Cum ne recomandă medicul să ne reluăm activitatea fizică după o perioadă sedentară?

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Dr. Vlad Predescu, chirurg ortoped, a fost vineri, 8 mai, invitatul unei noi transmisii Avantaje, LIVE găzduit de Florentina Mușat, redactor-șef.

Cum ne recomandă medicul să ne reluăm activitatea fizică după o perioadă sedentară?

Iată cum ne recomandă medicul să ne reluăm activitatea fizică după o perioadă statică îndelungată.

„Întreaga noastră capacitate de efort a scăzut. (…) Recomandarea ar fi să nu uităm de încălzire. Făcând o încălzire corectă, evităm apariția accidentelor, a rupturilor musculare, a întinderilor musculare.

Acest sfat pe de o parte, iar pe de altă parte să ne diminuăm numărul de repetări pe care le realizăm sau numărul de km pe care îi alergăm într-o singură sesiune.

Să avem o perioadă de două – trei săptămâni în care să facem jumătate din exercițiile cu care eram obișnuiți.

Aici vorbim desigur despre cei care nu au făcut deloc mișcare. Recomandarea este să înceapă progresiv pentru a evita accidentările.

O altă recomandare ar fi ca perioada de încălzire să fie de 10-15 minute, deci mai lungă, iar apoi să nu adăugăm mai mult de 30 de minute de exerciții.”

Află ce recomandă medicul în cazul experimentării durerilor musculare urmărind videoclipul de mai sus!

Doctor Vlad Predescu

„Ca medic, trebuie să te dedici cu tot sufletul pacienților. Să fii cât mai aproape de ei.

Să-i ajuți, să-i înțelegi și să faci tot ce-ți stă în putință să-i redai sănătoși familiei și societății”, spune Dr. Vlad Predescu.

„Deși eu sunt același, relația medic-pacient este diferită în cadrul unui spital de urgență, unde totul decurge extrem de alert și ești permanent sub cronometru, față de relația creată între pacient și medic într-un spital privat, unde timpul pe care îl poți atribui unui singur pacient este altul, mult mai dilatat.”

Dr. Predescu a obținut competență în chirurgie artroscopică și are o experiență chirurgicală ortopedică de excepție.

Acesta din urmă a efectuat numeroase intervenții chirurgicale pentru a ajuta pacienții care suferă de poliartrită reumatoidă și spondilită ankilopoetică, ca urmare a colaborării interdisciplinare cu specialiștii reumatologi.

Astfel, domnul Dr. Vlad Predescu efectuează peste 800 de intervenții chirurgicale ortopedice pe an.

Foto: Shutterstock.com

Citește și:

Contactul sexual în timpul menstruației, periculos sau nu? „Se știe foarte clar că există o cantitate de sânge care ajunge în cavitatea abdominală”

Cancerul de ovar, unul dintre cele mai agresive cancere ginecologice: „Nu se diagnostichează în stadii incipiente”

EXCLUSIV AVANTAJE: Ce este Telemedicina și de ce este recomandată în perioada pandemiei de coronavirus?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate