Cum recunoaștem un invidios? Semnele clare care îți arată că ai aproape o astfel de persoană

Invidia poate să apară din foarte multe motive, iar psihologii atenționează că acest sentiment negativ poate duce la apariția suferinței, frustrării sau neputinței.

Încă din copilărie suntem învățați că invidia este un sentiment care poate ajunge să ne facă rău, aceasta fiind asociată cu o mulțime de elemente negative. Mai exact, persoanele care dezvoltă acest sentiment pot ajunge să se confrunte cu probleme atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru este de părere că invidia poate da naștere stărilor depresive, insomniilor, furiei, alterând astfel calitatea vieții.

Cum recunoaștem un invidios?

Psihologii sunt de părere că există anumite trăsături care îi evidențiază pe invidioși și care ar trebui luate în calcul în momentul în care alegem persoanele care să ne fie aproape.

1. Stima de sine scăzută

Stima de sine scăzută poate fi un factor care să ducă la apariția invidiei. O persoană care nu este mulțumită de imaginea ei sau care se simte inferioară poate acumula frustrări de-a lungul timpului și va avea în permanență tendința de a se raporta la reușitele celor din jur, privindu-le cu invidie.

„Atunci când o persoană are stima de sine scăzută, nu este împăcată cu imaginea ei, cu viața ei, cu fizicul ei, cu cercul de prieteni, cu situația ei financiară, socială, relaţională, au acumulat frustrări în timp, sunt persoane nesigure pe ele, cu încredere mică în propriile forţe şi râvnesc mereu la ceea ce au alții. Întrucât nu reuşesc să obţină, există unele persoane care duc invidia la un alt nivel şi doresc răul persoanelor din jur despre care consideră că au o viaţă mai bună.”, a explicat psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Frica

Frica de eșec, de respingere sau teama de a nu reuși să își ducă la îndeplinire planurile îi poate determina pe foarte mulți oameni să dezvolte acel sentiment de invidie. Aceștia pot avea de multe ori senzația că nu au suficient de multe lucruri, că nu sunt capabili să realizeze lucruri mărețe și aleg să se izoleze.

3. Lenea

Psihologul Laura Maria Cojocaru explică modul în care persoanele leneșe au mult mai multe șanse să devină invidioase. În opinia specialistului, acest lucru se întâmplă pentru că deși își doresc să obțină succesul pe care îl au cei din jur, aceștia caută cele mai simple mijloace. Atunci când nu reușesc, nu doar că renunță la obiectivul lor, ci ajung să îi invidieze pe cei care au obținut rezultate mai bune.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cât de mult ne influențează emoțiile venite din partea celor din jur?

Trăsăturile faciale care fac o persoană să fie mult mai atrăgătoare

Cum faci diferența între egoism și altruism? Elementele care te pot ajuta să îți îmbunătățești relațiile cu cei din jur

 

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Psihologie