EXCLUSIV AVANTAJE Dana Săvuică altfel de cum o știți: “Sufletul, oricât de chinuit ar fi, are puterea de a se repara”

Sufletul ei cântă, vibrează, dansează și se unduiește pe armonii numai de ea știute…. Când vorbește, parcă te mângâie, dar tu nu-ți dai seama decât târziu când ea nu mai e lângă tine. O știm dintotdeauna, dar n-o cunoaștem. Răstimp, noi ne-am împovărat de viață, ea s-a eliberat de balast. Dana Săvuică. Așa s-a lansat în lumea de poleială. Dana Săvuică e acum… fără respirație, fără pauză. Dincolo de lumea de poleială.

Interviu realizat de Florentina Mușat

Hai să începem cu ce nu știe lumea despre tine… Vorbește-ne despre ticul tău de a-ți mușca buza de jos și de a-ți încrunta sprâncenele.

Ha, ha, văd că mi-ai citit cartea… Da, e un tic pe care l-am preluat cumva de la părinții mei, anume de la mama e mușcatul buzei iar de la tata… este deja un trade mark, încruntarea sprâncenelor. Se numește „privirea Săvuică' și apare când suntem atenți, supărați sau când am luat deja decizia de a crea un plan B.

Tu ai fost un copil privilegiat. Nu ai avut o adolescență plină de lipsuri. Fiind fiică de diplomat, aveai acces la lucruri, călătorii, mici detalii pe care un copil crescut în comunism nu le avea. Și totuși nu vorbești despre toate astea ca despre un privilegiu. De ce?

Nu pot nega faptul că am avut o copilărie mai specială. Da, am avut privilegii prin prisma meseriei părinților mei, dar multe dintre bucuriile copilăriei mele au fost umbrite de distanța mare de țară, de bunici, de prieteni. Am plecat prima oară din țară la frageda vârstă de 4 ani, într-o țară care era total diferită de a mea. În Indonezia.

Apoi am plecat pentru 5 ani de zile în Sri Lanka, unde a trebuit să învăț limba engleză rapid ca să mă pot integra în comunitatea copiilor de diplomați. Și totuși, asta nu a fost de ajuns pentru că, fiind dintr-o țară comunistă, singurii mei prieteni erau copiii ambasadorului iugoslav, copiii localnicilor indieni și doar două fetițe americance. Restul nu mă băgau în seamă, nu mă invitau la onomasticele lor. Chiar și unii profesori erau ostili.

Am crescut oarecum timidă, o singuratică, m-am refugiat în sport, făcând înot, atletism, tenis. În același timp, părinții m-au sprijinit atunci când am vrut să fac pictură, pian și balet. Deși aveau posibilități limitate, au făcut eforturi să nu-mi lipsească nimic, cel puțin pe partea de educație. Citeam cărți în neștire, de la cele de aventură și suspans, în care copiii erau detectivi și descopereau faptele rele ale adulților, până la Aventurile lui Tin Tin, benzi desenate din care am învățat foarte multe.

Aceste personaje erau de fapt prietenii mei adevărați, eroii mei care mă făceau să visez, să cred că totul este posibil dacă îți dorești ceva cu adevărat, de la ei am învățat să analizez fiecare situație, să caut soluții, să călătoresc, să cunosc.

Sper că nu te deranjează ca acesta va fi un alt fel de interviu. Nu vorbim despre poleială. Despre apariția în nu-știu-ce revistă. Despre ce e la modă… Vorbim despre tine așa cum noi nu te știm. Ce carte ai acum pe noptieră?

Tocmai ce am terminat „Hippie', despre o parte din viața lui Paolo Coelho, scrisă de el, bineînțeles. Acum voi începe „Povestea mea', scrisă de Michelle Obama.

Îmi plac mult biografiile și autobiografiile, tocmai de aceea, când am fost abordată de Editura Univers ca să scriu o carte, am ales să scriu despre viața mea, despre amintirile de copil și experiențele de viață trecute prin filtrul femeii ce am devenit, dar care nu a uitat să-și hrănească sufletul de copil. Tocmai de aceea am și intitulat-o „Din călătoriile unei femei cu suflet de copil'.

Știu că în urmă cu câțiva ani ai divorțat. Dar cumva ai lăsat să se înțeleagă că divorțul acesta a fost o scăpare. O eliberare. Bănuiesc că pentru toată lumea e la fel… Ce anume te-a făcut nefericită?

Ca și melodia cântată de Edith Piaf, nu regret nimic din viața mea, din deciziile pe care le-am luat. Nu-mi justific acțiunile pe seama vârstei, că eram tânără, că doream luna de pe cer. Dar, odată cu înaintarea prin viață, lucrurile se mai schimbă. Le vezi din alte unghiuri, îți lărgești orizontul și poate că, la un moment dat, drumurile se despart fără să conștientizezi când anumes-a ajuns la răscrucea de drumuri.

Eu mi-am dorit, așa cum orice fată își dorește, să am o familie, copil, casă, mașină, carieră. Dar e important ca și partenerul de viață să gândească ca tine. Și cel mai important este ca, într-o relație, fiecare partener să îl sprijine pe celălalt, să-l lase să zboare, să-și îndeplinească dorințele. Nu e corect să îi tai aripile, să încerci să-l mulezi doar după dorințele tale.

Poate că Vărsătorul din mine tânjea după această libertate, una care era pură, lipsită de orice conotație negativă care ar fi dăunat căsniciei. Da, știu. Veți spune că, din afară, părea că sunt foarte liberă. În România, femeia nu este liberă cu adevărat. Trăim într-o societate îmbibată de prejudecăți, de ostilitate față de puterea femeii, de drepturile ei ca om.

Suntem percepute conform șabloanelor create de generațiile trecute și educate în spiritul femeii supuse. Dragostea nu trebuie să fie o colivie, nu trebuie să încorseteze dorința de cunoaștere, de exprimare. În plus, oricărei relații de iubire care duce la o căsnicie trebuie să nu-i lipsească respectul,
încrederea și altruismul.

Dacă nu mai există toate aceste lucruri, atunci trebuie să ai curajul să pui punct. Și să o iei de la capăt, fără teamă. Din cartea ta, din pozele tale, din poveștile tale, reiese că ești o femeie care pare că le-a văzut și trăit pe toate.

Ce n-ai trăit și speri în taină să ți se întâmple?

E adevărat că am încercat să fiu deschisă la tot ceea ce mi-a oferit viața până acum. Chiar dacă uneori am ezitat să urc în anumite trenuri care au oprit în gara mea, nu regret acest lucru.

Pentru vremurile în care mi-am trăit copilăria, adolescența și prima tinerețe, pot spune că am avut destul curaj. Am fost pionier în diferite domenii, în modă, modelling, televiziune și apoi… momentul când mi-am mușcat buza și am pășit pe prima copertă a unei reviste care promova femeia dezbrăcată de haine.

Eu am făcut acest pas pentru a dezbrăca femeia de inhibiții. Făceam 30 de ani pe muchie și mă retrăgeam în plină glorie de pe podiumul de modă. Am trăit dragostea și o trăiesc și acum, am trăit intens dar și chibzuit, am avut dorințe pe care mi le-am îndeplinit și altele care au rămas în așteptare. La asta lucrez acum.

La acele dorințe neîmplinite. Niciodată nu e prea târziu pentru a trăi așa cum îți dorești și cum meriți, de fapt. Acum, nu mă mai interesează ce spune lumea despre mine. Nu mai aud vocile care spun „La vârsta ta?! Cum se poate…'

După ce-am terminat ultima pagină din cartea ta, am avut sentimentul unei dureri surde. Pare că toată viața ai căutat ceva… Greșesc?

Cred că nu există femeie care să nu simtă, în adâncul sufletului ei, că viața e o continuă căutare. Dar, așa cum spunea cineva, „Nu e importantă destinația, ci călătoria în sine'. Așa că eu, acum, trăiesc clipa și mă bucur de fiecare moment, lucru sau om care îmi apare în drum.

Citez din cartea ta: Sufletul, oricât de chinuit ar fi, are puterea de a se repara. Știi sigur lucrul acesta? Pe ce te bazezi?

Sunt multe femei care suferă… Le-ai putea ajuta. Suferința există. Este una dintre trăsăturile naturii umane. Ceea ce trebuie să învățăm fiecare, este cum să o depășim sau cum să nu ne mai oprească din drumul nostru, din pofta de a ne trăi viața.

Dacă nu suferi, înseamnă că nu ai emoții. Înseamnă că nu trăiești cu adevărat, că nu-ți pasă de nimeni și de nimic. Dar nu trebuie să devii o victimă a suferinței. Trebuie să devii mai puternică.

Ai călătorit în colțuri de lume unde mulți dintre noi nici cu gândul nu ajung. Sri Lanka, Indonezia, Maldive. Ți-a rămas undeva sufletul?

Sufletul meu de copil a rămas în Sri Lanka. Nu pot șterge amintirile copilăriei mele trăite sub soarele ecuatorial, în valurile înspumate ale Oceanului Indian, mângâiată de frunzele de palmier, alergând pe plajă cu labradorul meu, Akbar. Când m-am reîntors în Sri Lanka, după 35 de ani, parcă nici nu am fost plecată. Mă plimbam pe străzi și lăsam să-mi curgă lacrimile pe obraz. Copilul din mine apărea după fiecare colț și îmi zâmbea.

Ești foarte activă în Social Media. Vorbim despre un fenomen deja… Te așteptai ca omenirea să ajungă aici? Să ai posibilitatea de a te face cunoscută unei lumi întregi datorită unor poze, de multe ori prelucrate, colorate, modificate, editate. Fără să fii nimic mai presus de o poză. Este sau nu esența superficialității contemporane?

Adevărul este că vremurile se schimbă. Cine știe și poate să se schimbe odată cu ele, acela este un supraviețuitor. Cine știe să se folosească de aceste schimbări pentru a trăi mai bine, luând ceea ce este bun, atunci acela este un învingător. Atâta timp cât rămâi ancorat în realitate, cu picioarele pe pământ, Social Media nu te poate afecta. Până la urmă, televiziunea poate fi la fel de nocivă.

Dar, zapând pe canalele tv, putem să ne alegem ce să vizionăm. Așa e și în viață. E alegerea ta. Ești singurul tău arbitru. Asta dacă ești destul de inteligent să te rupi de turmă. Să ai curajul de a fi diferit.

Din generația ta de modele, puține au reușit să rămână „pe val.' Janine, Rodica Protasievici, Eugenia Enciu. La tine a fost ambiție, dorința de a nu renunța sau tăvălugul vieții te-a adus în punctul acesta? Când Dana Săvuică, fost model, are peste 80 k urmăritori pe INSTAGRAM. E ceva…

Nu neapărat dorința și ambiția, mai degrabă pasiunea pentru ceea ce fac m-au adus în acest punct al vieții, dar asta nu mă pune mai presus de alte colege din lumea modei. Am fost și suntem niște supraviețuitoare. Am răzbit într-o perioadă de tranziție, când în jurul nostru multe lucruri se schimbau cu repeziciune.

Fiecare și-a ales un drum, dar pot garanta pentru toate aceste femei că fiecare pas este bine gândit. Noi ne-am construit cariera cu grijă, vrând să lăsăm ceva în urma noastră. Unele dintre noi avem copii. E important să simtă cine suntem noi, cum am ajuns aici și să aibă curajul și determinarea de a deveni și ei cineva.

Da, am mulți urmăritori și mă bucur că sunt oameni care chiar vor să cunoască mai multe aspecte din viața mea. Încerc să fiu cât mai deschisă, mai sinceră, le arăt pe unde călătoresc, ce stil de viață am ales, ce și cum purtăm hainele astfel încât să ne păstrăm o imagine bună, cum se schimbă corpul meu și ce fac pentru a întreține frumusețea la orice vârstă.

Social Media face ca accesul la aceste lucruri să fie mult mai ușor. Sunt om de televiziune, am fost model, deci întotdeauna am fost conectată la dorințele oamenilor. Eu îmbin Social Media cu televiziunea, având și rubrica de
shopping&beauty în emisiunea „Vorbește Lumea' la Pro TV, precum și o emisiune online în colaborare cu o revistă de celebrități.

În urmă cu mai bine de 20 de ani ai înființat o școală de bună maniere. Eram studentă și vedeam afișul pe care scria mare „Etiquette', la metrou la Romană. Nu crezi că te-ai grăbit? Acum ar fi momentul să existe o școală de bune maniere. Fetele strănută zgomotos, nu știu să se îmbrace la un Garden Party, iar reacțiile fetelor de 20 și ceva de ani sunt de-a dreptul nepotrivite unor situații…

În anul 1997 am luat decizia să înființez o școală de modelling, căutând tinere pentru a le introduce în lumea modei, așa cum a făcut Zina Dumitrescu cu mine și multe altele. După câțiva ani, am lansat și Atelierul de Artă Comportamentală pentru tinere femei. E adevărat că azi, mai mult decât oricând, ar fi nevoie de o astfel de școală. Cine știe… mi-ai dat o idee 🙂

Tu te simți ca peștele în apă când faci Insta-Story-uri? Îți este ușor?

Instastories sunt mici capturi video, deci exact ceea ce fac eu în televiziune. Da, pot spune după atâția ani în care am reușit să mă lupt cu proprii demoni – timiditatea, bariera limbii române (și acum, uneori gândesc sau visez în limba engleză) și o ușoară senzație de „penibil', am ajuns să realizez Instastories cu ușurință.

Iar când primesc comentarii și văd că lumea este interesată de ele, îmi certifică faptul că ceea ce fac eu e bine. Mă responsabilizează față de comunitatea mea de urmăritori.

Multe dintre fetele care se joacă acum cu selfie-uri nu erau născute când picioarele tale apăreau pe o cutie celebră de dresuri. Cred că erau cele mai frumoase picioare din România. Nu vorbești despre asta….

Ca model, am pozat în anii90 pentru majoritatea caselor de modă, designerilor și brandurilor românești. Picioarele le moștenesc de la mama mea. Când era adolescentă, copiii de la școală râdeau de ea, pentru că era înaltă și avea picioarele lungi și subțiri. Suferea enorm și le ascundea sub rochii și fuste lungi, pantaloni largi cu talie înaltă.

Într-o zi, după ce a ajuns soție de diplomat, a primit oficial în țară delegația familiei regale a Iranului. Iar regina, când a văzut-o pe mama, a exclamat: „Vai, ce picioare superbe ai, ca de gazelă!'. Din acel moment mama nu a mai avut niciun complex. Sunt femei frumoase (după stereotipurile noastre) care se cred urâte, și unele care au defecte dar știu să și le ascundă.

Important este să te simți bine cu tine însăți, să te uiți cu încredere în oglindă, să ai o privire ageră, să zâmbești. Să fii frumoasă prin inteligență. E adevărat că acum e mult mai ușor să fii frumoasă.

Tehnologiile de vârf din domeniul frumuseții ne fac mai frumoase peste noapte. Important este să nu ne fure identitatea, să nu uităm cine suntem, să nu ne dorim să fim altcineva. Important e să ne creăm propria poveste de viață, să nu o trăim pe a altora.

Hai să ne întoarcem în trecut și să accesăm sertarul cu nostalgii. Ai posibilitatea să schimbi ceva din deciziile tale majore de viață. Care sunt acelea? E una singură? Sunt mai multe?

Așa cum am mai spus, nu am niciun regret și nu aș schimba nimic. Eu cred că totul se întâmplă pentru un motiv anume, un „ceva' mai mare, mai important, care are nevoie de mulți pași mărunți, de trepte care trebuie urcate, de prăpăstii care trebuie depășite. Chiar dacă uneori nu vezi unde te duce viața, nu trebuie să disperi.

Totul și toate la timpul lor. Important e să nu te oprești din drum și să nu îți uiți visurile și dorințele din copilărie. Poate acesta este singurul lucru care trebuie regretat. Când uiți de copilul din tine, când îi auzi vocea dar nu o mai asculți.

Era mai profitabil să ai o carieră diplomatică, tu fiică de ambasador fiind? 

Nu, deloc. Mi-am dorit să fiu actriță, am devenit model, apoi prezentator tv. „Ceea ce trebuie să învățăm fiecare este cum să depășim suferința sau
cum să nu ne mai oprească din drumul nostru, din pofta de a ne trăi viața.

Acum, prin Social Media, pot fi toate acestea la un loc. Și, oricum, cică e scris în stele că se sare cu o generație. Fiica mea,Julie, e pe acest drum acum. A terminat Facultatea de Științe Politice la Universitatea din București. A primit bursă să își termine studiile în Anglia. A fost acolo o perioadă apoi s-a reîntors. Ea vrea să își promoveze țara. Acum e momentul ei, iar eu trăiesc prin ea fiecare clipă.

Ai simțit vreodată că te încolțesc ghearele depresiei?

Bineînțeles. Ce om poate spune că nu a căzut într-o depresie, neștiind pe ce cale să o apuce sau ce soluție să găsească la o problemă? Important e că am depășit de fiecare dată aceste momente, având parte și de dragostea familiei dar și de autodeterminarea mea de a nu sucomba sub falsa impresie că numai mie mi sentâmplă lucrurile rele.

E de ajuns să te uiți în jur, să deschizi televizorul la știri și să-ți revii. Eu încep prin a enumera tot ceea ce am bun în jurul meu, ceea ce am realizat, îmi pun un film bun, fac o plimbare în natură, îmi limpezesc gândurile negre cu toată frumusețea care e în jur.

Care e cea mai mare temere a ta?

Hmmm, n-aș vorbi despre temerile mele. Încerc să le țin departe de mine, așa că lucrurile nespuse nu se întâmplă.

Tu arăți senzațional deși nu pui poze cu tine pe banda de alergat sau zâmbind cu încredere alături de antrenorul personal. Ce ar trebui să facem ca să ne menținem în formă? Și dincolo de siluetă, ne dorim zâmbet ca al tău, curățenie în suflet, limpezime în judecata lucrurilor…

Ha, ha, ha, ai dat răspunsul deja. Ca să arăți bine, trebuie să te simți bine cu tine însăți. Am ajuns în punctul în care mă simt bine așa cum sunt. Nu fac mare lucru, dar am grijă la ce și cât mănânc, încerc să fac mișcare cu plimbări lungi în parc, ori cu cățelul meu, ori pe bicicletă, singură sau împreună cu prieteni.

Încerc să am tot timpul activitate. În plus, am fost tot timpul deschisă cu terapiile pe care le fac, cu cosmeticele pe care le folosesc. Sunt femeie, deci grija constantă pentru felul în care arăt e ceva normal.

Spune-mi ce nu trebuie să ne lipsească din garderobă? Care sunt piesele obligatorii?

Având în vedere că moda este extrem de permisivă acum, nu mai există nici restricțiile din trecut când un Dress Code impunea clar anumite ținute, dar sacoul, cămașa albă, pantofii cu toc și rochia neagră de cocktail sunt un Must Have.

Nu toate femeile își permit o geantă scumpă, de câteva mii de euro. Există un artificiu stilistic prin care putem suplini acest accesoriu statement?

Moda ne oferă o multitudine de oferte, mai ales în zona Ready to Wear. Sunt branduri care merg pe linia fashion, urmăresc tendințele și folosesc materiale de calitate. Eu mă bucur când văd multe branduri românești care au devenit favoritele femeilor.

Dacă ești atentă la tendințe și ești chibzuită cu bugetul, găsești oricând un accesoriu care să țină locul unei genți scumpe. În plus, tendința eco care a luat amploare în întreaga lume, poate fi un accesoriu pe care îl poți promova ca fiind stilul tău de viață.

Hai să încheiem așa cum se cuvine. Unde te vezi peste 10 ani?

Departe. Peste mări și țări. Călătorind. Descoperind lumea și în același timp redescoperindu-mă la fiecare pas.

Foto: facebook Dana Savuica

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Eli Lăslean: În momentul acesta, am curaj să merg în fața lui Armani și să dau o probă de lucru'

EXCLUSIV AVANTAJE Nadine: „Fericirea este atunci când înțelegi că dincolo de tot ceea ce pare a fi este cu totul altceva'

EXCLUSIV AVANTAJE Cum a slăbit Irina Reisler. Drumul de la 100 kg la 50 kg

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje