De ce apare depresia de sărbători și ce poți face pentru a o combate?

depresia de sărbători

Depresia sezonieră sau depresia de sărbători este o afecţiune care apare ȋn perioada sezonului rece. Simptomele ȋncep să apară toamna și cresc ȋn intensitate iarna. Această formă de depresie se manifestă prin stări de tristeţe,  sentimentul de gol interior, lipsa chefului de a desfășura orice activitate, lipsa plăcerilor, somnolenţă sau insomnie, creșterea sau scăderea poftei de mȃncare, gȃnduri negre și chiar idei suicidare, uneori ajungȃndu-se la punerea lor ȋn practică.

De ce apare depresia de sărbători și ce poți face pentru a o combate?

În perioada sărbătorilor de iarnă, numărul cazurilor de depresie crește semnificativ. Singurătatea din apropierea Crăciunului și Revelionului, atunci cȃnd toţi cei din jur ȋși fac planuri, poate agrava starea persoanei depresive. Primul pas și esenţial ȋn tratarea depresiei este solicitarea ajutorului specializat. Ȋn cazuri ușoare, de tristeţe sau dispoziţie ușor depresivă, există remedii care ajută, cum ar fi:

Ceaiul de sunătoare

Reprezintă un adevărat tratament antidepresiv, dacă este folosit ȋn special ȋn prevenţia depresiei sau la ȋnceputul ei. Efectele sale asupra creierului au fost demonstrate știinţific. Dacă ai fost diagnosticată cu depresie și ţi s-a recomandat un tratament, este bine să știi că ceaiul de sunătoare nu poate fi băut în perioada utilizării antidepresivelor deoarece interacţionează cu acestea. Nici ȋn timpul sarcinii nu este recomandat, decȃt cu acordul medicului.

Seminţele de floarea-soarelui

Semințele de floarea-soarelui sunt un antidepresiv natural folosit din vechime, cu efecte puternice asupra stărilor ușoare de tristeţe. Studiile au arătat că persoanele care consumă regulat cantităţi moderate de seminţe de floarea-soarelui nu ajung să sufere de depresie.

Ciocolata

Ciocolata, dar în special ciocolata neagră, alungă tristeţea și redă buna dispoziţie. Dacă te simţi singură ȋn apropierea sărbătorilor, poţi să ȋţi faci provizii de ciocolată. Probabil că te vei ȋngrășa puţin, dacă vei face abuz de ciocolată, dar sigur vei fi fericită.

Iubirea

Iubirea este cel mai puternic și sigur remediu pentru depresie. Dacă nu ai alături o persoană care să te iubească, ȋncearcă să te ȋnconjori de iubire din alte surse. Caută oameni care au nevoie de iubire, la fel ca tine. De exemplu, poţi merge ȋn vizită la o casă de copii sau la un azil de bătrȃni. Sentimentele de iubire ȋmpărtășită te vor scoate sigur din starea de tristeţe.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Remedii naturale pentru durerile de cap. Poți scăpa de simptomele neplăcute și fără pastile!

Au fost descoperite chimicale toxice în scaunele auto pentru copii

Combinații pe care nu ar trebui să le faci dacă iei medicamente. Diminuează efectul pastilelor și îți pot cauza probleme grave de sănătate

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate