Curmalele, un dulce permis

Curmalele au numeroase beneficii

Curmalele, aceste fructe exotice misterioase, au început să provoace în ultima vreme un interes tot mai mare. Până acum, reticența în ceea ce le privea era legată de conținutul ridicat de zahăr. S-a demonstrat însă că beneficiile sunt mult mai semnificative. Iată de ce sunt atât de bune curmalele!

Curmale uscate vs. confiate

Alături de smochine, curmalele au avut până de curând o imagine controversată. Fiind întâlnite mai ales în forma lor uscată, s-a crezut multă vreme că sunt fructe confiate, așadar cu un conținut ridicat de zahăr. Iar între fructele uscate (deshidratate) și cele confiate este o diferență uriașă: în timp ce fructele uscate sunt supuse unui proces termic de eliminare a apei, fructele confiate sunt fierte într-o soluție concentrată de zahăr, așadar îndulcite artificial. Deci, când cumperi curmale, asigură-te că vei lua varianta proaspătă sau uscată a lor.

Un dulce sănătos?

E adevărat că și curmalele uscate sunt dulci, însă acest dulce este dat de conținutul natural de fructoză, glucoză și sucroză. De aceea, acestea au fost folosite dintotdeauna ca îndulcitori naturali, în prepararea unor gustări rapide și sănătoase, sau, pur și simplu, consumate ca atare în acele momente ale zilei în care nivelul de energie scade. În perioadele de post ale Islamului, de exemplu, se consumă foarte mult curmale cu apă, combinație care asigură nivelul necesar de energie.

În plus, curmalele:

  1. Nu conțin colesterol și au un conținut mic de grăsimi.
  2. Au un conținut ridicat de fibre, care ajută la funcționarea optimă a digestiei și a tranzitului intestinal.
  3. Conțin o cantitate mare de fier, care contribuie la prevenirea anemiei.
  4. Sunt o sursă bună de antioxidanți, care ajută la protejarea organismului de boli cardiovasculare.

Cum consumi curmalele?

Curmalele pot fi consumate ca atare, tăiate bucăți sau sub formă de pastă adăugată în diferite mâncăruri. Pentru a pregăti pasta, lasă curmalele la înmuiat în apă peste noapte, apoi pasează-le în blender. Poți adăuga bucățile sau pasta în omlete, în lapte sau iaurturi, terciuri de ovăz sau în batoane energizante făcute în casă. Iată o rețetă simplă cu nuci și curmale.

Foto: Shutterstock

Vezi și:

Câteva dulciuri sănătoase

Alimente care să nu lipsească din meniul zilnic

Trufe de post, un deliciu

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate