravează și omul își poate pierde funcția mâinii. Chiar și recuperarea va fi mai dificilă. Din păcate…

Interviu realizat de Florentina Mușat

Foto: Sorin Cioponea

Citeste și:

Dana Viișoreanu, manager Institutul Sânului: Lecție de viață pentru oameni mari