Compatibilitatea în dragoste a Leului cu celelalte zodii

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu celelalte zodii este marcată de firea impetuoasă a acestei zodii dar și de căldura și strălucirea ei.

Compatibilitatea în dragoste a Leului

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Berbecul

Când un Berbec și un Leu sunt într-o relație de dragoste, lucrurile se încing. Amândoi sunt semne de foc, pasionale și dinamice, cu un simț sănătos al competiției și al fair play-ului. Această relație e plină de acțiune. Fiecare dintre cei doi vrea să fie șef și problemele apar atunci când ambele ego-uri se inflamează.

Acești parteneri se admiră și se repsectă sincer, dar trebuie să învețe să-și aștepte rândul la comandă și la dat ordine – chiar și atunci când fac cele mai banale lucruri. Ambii pot fi nerăbdători și orgolioși. Leului îi place să fie adorat și lăudat, ceea ce Berbecul, care se plictisește repede, s-ar putea să un-i acorde suficient. Berbecul poate să fie deranjat de obiceiul Leului de a flirta.

În ciuda disputelor uneori zgomotoase, Berbecul va aștepta întotdeauna de la Leu îndrumare și consiliere. Ambii sunt respectați de cei din jur și ar fi de așteptat să se respecte și între ei.

Berbecul este guvernat de marte; Leul, de Soare. Ambii au energii de tip masculin și fac o combinație bună împreună – se înțeleg unul pe celălalt pentru că vin din același loc. Soarele este orientat spre sine; marte, spre energia agresivă, deci sunt compatibili și fac o echipă puternică.

Ambii sunt semne de Foc. Relația lor tinde să fie fierbinte, pasională. Când e bine, e foarte foarte bine; când e rău, sunt certuri zgomotooase și egouri rănite. În această relație, este veșnic o competiție pentru rolul de lider. Dragostea n-ar trebui să lase loc unei asemenea lupte, deci pot fi probleme.

Ambele zodii sunt caracterizate de multă energie și multă agitație. Deși deseori nu cad de acord, Berbecul e prea preocupat de noi provocări ca să țină supărare. Leul trebuie să-și amintească să nu ia lucrurile prea mult în serios și să nu-i poarte pică Berbecului dacă uită uneori să-i arate respectul cuvenit.

Berbecul e semn cardinal; Leul, semn fix. Berbecul îi dă Leului încrederea să ia inițiativa și să-și încerce șansele, în timp ce leul îl poate ajuta pe Berbec să se concentreze și să urmeze consecvent un drum pe care a pornit.

Berbecul poate să-l rănească pe Leu vorbind fără să fi gândit suficient înainte; Leul poate să-l irite pe Berbec cu manierele lui de șef și cu tendința de a se impune. Dar sunt ambii loiali și țin mult unul la celălalt, iar dacă înțeleg că nu e nevoie să existe un șef, relația lor poate să fie fascinantă.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre un Berbec și un Leu? Admirația lor reciprocă. Cu Berbecul la inițiativă și Leul la execuția consecventă, ambii se valorifică la capacitatea maximă. Energia și pasiunea pe care le împărtășesc fac ca relația lor să fie una foarte dinamică.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Berbecului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Taurul

Taurul și Leul pot forma un cuplu de zile mari, pentru că ambii știu cum să-și complimenteze reciproc egourile uriașe. Au nevoi similare: Taurul are nevoie de multă afecțiune și grijă; Leul vrea să fie admirat și adorat. Ambii sunt parteneri extrem de loiali și devotați.

Ambele semne iubesc statutul social și proprietățile materiale. Prețuiesc confortul psihic și luxul. Leului îi place să facă surprize, cadouri și gesturi grandioase, ceea ce Taurului îi place la nebunie să primească. Taurului îi place să curteze, iar Leului îi place să fie curtat. Și totuși nu e numai lapte lși mierre în viața lor. Ambii sunt foarte încăpățânați și au mult de lucru ca să ajungă să se înțeleagă cum trebuie.

Taurul este guvernat de Venus, planeta iubirii; Leul este guvernat de Soare, orientat spre sine. Soarele radiază căldură și lumină; Leul radiază, într-adevăr, energie și entuziasm. Venus este orientat spre dragoste și lux. Această combinație de energie masculină și feminină îi face pe cei doi să se admire și să se susțină reciproc. De fapt, Venus nu se îndepărtează niciodată la mai mult de 48 de grade de Soare, deci ambii vin din aceeași zonă a Universului. Soarele reprezintă viața; Venus, dragostea. Câtă vreme au grijă să se înțeleagă unul pe altul, relația lor este una pozitivă.

Taurul este semn de Pământ; Leul, de Foc. Ambii sunt ambițioși, dar în feluri diferite. Leul tânjește după faimă și avere, în timp ce Taurul vrea siguranță în viață și stabilitate în dragoste. Câtă vreme ambii se așteaptă să fie la conducere, tind să se bată pentru poziția dominantă. Taurul detestă să cedeze, văzând în asta o acceptare a dominației celuilalt. Cedează doar din rațiuni practice importante. Certurile lor pot fi zgomotoase și teatrale, dar, câtă vreme fiecare este asigurat că relația este importantă pentru celălalt, lucrurile se vor calma.

Taurul și Leul sunt semne fixe. Asta înseamnă că mabii sunt încăpățânați. Odată ce hotărăsc un lucru, e greu să-i mai faci să-și schimbe decizia. Fiecare dintre ei este sincer convins că doar el are dreptate. De asemenea, au în comun rezistența la schimbare. Vor să stabilească lucrurile într-un fel apoi să continue așa, pe termen nedefinit, chiar dacă ceva poate fi îmbunătățit. Dacă au decis că vor ca relația lor să dureze, aproape nimic nu-i poate convinge să se despartă. Este bine pentru relație, dar nu și dacă aceasta devine distructivă și inhibitivă.

Care este cel mai bun aspect în relația Taur-Leu? Admirația lor reciprocă. Ambele semne au personalități puternice, deci niciunul nu-l va domina pe celălalt, indiferent cât de mult va încerca fiecare.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Taurului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Gemenii

Când un Geamăn se întâlnește cu un Leu pe tărâmul dragostei, relația este una ludică și animată de spirit, caracterizată de activitate lejeră și optimism. Gemenii iubesc stimularea intelectuală, de aceea sunt atrași de creativitatea și simțul dramatic al Leului.

Pot fi și tulburări în relația lor: Dacă Leul ia în serios lejeritatea cu care flirtează Geamănul sau dacă Geamănul are senzația că Leul vrea să dețină controlul în relație, pot să intervină certuri. Deși au abordări diferite – Geamănului îi place să întoarcă lucrurile pe toate fețele într-o conversație intelectuală, în timp ce Leul aruncă, pur și simplu, idei – până la urmă, există potrivire între ei.

Atât Leul cât și Gemenii au multă energie. Leului îi place să fie la cârma oricărui proiect, oricărui efort și oricărui drum. Geamănul vrea să fie liber să gândească atât cât poate și cât îi place. Direct și decis, datorită abilității lui de a vedea clar toate opțiunile, Leul îl poate ajuta pe Geamăn să ia o hotărâre atunci când oscilează, însă trebuie să aibă grijă să n-o facă nici condescendent, nici imperativ.

Leul este guvernat de Soare (planeta sinelui) iar Gemenii, de Mercur (planeta comunicării). Ambele zodii sunt abile în comunicare iar influențele planetare sunt similare. Ceea ce îi deosebește este modul de exprimare a calităților pe care le posedă. Ei pot, de asemenea să aibă dispute pe care Geamănul le ia ca pe un interesant exercițiu mental, în timp ce Leul le ia în serios și se simte lezat.

Gemenii sunt semn de Aer; Leul este semn de Foc. Aerul alimentează focul și îl ajută să se dezvolte. Geamănului îi este ușor să țină pasul cu energia și creativitatea Leului. Leul tinde să fie dramatic și demonstrativ iar Geamănul, cu inteligența specifică, pricepe imediat mesajul. Partea cea mai bună este că, dacă Leul a avut o zi plină și agitată, când vine acasă, are o doză dublă de energie să-i povestească totul Geamănului iar acesta este interesat să afle totul.

Leul este un semn fix; Geamănul este semn mobil. Leul este încăpățânat și ferm; este un lider redutabil, dar oarecum rigid atunci când trebuie să-și schimbe ideile sau direcția. Când leul a luat o hotărâre, el privește țintă spre punctul final al acțiunii și înaintează drept, ca teleghidat. Geamănul, pe de altă parte, este extrem de flexibil; se plictisește repede și nu are o problemă să-l lase pe Leu să ia conducerea, cu o singură rezervă: Geamănul vrea să fie stăpân pe ideile lui. Îi lasă Leului toată gloria, se simte bine în umbră, câtă vreme e liber să-și urmeaze gândirea.

Care este cel mai bun aspect al relației Gemeni-Leu? Această viziune proaspătă, aproape copilărească asupra lumii. Acest cuplu poate fui unul de mare succes datorită optimismului și naturii lui căutătoare.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Gemenilor, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Racul

Când un Rac și un Leu formează un cuplu, ei știu cum să-și satisfacă unul altuia nevoile emoționale. Ambele semne cer dedicație și grijă, dar, în timp ce Racul caută stabilitate și armonie emoțională, Leul are nevoie de pasiune și admirație sinceră. Amândoi sunt foarte loiali, până la limita de a deveni posesivi: Racul, de dragul siguranței; Leul, din nevoia de încredere în sine. Amândoi sunt angajați și hotărâți în conexiunile puternice. De vreme ce dorințele lor sunt similare, un Rac și un Leu apreciază la valoarea maximă uniunea dintre ei.

Atât Racul cât și Leul preferă confortul și siguranță și amândoi o preferă la un nivel înalt. Racul și Leul iubesc un cămin confortabil și o familie unită. Leul contribuie cu flerul și cu pasiunea; Racul, cu instinctul lui protectiv. Leul este cel mare, cel puternic, cel îndrăzneț din cuplu, imaginea măreției și a statutului social. Deoarece ambele semne sunt foarte hotărâte, cei doi parteneri trebuie să lucreze cu atenția asupra capacității lor de a se înțelege și accepta unul pe celălalt.

Luna cea intens emoțională guvernează Racul în timp ce Leul este guvernat de Soarele strălucitor și îndrăzneț. Soarele este orientat spre ego, spre sine, radiind lumină și căldură, energie și entuziasm. Luna este orientată spre grijă, spre crearea și menținerea conexiunilor. Această combinație de energie masculină și feminină este motivul pentru care Soarele și Luna se adoră și se susțin într-o asemnea măsură. Soarele reprezintă viața; Luna reprezintă cultivarea și creșterea. Atâta timp cât cei doi reușesc să aprecieze tocmai diferențele dintre ei, relația este una pozitivă.

Racul este un semn de Apă; Leul este un semn de Foc. Leul, cu energia lui arzătoare, se îndreaptă în direcția din care vin prețuirea și admirația, în timp ce Racul caută mai mult siguranța și stabilitatea. Ambelor semne le place să ia conducerea, dar fiecare va fi lider dintr-un punct de vedere. Un puține dispute se nasc din aceste diferențe. Atâta timp cât Leul și Racul un iau ca garantată relația lor, atâta timp cât au grijă să se reasigure unul pe altul în manieră practică și / sau romantică în privința importanței relației, pot să găsească în mod fericit o cale de mijloc.

Racul este un semn cardinal: Leul, un semn fix. Sub stres, Leul poate deveni categoric și încăpățânat, iar Racul poate să-și pună în acțiune forța lui subtilă de manipulare. Racul este inițiatorul planului iar Leul este cel care nu se lasă până un vede planul îndeplinit.

Dacă are de ales, Racul preferă o viață liniștită și așezată, un are nevoie de lumina reflectoareleor. Leul, pe de altă parte, simte nevoia să iasă din rutină, să aibă experianțe noi și neașteptate. Dacă Racul și Leul se angajează într-o relație serioasă, fiecare dintre ei poate să-și urmeze propriile tendințe și, în același timp, să se dedice fără rezerve unul altuia. Dacă intențiile lor sentimantale un sunt clarificate, ei pot trăi într-un carusel emoțional extenuant. Racul, ascuns sub aparența lui liniștită, poate să fie manipulatorul din umbră, manevrându-l emoțional pe Leu, când i se pare util să facă asta.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre un Rac și un Leu? Angajarea lor sinceră în relație. Împreună, cei doi pot să împărtășească sentimente pozitive, sănătoase de susținere reciprocă. Ceilalți îi văd ca pe un cuplu câștigător iar nevoia lor de siguranță emoțională îi determină pe amândoi să cultive armonia.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Racului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Leul

Când se constituie un cuplu de Lei, cu siguranță atrag atenția. Ceilalți își țin respirația și iau notițe. Două persoane atât de remarcabile, creative și sociabile par să se merite din plin una pe alta. Sunt un cuplu imbatabil în ceea ce privește socializarea, conducerea unei comunități și chiar inspirația în dragoste pe care alții o găsesc în ei. Cei doi Lei sunt atrași instantaneu unul de celălalt și nu se sfiesc deloc să și-o arate.

Leii sunt lideri înnăscuți și sunt foarte energici, dar, ca să rămână împreună trebuie să-și tempereze tocmai această tendință de a prelua șefia și pasiunea uneori periculoasă. Dedicați plăcerii, cei doi parteneri Lei iubesc traiul bun și nu vor ezita să-și ofere unul altuia clipe minunate. Afișând constant un oarecare dramatism, ei își vor susține reciproc nevoia de atenție.

Leul este guvernat de Soare. Aceasta este imaginea de sine a Leului: poziționat în centrul planetelor. Soarele emite lumină, căldură și putere. Așa cum Soarele luminează și încălzește Pământul, Leul poate să-i pună în lumină, să-i inspire și să-i ghideze pe cei din jurul său. Leul, însă, poate fi și foarte nesuferit, purtându-se cu superioritate și rănind ușor sentimentele celor care îi par mai slabi decât el. De orice alt partener, Leul se poate plictisi până la urmă, dar nu și de un alt Leu, odată ce și-au îngemănat strălucirea.

Leul este un semn de Foc. Pasiunea arzătoare a celor doi Lei este de neoprit. Atracția lor fizică combinată cu cea intelectuală fac relația foarte dinamică. Această energie intensă poate fi minunată dacă cei doi știu să evite catastrofa. Pentru fiecare dintre cei doi parteneri această relație poate fi ori cea mai bună, ori cea mai rea dintre toate relațiile sale. Ei nu pot decât să se adore sau să se deteste. Este foarte important momentul inițial, felul în care s-au perceput reciproc din primul moment. Dacă împrejurările i-au adus față în față ca aliați, așa vor rămâne. Dacă, dimpotrivă, s-au întâlnit într-o situație de confruntare, o schimbare de raporturi ar fi greu de imaginat, dar nu imposibilă – și atunci, rezultatul ar fi unul spectaculos.

Leul este un semn fix. Întotdeauna este o luptă între două personalități fixe. Partea rațională și socială a Leului va găsi rezolvarea de fiecare dată, dacă își prețuiește cu adevărat partenerul. Fiecare va face pe rând concesii, dar acesta nu este un mod de a trăi pentru Leu. Soluția vine din înțelegerea reciprocă a naturii fiecăruia dintre parteneri: le va fi mai la îndemână să-și lase unul altuia o doză de independență, ca fiind subînțeleasă într-un raport de respect.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre dou nativi în Zodia Leului? Uimitoarea lor capacitate de a se iubi cu strălucire și creativ. Traiul bun continuă pentru ei la nesfârșit. Socializând, amuzând și distrând pe cei din jur dar și unul pe celălalt, aceasta ar putea să fie marea dragoste pentru fiecare dintre ei.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Fecioara

Când un Leu și o Fecioară se întâlnesc, la început li se va părea că nu au absolut nimic în comun și că nu au nimic de câștigat unul de la altul. Aceasta este o relație care evoluează în timp, fiecare partener învățând treptat să-l aprecieze pe celălalt. Leul este extrovertit, dominant, carismatic și, deseori, coleric. Fecioara este studioasă, răbdătoare și mai versatilă decât Leul. Deși sunt diferiți, ei pot descoperi plăcerea de a se lăsa atrași fiecare de felul de a fi al celuilalt.

La începutul relației, Leul și Fecioara s-ar putea să nu-și vadă unul altuia decât defectele. Leul poate să pară tiran iar Fecioara, prea critică. Dar când încep să-și descopere unul altuia calitățile, vor începe să-și explice atracția pe care, totuși, o simt. Leul îi oferă Fecioarei desfătare și distracție și o inițiază în spontaneitatea care adesea îi lipsește. Fecioara îl învață pe Leu să fie mai răbdător și să-și stăpânească mai bine energia intelectuală. Leului i se poate părea că Fecioara este prea concentrată și încordată, dar o va inspira să se relaxeze. Fecioarei, Leul ar putea să-i pară cam egoist și suspicios, dar poate să-l învețe să fie mai sensibil la nevoile celorlalți.

Leul este guvernat de Soare; Fecioara, de Mercur. Soarele emană lumină șii căldură și așteaptă de la ceilalți să se adune în jurul său și să accepte cu recunoștință darul prezenței sale. Fecioara este atentă la ceilalți și își pregătește atent toate detaliile înainte de a porni în îndeplinirea unui scop. Fiecare dintre cei doi trebuie să aibă răbdare să înțeleagă avantajele abordării celuilalt. Leul poate să îndrume Fecioara să fie mai puțin critică și mai spontană, în timp ce Leul câștigă de la Fecioară stabilitate și perseverență.

Leul este semn de Foc; Fecioara este semn de Pământ. Leul intră în proiecte noi fără a sta să se gândească la motivație, în timp ce Fecioara are o abordare mai practiă. Fecioara este preocupată de beneficiile acțiunii sale, în timp ce Leul își urmează impulsurile fără a evalua atent consecințele.

Leul este un semn fix; Feciaora este un semn mobil. Fecioarei îi place să petreacă timp muncind conștiincios și împărțindu-se între mai multe preocupări serioase. Leului, pe de altă parte, îi place să ia conducerea și să atribuie roluri celorlalți. Absența unui conflict între Leu și Fecioară în privința rolului fiecăruia îi scutește pe cei doi de evaluări neplăcute în privința caracterului fiecăruia.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre Leu și Fecioară? Eficiența lor în cuplu. Metaforic și literar vorbind, Leul cere atenție și respect arătându-le celorlalți ce poate și antrenându-i în idei și proiecte noi de dragul distracției și al provocării. Feciara muncește din greu în spatele scenei, planificând și îngrijindu-se de detalii. Personalitățile lor atât de diferite fac din ei un cuplu de genul completării reciproce, deci cu un mare potențial de compatibilitate.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Fecioarei, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Balanța

O uniune între un Leu și o Balanță este una cel puțin agreabilă. Fiind situați la două semne distanță în zodiac, Leul și Balanța au fiecare o înțelegere profundă asupra modului în care funcționează celălalt. Când energia nelimitată a Leului se amestecă cu simțul armoniei înnăscut al Balanței, această relație se bucură de un echilibru excepțional. Leul față în față cu Balanța sunt extravaganța față de stilul rezervat, stilul direct față de diplomație. Este posibil să se bucure de o relație pașnică pentru fiecare este capabil să aprecieze calitățile celuilat.

Balanța poate să tempereze stilul flamboaiant al Leului. În calitate de cuplu, Leul și Balanța se echilibrează. Balanța, cu farmecul și manierele sale, calmează personalitatea directă și acerbă a Leului. Leul își poate ajuta partenerul Balanță să ia decizii mai ușor și îl poate învăța arta spontaneității.

Leul este guvernat de Soare; Balanța este guvernată de Venus. Cele două semne vor simți încă de la începutul relației căldură și pasiune. Soarele și Venus merg bine împreună. Soarele emite o energie masculină; Venus, una feminină, deci relația va fi echilibrată din punct de vedere energetic. Venus este orientată spre frumusețe și romantism; Soarele revigorează și încălzește. Acești doi parteneri se susțin unul pe altul pe termen lung.

Leul este semn de Foc; Balanța este semn de Aer. Aceste două semne combinate ori se potențează reciproc, ori se sting reciproc. Balanța poate să negocieze cu impetuosul și vigurosul Leu și ambii parteneri sunt interesați să participe fiecare la proiectele celuilalt. Se echilibrează și se sincronizează de minune. Împreună, cei doi pot reuși aproape orice, dar trebuie să fie atenți fiecare la sentimentele și dorințele celuilalt. Orientarea Leului spre acțiune poate intra în conflict cu abordarea mai pasivă, mai circumspectă a Balanței. Ambii au diverse arii de interes iar felul foarte implicat și entuziast al Leului îi furnizează multe povești de împărtășit cu Balanța care este mai rezervată.

Leul este un semn fix; Balanța este un semn cardinal. Leul ar putea să sară peste etape și să lase în urmă Balanța care ia inițiativa dar oscilează în privința punerii în practică. Cei doi parteneri trebuie să acționeze uniți pentru ca visele lor să devină realitate. Leul va fi lider datorită naturii sale puternice. Balanța va aborda lucrurile dintr-o perspectivă intelectuală și de echipă. Leul dă ordine de la înălțimea autorității sale, în timp ce balanța farmecă și strage în proiectele sale; egoul uriaș al Leului este parte din joc, iar Balanța îi face cu plăcere jocul Leului. Este important ca Leul să înțeleagă și să aprecieze sacrificiul Balanței, nu să-l considere de la sine înțeles, sau să-l ia ca pe o dovadă de inferioritate.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre un Leu și o Balanță? Armonia care rezultă din uniunea dintre Venus și Soare. Echilibrul dintre sine și ceilalți reprezintă lecția valoroasă pe care o învață cei doi parteneri. Fiecare partener oferă ceea ce-i lipsește celuilalt, deci acest cuplu este foarte compatibil.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Balanței, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Scorpionul

Când Leul și Scorpionul sunt într-o relație sentimentală, de obicei este o relație intensă și dinamică. Sunt bine acordați unul la nevoile celuilalt: Scorpionul are nevoie de respect și să se simtă dorit, în timp ce Leul vrea să fie adorat și complimentat constant. Amândoi sunt foarte loiali și adesea, posesivi. Fiecare este capabil să ofere celuilalt ceea ce-și dorește și își admiră reciproc puterea.

Leului îi plac luxul și confortul și face totul la scară mare; tinde să fie flamboaiant, iar Scorpionul apreciază asta și este încântat să-i ofere Leului audiența pe care o cere, atâta vreme cât există egalitate în cuplu. Leul strălucește mai tare, evoluând în întruchiparea măreției și a luxului. Scorpionul rămâne în afara luminii reflectoarelor, dar îi place să controleze din umbgră toate mecanismele. Pentru că ambele semne sunt atât de hotărâte, trebuie să lucreze atent pentru a se înțelege ți accepta reciproc.

Leul este guvernat de Soare; Scorpionul este guvernat de Marte și Pluto. Soarele este orientat căte ego, către sine; radiază lumină și căldură. Leul, într-adevăr, emite acest gen de zel și entuziasm. Marte este războinic, impetuos, bătăios iar Pluto îl influențează pe Scorpion în obiceiul său de a dialoga cu sine. Aparținând Casei Sexului, Pluto induce ideea de regenerare și renaștere – exact ceea ce-l călăuzește în viață pe Scorpion. Puse împreună, toate aceste energii masculine îi determină pe Leu și pe Scorpion să-și clarifice toate stările conflictuale și să se sprijine reciproc. Soarele reprezintă viața; Marte și Pluto reprezintă ambiția și subconștientul; atâta vreme cât își vor face timp să se cunoască și să se înțeleagă la nivel profund, Leul și Scorpionul vor avea o relație pozitivă, foarte promițătoare.

Leul este semn de Foc; Scorpionul este semn de Apă. Leul pretinde libertatea de a trece de la una la alta, iar Scorpionul este o personalitate cameleonică. Ambele semne vor să conducă, dar în moduri diferite. Totuși, această dublă tendință poate duce la conflicte în relația lor, altfel, așezată. Asemenea elementelor care îi influențează, acești doi parteneri au abilitatea de a se anula unul pe celălalt. Din când în când, armonia relației lor se mai poate strica. În orice caz, dacă relația lor se bucură de prioritate absolută, disputele se vor transforma în amuzament iar conflictele se vor rezolva cu ușurință.

Scorpionul și Leul sunt semne fixe. Amândoi pot fi rigizi, încăpățânați și rezistenți la schimbare. Ambii tind să fie insistenți când urmăresc un scop. Când au un plan, îl urmează până obțin rezultatul. De obicei, cei doi parteneri împărtășesc eticența față de schimbare, preferând stabilitatea. Dacă au opinii diferite într-o privință, pot să se angajeze într-o dispută fătă sfârșit. Scorpionul nu cedează pentru că, în viziunea lui, ar fi un semn de slăbiciune. Leului i se pare că Scorpionul ar trebui să se mai îndoiască din când în când de adevărurile absolute pe care crede că le deține. Dacă cei doi înțeleg că se află de aceeași parte în schema largă a Universului, le este fi mai ușor să gândească într-o manieră constructivă.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre un Leu și un Scorpion? Este devotamentului reciproc și dedicația pentru proiectele comune. Ambele semne au personalități puternice, diferite doar în strategii. Leul și Scorpionul sunt văzuți ca un cuplu puternic, iar hotărârea cu care își urmăresc îndeplinirea dorințelor face ca ei să fie compatibili în dragoste.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Scorpionului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Săgetătorul

Când un Leu și un Săgetător sunt într-o relație sentimentală, adesea ies scântei. Ambele semne sunt extrem de dinamice și iubesc viața la maximum. Este un cuplu plin de viață și distracție, fiecare dintre cei doi parteneri încurajându-l pe celălalt să țintească atât cât poate de sus. Înclinațiile filosofice ale Săgetătorului îl distrag pe Leu de la preocuparea lui de a trăi pe picior mare. Cei doi se admiră și se respectă sincer. Amândoi sunt calzi, carismatici, fermecători; celorlalți le place să se afle în contact cu energia acestui cuplu.

Ambii pot fi nerăbdători, agitați dar simpatici. Leul poate fi agasat de obiceiul săgetătorului de a flirta, dar asta nu creează cumpăene în relația lor. Săgetătorul vede lumea ca pe un manual din care trebuie să învețe, în timp ce Leul face pe profesorul. Ambii sunt foarte sociabili, dar pentru Leul este vital să simtă că controlează conversația. Leul este liderul, în timp ce Săgetătorul este arcașul care-și ia timp să-și studieze ținta și să-și elaboreze strategia. Ambele semne sunt, de regulă, respectate de ceilalți și trebuie să-și amintească amândoi să se trateze unul pe celălalt cu mult respect.

Leul este guvernat de Soare; Săgetătorul este guvernat de Jupiter. Amândoi sunt de tip energetic masculin și fac o combinație bună pentru că se înțeleg unul pe altul fiind, în fond, asemănători. Soarele este orientat spre sine; Jupiter este orientat spre expansiune și excese; împreună își proiectează energia și personalitatea de cuplu atât spre interior cât și spre exterior, spre ceea ce îi înconjoară. Leul și Săgetătorul sunt compatibili la un nivel înalt, au împreună multă energie și pot face un cuplu minunat în orice fel de relație s-ar afla.

Atât Leul cât și Săgetătorul sunt semne de Foc. Relația lor tinde să fie una fierbinte, pasională. Fiecare dintre ei are energie nelimitată și fiecare este pentru celălalt singurul partener capabil să țină pasul. Deși Săgetătorul poate să fie extenuat de egoul expansiv al Leului, diferențele lor de opinie nu durează mult – Săgetătorul se mută repede la ideea următoare iar optimismul Leului și nevoia lui de aprobare sunt mai puternice decât orice conflict.

Leul este un semn fix; Săgetătorul este un semn mobil. Săgetătorul îi poate furniza Leului înțelegerea profundă de care acesta duce lipsă iar Leul se poate asigura acordul fin al farmecului personal al Săgetătorului la mediul social. Săgetătorul poate fi iritat de aerele de șef ale Leului, de vanitatea lu și de posomorârile ocazionale. În orice caz, amândoi sunt loiali și devotați unul altuia, iar câștigul din relația lor este mult mai mare decât neplăcerile.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre un Leu și un Săgetător? Este voința lor de a face echipă și admirația reciprocă pe care și-o exprimă deschis, fără rezerve. Acești parteneri se complimentează prin interesul pe care și-l arată reciproc, dar se complimentează și în fața lumii prin însuși faptul că formează un cuplu. Energia lor comparabilă și pasiunea dintre ei îi fac pe Săgetător și pe Leu doi parteneri compatibili într-un cuplu foarte versatil.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Săgetătorului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Capricornul

Când Leul și Capricornul se întâlnesc pe tărâmul dragostei, ei au o legătură caracterizată de susținere reciprocă. Capricornul este mai conservator, mai tradițional și mai metodic. Leul crede, ca și Capricornul în munca susținută, dar își mai netezește calea și cu ajutorul abilităților lui sociale. În orice caz, mabii sunt foarte devotați, în special unul altuia. Deși, la suprafață, pot să pară un cuplu puțin probabil, dragostea lor crește pe măsură ce își descoperă punctele comune.

Ambii parteneri iubesc confortul și ocrotirea și le place să acționeze împreună pentru realizarea scopurilor comune. Leului și Capricornului le plac în egală măsură posesiile materiale de bună calitate. Leul poate să fie extravagant, în timp ce Capricornul este mai tradițional, mai clasic. Ambii fiind atât de hotărâți, cu puțină grijă și atenție, ei pot găsi o cale de mijloc. În scurt timp, cei doi partenri înțeleg că au multe de învățat unul de la altul. Leul îl poate atrage pe Capricorn în plăcererile vieții, iar Capricornul îi poate demonstra Leului avantajele rigorii și efortului susținut.

Leul este guvernat de Soare; Cpricornul, de Saturn. Soarele este orientat spre sine și radiază căldură și lumină. Leul radiază, într-adevăr acest tip de energie și acest entuziasm. Saturn este marcat de responsabilitate și muncă. Cei doi parteneri pot învăța din diferențele între ei. Soarele reprezintă viața; Saturn reprezintă tenacitatea. Combinația dintre Leu și Capricorn poate fi una bună, care să conducă la împliniri majore.

Leul este un semn de Foc; Capricornul este un semn de Pământ. Leul vrea libertate creativă, în timp ce Capricornul vrea securitate profesională. Această combinație crează o relație romantică echilibrată. Cei doi savurează timpul petrecut împreună dar își păstrează timp și pentru preocupările individuale. Atât timp cât amândoi se reasigură reciproc de importanța relației lor, conflictele rămân minore și nu pun relația în pericol.

Leul este un semn fix; Capricornul este un semn cardinal. Amândoi pot fi încăpățânați, cu opinii și ambiții puternice. Ambii perseverează în urmărirea obiectivelor. Capricornul preferă stabilitatea și ordinea în viață. Leul iubește aventura și experiențele neașteptate. Fiecare îi poate deschide ochii și gustul celuilalt pentru ceea ce cunoaște el mai bine.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre Leu și Capricorn? Hotărârea cu care cei doi parteneri abordează problemele pe care le au de rezolvat. Ambele semne au personalități puternice și, chiar dacă par uneori prea puțin potriviți, acesta este un caz în car contrariile se atrag. Leul și Capricornul se simt bine împreună și acest aspect al relației îi face să rămână împreună.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Capricornului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Vărsătorul

Un cuplu format dintr-un Vărsător vizionar și un Leu creativ nu va trece neobservat. Acest parteneriat este energic și de neoprit. Chiar dacă, ocazional, se pot afla în competiție, asta nu le pune în pericol relația. Nativii acestor zodii sunt agreabili și se află în relații bune. Ambii tind să fie idealiști și puternic motivați. Ambii sunt atrași de noutate și de senzații tari.

Multe dintre relațiile leu-Vărsător se bazează, de fapt, pe admirația reciprocă fără margini. Leul admiră viziunea inegalabilă a Vărsătorului. La rândul său, Vărsătorul admiră demnitatea, farmecul și zelul Leului. Vărsătorul are întotdeauna o idee genială, dar nu întotdeauna are impulsul necesar să o pună în practică – și tocmai în asta excelează Leul. Ambele semne se mândresc cu independența lor, dar conflictele pot să apară atunci când Leul devine prea solicitant sau Vărsătorul, prea detașat. Ambii parteneri trebuie să respecte diversitatea în cuplul lor. Leul poate fi prea dramatic pentru gustul Vărsătorului; la rândul său, Vărsătorul poate fi prea instabil din punctul de vedere al Leului. Dacă cei doi își comunică permanent importanța relației lor, totul se reglează din mers.

Leul este guvernat de Soare; Vărsătorul este guvernat de Saturn și Uranus. Aceste planete formează un triunghi care definește relația Leu-Vărsător și abilitatea lor de a crea împreună concepte noi. Uranus este planeta ideilor noi și a creativității; de la această planetă își primește Vărsătorul viziunea și creativitatea. Soarele dă viață și indentitate ideilor comune. În cele din urmă, Saturn ține proiectul în derulare până la finalizarea lui, chiar și după ce inspirația lui Uranus s-a terminat iar energia Soarelui s-a mutat la ceva nou.

Leul este semn de Foc; Vărsătorul este semn de Aer. Aerul întreține și întețește focul; Vărsătorul nu numai că este într-o relație de interdependență cu mingea de foc care este Leul, dar îi poate adăuga efecte speciale. Împreună, cei doi pot aspira la culmi înalte. Vărsătorul îl poate inspira intelectual pe Leu în ambițiile sale și îi poate furniza idei noi pe care să le pună în practică. Împreună, cei doi vor trece printr-un proces de dezvoltare reciprocă a orizontului și personalității. Ambele semne au multe arii de interes, iar dorința Leului de a fi original este servită din plin de ideile Vărsătorului, cava mai stăpânit.

Leul și Vărsătorul sunt ambii semne fixe. Leul îi dă Vărsătorului curajul de a merge înainte și de a trece la acțiune, în loc să rămână în laborator și să formuleze idei. Vărsătorul, cu viziunea și originalitatea sa, îl impresionează și îl inspiră pe leu. Sunt amândoi loiali și devotați unul altuia; înțeleg că nu trebuie să fie o competiție între ei și că vor reuși mult mai mult unul lângă altul.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre leu și Vărsător? Este abilitatea lor de a crea magie atunci când sunt împreună. Focul fix și aerul fix acoperă toate bazele – acești parteneri au o idee, plănuiesc cum s-o pună în practică, dau drumul la creativitate și visele lor se îndeplinesc. Acest mecanism perfect face din relația lor una atât vizionară cât și practică.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Vărsătorului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Leului cu Peștii

Când un nativ în Zodia Leului se întâlnește pe tărâmul dragostei cu un nativ în Zodia Peștilor, fiecare dintre ei va savura perspectiva nouă asupra vieții pe care celălalt o aduce. Leul este un semn puternic și asertiv; își ia libertatea de a face exact ceea ce dorește și are tendința de a prelua comanda. Nativul în Pești este mai tăcut, mai reținut și masi introspectiv. În multe privințe, cei doi sunt diametral opuși, dar amândoi sunt, în adâncul lor, niște visători. Atunci când țin unul la altul, fiecare umple golurile celuilalt și au o relație grijulie, avantajoasă de ambele părți.

Leul este un lider înnăscut și, într-o relație cu un nativ în Pești, devine protectorul partenerului său mai slab. Peștii oferă la schimb audiența de care are nevoie Leul pentru ambițiile și performanțele sale sociale. Peștii, precum apa, au abilitatea de a umple spațiul care li se pune la dispoziție. Peștii tind să se pună la dispoziția partenerului; inima bună și empatia care îi caracterizează fac ca Peștii să-l cunoască pe Leu mai bine decât ar putea orice alt semn.

Leul este guvernat de Soare; Peștii, de Jupiter dar și de Neptun. Soarele dăruiește lumină și viață, dar este concentrat asupra sinelui, ceea ce se vede din plin la Leu. Neptun este orientat spre tablourile cuprinzătoare, spre marile iluzii și fantezii. Leul poate să-i ajute pe Pești să transforme fanteziile în realitate. Neptun, prin intermediul Peștilor, îl poate ajuta pe Leu să-și domolească egocentrismul și acțiunile abrupte, canalizându-i energia spre manifestări mai creative și mai productive.

Leul este un semn de Foc; Peștii, un semn de Apă. Această pereche poate fi foarte fericită și progresivă dacă cei doi parteneri își recunosc unul altuia nevoile, folosindu-se de introspecțiile și ambițiile creative în scopul protejării relației de suflet. Peștii îl pot învăța pe Leu să fie mai modest și să se gândească la ceilalți; Leul îi poate învăța pe Pești să se relaxeze puțin, să iasă în lume și să-și ofere unele plăceri. Peștii, însă, pot fi prea emoționali – prea multă apă va stinge entuziasmul Leului. În mod simetric, prea mult foc pot face Peștii să dea în fiert și, în final, îl pot lăsa cu arsuri emoționale. Leul și Peștii trebuie să comunice cu bună-credință ca să-și mențină relația în echilibru.

Leul este un semn fix; Peștii, un semn mobil. Nativul în Pești nu este un șef bun. Marea lui satisfacție este să facă lumea mai bună, începând cu partenerul său. Leul, pe de altă parte, vine cu idei și sugerează mici îmbunătățiri, pe ici-pe colo, ale relației.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre Leu și Pești? Receptivitatea fiecăruia la lecțiile celuilalt. Peștii îi arată Leului cum să fie sensibil și grijuliu; Leul explică Peștilor cum să-și transforme visurile în realitate în loc să le tot elaboreze teoretic. Abilitatea celor doi parteneri de a-și oferi unul altuia ceea ce le trebuie face din această relație una cu adevărat reciproc avantajoasă.

Citește și
Zodia Leului, descriere generală
Zodia Peștilor, descriere generală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Compatibilitati Zodii